Dupa 514 zile…

Este (inca) 3 august 2021. Acum fix 100 de ani, in 3 august 1921, se nastea, la Zalau, cel ce devenea un simbol a sportului si un apreciat medic ORL-ist. Pe numele lui MIRCEA LUCA. Omul asta, venit la “U”, nu a mai plecat de langa alb-negru decat in calatoria spre lumea aia mai buna din ceruri.

Fotbalist si apoi conducator de club, Mircea Luca s-a identificat cu “Universitatea” si a fost, este si va ramane un reper. Nu degeaba am crezut, atunci, in 2013, ca este personalitatea care trebuie sa “marcheze” casa “Universitatii” si am reusit, o intreaga suflare “U”ista, sa il imortalizam spre eternitate in fata stadionului.

Inafara de gestul normal de a-i cinsti memoria, mai are un rost pomenirea sa in textul de fata. Spunea marele fundas al “Universitatii” (si cronicarii vremurilor au consemnat asta) ca el “baga capul in bocancul adversarului”, Asta l-a facut celebru si iubit, asta l-a identificat cu darzenia, devotamentul, daruirea si fidelitatea fata de un singur club in intreaga sa cariera.

Dupa 514 zile… “Universitatea” revine pe teren avand fanii in spate. Dorul a fost mare. Bucuria pe masura. “U” a inceput un nou campionat cu o echipa complet schimbata. Din echipa de pe teren doar Dican si pustiul Hofman stiau la propriu ce inseamna sa ai galeria lui “U” in spate. Or fi citit si ceilalti, or fi vazut video-uri, dar sa fi in teren si sa ii simti ca si cum sunt umar langa umarul tau, au descoperit, cu siguranta, azi.

Sportul, fotbalul, sigur, nu mai sunt ca pe vremea doctorului Luca. Ceea ce ar trebui sa nu se fi schimbat este atitudinea. Daruirea. Constiinta ca ai dat tu tot ce poti. Si atunci, ca e victorie sau nu, poti iesi cu capul sus.

Cam asta a lipsit “Universitatii” sezoanele astea din urma. Ca fotbalisti plini de talent au tot fost. Si eu unul asta am remarcat azi. Intr-un limbaj mai putin academic, ca “se baga material”. Ca exista efort. Ca exista dorinta. Si asta, in sport, face diferenta. Sigur, nu ma astept ca din seara asta cei din lotul “Universitatii” sa fi devenit, brusc, “Uisti patimasi”. Nici nu se poate. Pentru asta iti trebuie ani de zile, iti trebuie sa ajungi la sentimentul de apartenenta. Ei sunt, in momentul asta, fotbalisti care joaca pentru un contract. Si poate asa si trebuie sa gandim despre ei. Ceea ce trebuie ei sa inteleaga este ca fiecare picatura de sudoare de la antrenamente sau in meciuri va fi rasplatita. Nu doar de salariul meritat, ci si de respectul si sustinerea unei galerii si a unui intreg stadion de “U”isti. Si, poate, daca vor dori, vor deveni, la randul lor, adevarati urmasi ai doctorului Luca.

Foto Dana-Maria Pop Oprisan. Morosanco, te-ai intrecut pe tine!

Asta am vazut azi. Jucatori cu capul sus. Jucatori cu “rautate”. Jucatori care, in minutul 75 faceau pressing la 30 de metri de poarta adversa, desi conduceau cu un lejer 3-0. Si cred ca asta a lipsit enorm “Universitatii” cel putin in ultimele doua sezoane.

Imi iau, desigur, o marja. 3-0 cu Poli nu e orice, dar este doar un inceput. Nu avem voie sa cadem in extaz. Vorba aia, “sa nu imi fac iluzii ca sa nu am deziluzii”. Dar, daca vor continua asa, daca, in timp, vor intelege ca la “U” e altfel, ca aici exista presiunea unei galerii adevarate, ca aici exista presiunea istoriei traita sau povestita a fiecaruia, lucrurile vor evolua spre ceea ce ne dorim. “Mingea e in curtea lor”.

PS: de toti dintre voi mi-a fost dor, dar vreau sa il pomenesc acum pe Nick Carabas, care a reusit sa fie langa noi azi si care a trait si s-a bucurat ca un copil pentru meci si pentru intalnirea cu noi. Si noi am fost la fel de bucurosi. Mi-a mai promis Nick, machidonul din Medgidia indragostit definitiv de “U” din anii ’70, ca ii vom lua un interviu in care sa depene amintirile sale unice despre alb-negru.

In Cluj, in seara asta, s-a cantat si s-a baut bere. Si am intalnit “U”isti cu fata luminoasa. Voi nu?

Ce, va mirati?

Ce scriu in seara asta, aparent, nu e doar despre “U”. Doar aparent. O sa vedeti de ce.

“Plange” toata media, toti chibitii, toti “comentatorii”, ca “ce seara neagra, ce dezatru, alea-alea”… Pe bune?

Hai sa vedem. De 30 de ani in tara asta sportul este o “anexa” a unor interese. Ale unora si a altora. Ca-s primari, ca-s “oameni de afaceri”, ca-s bagatori de seama. De 30 de ani in tara asta s-a distrus TOT in sport. Toti cei ce in seara asta “plang” uita ca suntem in 2021. Ca lumea evolueaza. Ca noi am ramas cu amintirile. Toate, dar absolut toate sporturile, ofera imaginea dinainte de 1989. “Generatia de aur”, sa nu uitam. este “creatia” Luceafarului dinainte de 1989. O gramada de campioni cu care ne-am mandrit si pe care i-am aplaudat si iubit au fost “creatia” Daciadei. Bun, sa fiu bine inteles: nu fac nici o pledoarie pentru perioada de dinainte de 1989. ca nu e cazul. Ca daca ne amintim de Victoria, de Flacara Moreni, de Scornicesti, de toate mizeriile Cooperativei…

Bun, am “demolat” perioada aia, ca nu se mai putea, Si am pus in loc, ce? Hai sa o spunem: am pus impostura, am pus golanie, am pus sclipici fara valoare…Si ne miram?

Ne uitam cu totii la Olimpiada. Din 4 medalii pentru Romania, 3 au venit de la canotaj. Dar stie lumea ca in toata tara asta, cat e ea de mare, noi nu avem nici macar o pista de canotaj? NICI UNA! Fetele si baietii de la canotaj se antreneaza pe Snagov, pe Vidraru, la Orsova… Noroc ca avem lacuri si golfuri… Intelegeti???? Nici macar o pista de canotaj…

Pana la urma nu poate fi sportul romanesc altfel decat societatea romaneasca.De ce ar fi? Noi nu suntem in stare sa ne apucam de un proiect si sa avem rabdarea sa il ducem la capat. La noi totul e pe repede inainte, vrem, daca se poate, rezultate AZI. Cati stim, de exemplu, ca revitalizarea canotajului romanesc, se datoreaza incapatanarii lui Lipa? Pe femeia asta am criticat-o crunt in momentul in care era ministrul sportului si a “interzis” imnul national la competitii (inafara finalelor) care, si acum, mi s-a parut o tampenie crunta. Dar am puterea sa ii recunosc si meritele, atunci cand ele exista. La natatie este “sefa” Camelia Potec. Alta mare campioana. Glinta, Popovici, poate ca si de aia au aparut. Desigur, simpla prezenta a unor campioni/campioane in fruntea federatiilor nu e musai o garantie. Da’ in cazul asta este. No si acum comparati-le pe cele doua cu… Burleanu, Stoichita, Bodescu. Intelegeti?

Ca ziceam ca e doar “aparent” despre altceva decat “U”. Nu regasiti tot ce am spus mai sus si la “U”? Nu credeti ca se intampla la fel? Ca pornesti un proiect. care are nevoie de o strategie, de resurse, de rabdare, de incredere. Si? Vi se pare ca se intampa asta? raspunsul il stim…

Asa ca ce, va mirati?

PS: Multa lumea a fost inflamata de “scandalul” Ana Mariei Popescu cu ministrul ala vremelnic. Am spus-o, atunci, imediat, o spun si acum: tot ce a spus fata asta este o extraordinara radiografie a starii sportului romanesc. Un sportiv cu medalii la trei editii ale Jocurilor Olimpice are tot dreptul sa spuna tot ce a spus. Poate ca nu suntem obisnuiti, ca noi suntem obisnuiti cu discursuri pline de sabloane penibile. Si uite ca a venit Ana Maria sa ne spuna in fata ce simtim, de fapt, cu totii. Asa ca o sa cred ca se va schimba ceva atunci cand un ministru (nu, nu asta, ca asta nu intelege nimic) sa isi inceapa fiecare zi vizionand declaratia asta. metaforic, desigur…

Ca sa destindem un pic atmosfera, va las sa savurati cursa de aur a canotajului romanesc la Tokyo. Chiar daca, aparent (ei, cuvantul asta) ar contrazice “discursul” meu, de fapt intareste ideea de “asa AR TREBUI sa fie”. Si nu este…

Ne vedem marti la meci! Pentru ca… “U”

Descurca-i, Drace!

No, sa ii dam drumul…

O sa o spun din prima clipa. In ultima vreme am fost cumva in “silenzio stampa”. Nu pentru ca m-am ramolit, ci pentru ca am asteptat sa vad ce si cum…

In egala masura, vreau sa o spun tare si raspicat: pentru mine, Ovidiu Blag este un prieten pe viata. De aici plecam. De la faptul ca sunt si voi fi intotdeauna atasat unor oameni si unor idei. Nu ma intereseaza daca unii sau altii gandesc altfel. E treaba lor.

Ceea ce se intampla acum la “U” este, o spun raspicat, “vina” sau “realizarea” lui Emil Boc. Injurati-ma, dar asta e adevarul, Boc face si desface. Boc a vrut “liniste” si “a dat” fraiele clubului catre UBB. Nu asta e problema, pana la urma am tot zis ca “intoarcerea la origini”, alea-alea, numai ca nu e totuna CUM faci asta. Emil Boc a vrut sa scape de “cartoful fierbinte”, da niste bani (bine, nu el, Consiliul Local, dar e tot aia) si nu-s putini (vreo 630,000 de euro), dar nu ajunge. Sau no, asta e o atitudine “de prostit prostii”. Nimeni inafara de Boc nu isi poate impune vointa. Ca Boc a vrut sa scape de “probleme”, nu e nou. Doar ca ceea ce a decis e nociv. Daca a dat mana libera UBB, aia isi fac mendrele…

Pentru ca e vremea sa incetam sa “vorbim vorbe”, hai sa vedem. Toate informatiile se indreapta spre tandemul Irimies-Lazar. Desi unul neaga, sa fereasca Domnul sa “producem” niste vorbe spuse, nu demult, total diferite fata de ce se intampla azi. Si iar ma intorc. Le-a dat Boc o “jucarie”, asa ca astia au luat-o in brate si fac cu ea ce vor… Pai e bine? Pai nu! Nu in felul in care “se joaca” cu ea!

Si revin la Ovidiu Blag. No matter what, il “cautionez” de “U”ism. Si cei care il cunosc stiu asta. Daca Ovidiu a facut un pas in spate, oricat ii doresc sanatate si cele bune, nu cred in “oboseala”. Cred insa in lehamitea fata de ghemul de interese (spuneti-le cum vreti, comisioane, etc) si fata de lipsa de sustinere. Si nu pot uita, si nu pot omite, ca UBB cheltuie 9 milioane de euro sa ii cumpere lui Buzoianu hotelul (stiti, Opera Plaza, ala de se transforma in sediul Facultatii de Drept) si nu e in stare (de fapt, sa fie clar, nu vrea) sa aloce cateva sute de mii catre FC “U” sau, mai ales, catre CS “U”.

Pai ma baieti, vreti “jucaria voastra”? “Hraniti-o” cum trebuie, ca altfel pare ca nu este a voastra! Stiti de ce? In clipa asta, in care vorbim, “fraierii” aia din tribuna au adus in cont 10,000 de euro din abonamente.E putin, stiu, dar sigur este mai mult decat ati “produs” voi. Care, inafara de cotcarii, nu ati “produs”: nimic.

Eu nu-s atat de naiv sa ma lamentez de pierderea unor “sponsori”. Ca nu e nu stiu ce, A “plecat” cica RMB, “unchiul Ucu” adica, da’ ar fi bine sa nu uitam ca ala a “vaslit” in doua barci nu de acum, ci de cativa ani. Mare pierdere! Nu vom mai vedea pe Mircea Luca niste automobile afisate… Si n-or mai fi niste bani marunti… Sa fie clar, nu de aia a plecat asta… Da’ nici nu pot sa nu ma intreb: mai UBB, daca ti-ai “asumat”, ce aduci in locul lui? Sa o mai spun? Cel mai mare proprietar imobiliar din Ardeal nu are “maruntis” pentru “U”? Da? Pai atunci lasati dracu’ “jucaria”. Ca poate o ia un/niste “fraier/fraieri” care chiar vor ceva. Mai mult decat sa invarta niste bani…

Nici in multii “oameni de afaceri”, potentii Clujului, nu am eu mare incredere. Ca au avut destule ocazii sa faca pasul in fata. Da’ no, se comporta ca niste “primadone” rasuflate, ca dupa aia sa poata arata, superior, cu destiu’. Poate gresesc, poate or fi si de alt fel. Da’ as vrea sa ii vad “asumati”. Cu un proiect coerent, pus pe masa, cu date, termene, cu obiective. Nu cu susoteli si barfe de babe de pe sant. Sa “forteze”, sa intre precum Mircea Luca la o deposedare decisiva, sa faca “pressing” la cei ce au acuma pita si cutitul. S-or gasi? Eu stiu?

O sa continui. Da’ acum ajunge… Asteptam sa inceapa un campionat care se va desfasura in acelasi mod infam ca si anul trecut… Si-om mai vorbi…

#ImpreunaSuntemU (da, da, da’ noi, nu voi)

Sfarsitul unei ere

Poate v-am mai povestit. Pe mine m-a adus la “U”, tata. De mana cu el, de la 4-5 ani, eram nelipsiti in dupa-mesele cand “U” avea antrenament, acolo, pe terenul III din Babes, teren vegheat de altarul bisericutei de lemn a lui Hatieganu.

Primele mele amintiri se leaga de doi jucatori. Unul era Solomon. Era anul ala in care a revenit de la Turda pentru un ultim sezon la “U”. Barbatul cu parul deja grizonat ma impresiona prin seriozitate. Era doar un antrenament dar el dadea totul, de zici ca era o finala. Al doilea era un jucator pe care il vedeam de aproape, de la gardul ala mic (pe care uneori il depaseam, printre barele alea care nu puteau constitui un obstacol pentru cu copil). Admiram pasele alea lungi, care mi se pareau uluitoare. Si mai admiram aruncarile de la margine. Il admiram, adica, pe REMUS CAMPEANU.

Vremuri trecute, amintiri frumoase, este tot ceea ce ne-a ramas. Sigur, viata merge inainte, se schimba obiceiuri, se schimba repere, dar se uita prea usor ca nu am fi nimic azi daca nu ar fi existat trecutul. Bucuria. Amintirile.

Foto: Dan Bodea

“Epoca DOMNILOR”, cum ii placea sa o numeasca un alt recent disparut, Nicolae Szoboszlay, a apus odata cu Remus Campeanu. Epoca in care fotbalul, sportul, avand aceleasi reguli ca si acum, era, totusi, plin de DOMNI si de DOAMNE. De oameni educati, de oameni care puneau pasiune si determinare in tot ce faceau.

Astazi, la trista despartire de Nea Remus, cautam cu privirea pe multi dintre DOMNII care mi-au bucurat copilaria si tineretea. Ii cautam pe Traian Georgescu, pe Marcu, pe Zoli Ivansuc, pe Mihai Adam, pe Dan Anca. Erau din echipa LUI, echipa capitanului. Si nu, nu i-am gasit. Pentru ca erau in alta parte. Erau acolo, sus, in imensitatea necuprinsa, asteptandu-si colegul, prietenul, coechipierul. Acum intregesc o echipa. O echipa a DOMNILOR.

Ce, Doamne iarta-ma, poate fi frumos la o ceremonie funerara? Poate derularea amintirilor, a clipelor petrecute impreuna. Pentru ca nea Remus a avut un cuvant cald si calm pentru fiecare. Pentru oricine a stat si a stiut sa il asculte. Si totusi, ceva a trecut peste tristetea imensa a momentului. A fost clipa aia cand, inspirat divin, cineva a spus: “Asa a fost si este clubul asta, un club pe care il iubesti cu CORDUL, nu cu CARDUL”. Acolo, langa catafalc, erau actualii purtatori ai culorilor alb-negru. Adunati, cum se intampla in zilele noastre, de peste tot. Daca pana acum poate ca au tratat activitatea lor ca un simplu “job”, poate, sper, sa inteleaga unde joaca. Pentru ca “U” nu e un club si atat. “U” trebuie sa ramana clubul iubit cu inima.

S-a incheiat o ERA. Se schimba o lume, d-apoi un club. Nu e insa totuna cum se schimba. Si spre ce se indreapta. Nea Remus Campeanu, pana in ultimele sale clipe, ne-a aratat calea. Nu, nu este nici o contradictie. E vorba doar de asumare. Asumarea CORDULUI.

Acolo sus, nea Remus, sa le spui “U”istilor pe care i-ai regasit, ca ne este tare dor de ei. Ne este dor de epoca DOMNILOR!

#ImpreunaSuntemU

Momentul ala…

Sa le luam pe rand:

  1. Meciul din sferturile de finala ale Cupei Romaniei intre “U” si Viitorul Pandurii Tg Jiu. Pana prin minutul 65 meciul curgea lin (si plicticos) spre calificarea “Universitatii”. Curgea… Ca s-a gasit un arbitru, pe numele lui Andrei Antonie, care “asa a vrut el” a dat un penalty usor de tot pentru olteni. Da’ nu era de-ajuns, ca era numai 1-1. Si atunci, la un duel Buleica-Acka, cu primul dandu-i un cot in ochi in careul celui de-al doilea, da… nu stiu, simulare sau fault in atac. A revolutionat arbitrajul. Dupa aia nu a mai contat. A mai luat si Luchin rosu, si… gata…
  2. Meci de campionat azi, ASFC Comuna Recea – “U”. Imediat dupa pauza, un alt arbitru, pe numele lui Mihai Amoraritei, da un penalty hilar pentru Recea. S-a facut 1-0 si gata… Ca arbitrul e din Campina (Prahova adica) e doar o speculatie…

Cele de mai sus sunt o “introducere in atmosfera”. Da, in ambele meciuri “U” nu a jucat mare lucru. Da’ nici adversarele. Meciuri tipice intre echipe de doi lei. Dar felul in care este tratata si rostogolita in noroi “U” are o alta cauza. Una care nu e de azi de ieri. Una care se numeste, simplu: CONDUCERE. Pentru ca un club adevarat cu o conducere responsabila “ii musca de cur” pe toti. Isi facea aliati din toti comentatorii de la toate televiziunile de sport care, fara exceptie, au vazut si au catalogat drept scandaloase acele decizii. Pentru ca, nu-i asa, in toata mizeria asta care este sportul romanesc, un singur lucru nu este (inca) confiscat: dreptul la cuvant. Si la actiune. Dar…

Daca ne uitam un pic in urma, si ne intoarcem in vara anului 2019, parea ca “U” este pe drumul cel bun. Un baraj ratat la mustata (si cu 27,000 de spectatori la meciul de la Cluj) a fost, insa, punctul de cotitura. Si nu spre ceva bun. Din tot clubul “impanat” cu atatia “mari Uisti”, unul singur si-a asumat raspunderea obiectivului ratat. Si a plecat. Probabil are partea lui de vina. Numa’ ca toti au rasuflat usurati: s-a “oferit” vinovatul, tot ceilalti au scapat basma curata si s-au crezut (au fost??!!) stapanii absoluti. Si de atunci sa te tii! Ba impresari moldoveni cu cohorte portugheze (nu toti slabi, dar cine sa ii mai analizeze?), ba marele “U”ist Falub care de un an (imediat) ne “va spune el tot” (si nu a spus nimic), ba Stanciu, acest analist-minune cu contract de emis judecati docte in studio la Look, ba unul, ba altul.

In tot acest timp, clubul asta “a vrut” sa nu isi schimbe “renumele”. “Clubul care nu are nimic” a fost si este, din pacate, deviza tuturor conducatorilor. Echipa, ca niste cortorari cu sacu-n spate se antreneaza ba la Floresti, ba pe CMC, ba pe Clujana. La Mociu inca nu a ajuns… Sediu? O anexa din Polivalenta. Sunt atatea cldiri de birouri cu spatii disponibile in Cluj! Cat, Doamne iarta-ma, sa coste 100-150 de mp inchiriati? (stim, nu mai mult de 10 euro/mp, da’ numa’ am zis asa). Nici macar un autocar nu are, noroc cu Tarsin ca s-au gandit ei sa isi faca un pic de reclama (ce reclama o mai fi si aia) si a dat un autocar…

Clubul asta are si a avut intotdeauna suporteri. Multi si patimasi. Atunci, in 2016, am crezut, noi si clubul, ca proiectul “membrilor sustinatori” e ceva unic. Si va face multe cluburi sa se uite cu invidie. Inceput entuziast, cu vreo 1,300 de membri in cateva saptamani. Si apoi? In loc sa continui asa ceva, nu s-a intamplat nimic. Diluare an de an, nimeni din club care sa se ocupe de aceasta adevarata comunitate, pana a ajuns acest proiect aproape de colaps. Pai da, da; cand le-ati luat oamenilor banii, a fost bine, nu? Nu de amarata aia de suta de lei anual e vorba, ci de gest. De felul in care clubul isi trateaza suporterii.

Sunt convins ca fiecre dintre noi stie si poate spune destule despre clubul asta. Ca fiecare are dezamagirile lui. Si, stiti ceva? Nu trofeele, nu cupele europene, nu sclipiciul cauta suporterul “U”ist. Da’ nici sa fim bataia de joc a tuturor, numa’ pentru ca unii sa isi faca mendrele…

Ziceam la inceput de CONDUCERE. Tot regresul asta inceput in 2019 a fost “patronat” de o conducere invizibila. Pentru ca, apropo, stiti cumva cine sunt membrii Comitetului Director, ceo care, teoretic, conduc clubul? Altfel…cand l-ati vazut ultima data pe presedintele Constantea iesind la o conferinta de presa? Sau organizand (dupa 6 ani e vremea) acea Adunare a Membrilor Sustinatori? Sau, in general, fiind o prezenta activa in eforturile clubului? Da, stiu, nu e usor sa fi perceput la fel ca toti gozerii si interlopii care conduc fotbalul romnesc! dar daca nu esti (si nu este, va asigur) din aluatul ala, arat-o! “U” a avut conducatori. Stiu, alte momente istorice, dar au fost si Daicoviciu, si doctorul Luca, si Titus Lucaciu, si atatia… Cam ala era standardul. Pentru noi, suporterii, “U” a ramas la aceeasi inaltime. Din pacate doar pentru noi…

Momentul ala… DA, momentul in care trebuie trasa linie. Sigur, 0,1% sanse sa mai prinzi un play-off oricum dificil. Da’ cred ca DA, asta este momentul. Sa ne uitam unii in ochii celorlalti, sa ne strangem mana si sa ne vedem fiecare de vietile noastre. Ca a noastra oricum e aici, langa “U”.

#ImpreunaSuntemU…. Noi da, voi… aia ce tot vindeti iluzii… ma indoiesc!

Ma recomand: un “idiot”

Nu stiu de ce ne mai miram. Intr-o tara in care, fotbalistic, domina becalii, rotarii, pascanii si nelutii, intr-un fotbal in care schimbam reguli si aplicam principiul “sa fie bine sa nu fie rau”, noi vrem ce? Competitie? Onoare? Bun simt? Cata sfanta naivitate! (ma includ si pe mine, desigur, in aceasta constatare ironica.

Stiti, desigur, la ce ma voi referi. La speta “U Cluj – Farul” sau “cum sa fim noi smecheri ca nici dracu’ nu ne prinde”.

O succinta reamintire a contextului nu strica: Asadar, FRF “construieste” un fel de “regulament de criza”, unul adaptat starii de “covidare accentuata” din fotbalul romanesc. Bine, daca ne uitam prin jur, vedem ca si la altii sunt cazuri. De la Bayern la Barcelona, de la Juventus la PSG, toti au fost “loviti”. Cu exceptia cazului “Napoli la Torino”, unde o autoritate sanitara zice una si federatia italiana isi baga-si anume-picioarele si decide pe regulament strict sportiv, eu unul nu am auzit de cazuri ca in Romania.

Sa nu o mai lungesc: la data meciului “U” Cluj – Farul, clujenii aveau 38 (treizecisiopt) de cazuri pozitive. O intreaga echipa, cu staf cu tot, si jumatate din juniorii U19. Logic si mai ales “regulamentar” se cere amanarea meciului. Lucru care se intampla. Buuuun… FRF reprogrameaza meciul in 2 decembrie. Totul parea in regula, pana cu o zi inainte de meci, cand Farul brusc anunta ca au 6 cazuri, ca nu mai vin si ca, asadar, fortand un regulament facut pe genunchi, pretind sa castige cu 3-0 la “masa verde”.

Sa ne intelegem. “U” a cam dat-o de gard si sezonul asta. Un lot construit gresit, niste jucatori care par blazati si parca efectueaza doar corvoada prezentarii pe teren… Asta e una, dar faptul ca le refuzi jocul de pe teren este alta. Nu ma leg de regulament. Asta e, cu asta defilam. Dar de aici pana la a “mima” situatii care sa te faca castigi fara vreun efort e distanta lunga. Nu ma mir insa. Mai are FRF un regulament pe care – sa ma iertati – se pisa toti. Ala cu jucatorii U21 de la Liga 1. Ala care spune ca trebuie sa incepi cu 2 si sa ai mereu unul pe teren 90 de minute. Ala pe care a mictionat cu “gratie” Petrescu, schimband in min 1 unul dintre cei doi. Si dupa el, altii… “Ba, e regulamentar ce fac? Este!” Asa si aici. Pai, zice “patronul” Marica… “noi am vrut da’ daca desepeu’…” Pe bune???? Pai daca ne uitam atata in gura la desepe, de ce bagam la gramada jucatori in autocar, “contacti” cat se poate de directi (sper ca doar atat) cu aia 6? Daca suntem asa de atenti sa respectam “autoritatile”, de ce nu ne dam peste cap sa facem totul ca la carte? A, ca ne convine? Ca este ca o schimbare in minutul 1 da’ nu ne poate penaliza nimeni regulamentar? Da? Bine! Si, pentru a “incununa” minciuna, iata ca ce era imposibil in 1 decembrie, devine foarte posibil in 4 decembrie. Desepeu’ vietii “face frumos” si le da aviz. ca “joaca baietii acasa”, sa nu ii suparam cumva.

Sigur, “U” Cluj a gresit negestionand lotul cum trebuie, ajungand in situatia aia grea de la inceput de noiembrie cu atatia infectati. Au gresit! Asa e! Numa’ ca ma gandesc ca la fel poti spune despre 508,345 de romani infectati. Ba chiar, 12,186 dintre ei au facut “greseala finala”. Sa ii punem, zic, pe “lista rusinii”. Si, pentru asta, sa le taiem nasul. Cam asa suna 0-3 ala din regulamentele FRF.

Tiberiu Curt. George Galamaz. Ianis Zicu. Peste toti troneaza, precum musca pe grămada de ra… (ma scuzati), însuși el, Ciprian “Prosop” Marica. Cariere mediocre de fotbalisti care cred, probabil, ca si-au gasit acuma prostii si devin mari “manageri”. Unii chiar “patroni”. Bine, daca le cade si “prosopul” ala ramane… nimic. Gol. Niente. Nada. Nu am crezut ca voi fi vreodata de acord cu Daniel Stanciu (sper sa nu se repete 🙂 ) dar chiar asa este: “Am crezut ca venind la carma valul nou, fosti fotbalisti care au vazut ce inseamna performanta, profesionalismul, onoarea, se va schimba ceva… Mare dezamagirea!” Pai da, “schimbarea” s-a produs: Nu mai e Mircea Sandu, e Burleanu. Macar primul pomenit venea din iarba, stia ce e aia un “tackling”, asta noul, in batosenia lui corporatista, crede ca e vreo comanda de pe platforma Zoom (sau alta, la alegere).

PS: Aici, prin partea Clujului, prietenu’ Sanyi imi tot zice o vorba: “Dumnezo nu culca-te”. Avizu’ lu’ desepe dat pentru meciul de azi i-a ajutat… deloc. Ba nu, mint. A fost “decat” 0-2, ca putea fi si 0-3. Pai? Se pare ca de acolo de unde trona, musiu… “Prosop” a aterizat gratios in propriul…. (ziceti voi). Ca asa-i cu viata asta, cand esti curva, ti-o iei!

Sa fiti sanatosi! #UestiTU

Foto: un meci “U” Cluj – Farul, cand constantenii nu uitasera “drumul Clujului”

#ImpreunaSuntemU. Noi da, voi?

Stau si ma intreb oare ce blestem ne bantuie pe noi, “U”istii ca, dupa textul anterior, scris cu “bucuria ca suntem”, cu o lacrima nostalgica in coltul ochiului, sa fie nevoie de textul de mai jos? Pentru ca e nevoie. Pentru ca lucrurile au ajuns acolo unde adevaruri trebuie spuse.

Spuneam nu demult, la o discutie cu prieteni dragi, ca orice rezultat si orice evolutie ar avea echipa asta care ne “mananca zilele”, pentru mine, “U” este si va ramane in sufletul meu. Si ca, dupa “entuziasmul” ala din toamna lui 2016, cu vreo 1,500 de membri sustinatori, chiar daca am ramas “fideli” vreo 200, eu tot voi ramane activ. Pentru ca eu cred in asta, cred in dreptul si posibilitatea oricui de a se simti “parte” din efortul echipei. Bine, ca clubul si-a “bagat picioarele” si in programul asta, e altceva. E un “deja vu”. Dar asta nu inseamna ca, daca altii nu-si respecta promisiunile, trebuie sa facem si noi asta.

In 2016 practic “U” s-a resetat. A pornit cu entuziasm, cu incredere, iar cei care mai citim istorie ne simteam cumva ca in anii 30, pe bancile alea de tren de clasa a treia in drumul european pe la Grenoble, Torino sau Zagreb… A fost frumos…

Primii doi ani au “curs” cumva usor. In liga a doua, in anticamera primei ligi, au inceput problemele… Bun, primul sezon a fost, totusi, frumos. Inca ma gandesc la ocazia aia a lui Goga la Clinceni, cand, cu un gol, cele doua puncte ne duceau direct in Liga I. Asa, a urmat barajul, si a fost “minunea aia de dupa minune”. Dupa minunata finala de Cupa a Romaniei, cu mii de oameni batand tara “dupa U”, a venit minunea celor 27,000 de spectatori de pe Mircea Luca. Am pierdut barajul, dar aveam sperante.

Si apoi? Apoi nimic. Am mai spus-o, cred ca nu multe echipe de liga a treia se pot “lauda” cu atata amatorism cum e la clubul asta. Bun, ratezi un obiectiv (la mustata), il ratezi din nou… Si? Dupa emulatia celor 27,000 din iunie 2019, sa nu inveti nimic… sa nu te mobilizezi, sa nu vrei (sau poti) sa te scuturi de greseli si sa faci lucrurile mai bine… Sa te “multumesti” a sta inert…

O spun pentru ca trebuie spus: clubul asta e o increngatura de interese obscure, de cotcarii politice de doi lei, o “remorca” a intereselor unora si altora. Si ATAT! Numele le stiti. Unele-s mai la vedere, altele “stau in umbra”. Da’ e asa de stravezie si umbra aia ca li se vede ranjetul.

Comunicarea clubului “cu lumea” e ZERO. Credeam ca e doar amatorism. Imi dau seama insa ca e, de fapt, o strategie. Ca no, in lipsa ei, “infloresc” barfele, vorbele pe ;la colturi… Si uite asa, unul zice una, altul zice alta, dezbinarea-i gata. Cam asta e si scopul.

Si acum? Ce urmeaza? Ma doare concluzia unui prieten drag: “… cred ca niciodata nu am fost asa de trist in privinta viitorului lui U”. Cam asa, dragi prieteni!

Au fost marsuri, au fost mitinguri, au fost scandari, a fost un pic de “presiune”. Acum e o tacere mormantala. Spune si asta ceva…

Am mai trecut prin momente grele, dar parca niciodata intr-o asa atmosfera de deznadejde.

#ImpreunaSuntemU. Noi da, “voi” insa? Sper ca niciodata sa fiti “impreuna” cu noi. “Voi”, aia care va “faceti ca lucrati”. Boc, Constantea, Stanciu, Dancu, Rus… Restul sunt doar “victime colaterale”. Nu mai putin vinovate, dar mai neputincioase.

Noapte buna, prieteni!

101… Spre al doilea Centenar

O zi innegurata de noiembrie. Anul 1919... Ecourile Marii Adunari de la Alba Iulia erau inca vii. Clujul nu putea face exceptie. Se reorganiza, se innoia, isi cauta noua identitate.

Un anunt in ziarele locale, atribuit lui Silviu de Herbay, general (r): “…Apelam deci cu caldura patriotica la fiestecare tânar universitar român sa-si tina de o sfânta datornita de a se înscrie în listele sportive care se afla la Secretariatul Universitatii…”

Actiunea in sine face parte din eforturile Consiliului Dirigent de la Sibiu, nascut din “Unirea cea Mare”, pentru a cladi la Cluj o “cetate universitara”. Cetate care includea si sportul. “Misia” lui Onisifor Ghibu, reprezentantul Consiliului Dirigent la Cluj a insemnat infiintarea unei Universitati, a unei Opere Nationale si a unui Club Sportiv. Asa a aparut anuntul mentionat anterior, parte a eforturilor de infiintare a Clubulu Sportiv ce de 101 ani poarta ca simbol unica vocala “U”.

101…

Amintiri personale care pleaca din devotamentul tatalui meu. De la drumurile (aproape zilnice) de la gradinita, de mana, pana in “Babes” acolo unde, in vremea aia, erau inca vii ecourile izbandei de pe “Republicii” in finala de Cupa Romaniei cu Dinamo Pitesti. Inca erau, acolo, pe terenul III si Remus Campeanu, si Solomon, si Petru Emil, si Paul Grajdeanu, si Mihai Adam, si Mircea Nesu. Continuate “la sala” cu echipele “Universitatii”. Cu baschetbalistii care erau mereu in coasta “impenetrabilelor” Steaua si Dinamo, cu Mela Vescan si Laura Ruja la volei, cu Neluta Banda, cu handbalistii Dan Petru si Vasile Avram si Costica Caldare si Sorin Chirila si Liviu Jurca, cu baschetbalistele ce au reinnodat titlurile anilor ’50, Doina Prazaru si Floare Anca si Viorica Jurca si Mery Merca si Heidi Schuster si Mandica Ciubancan, urmate de generatia “de aur” a sportului clujean, neegalata inca dupa atatia ani, cu Magda Jerebie si Paula Misaila si Aurora Dragos si Tunde Enyedi si Ildi Manases si Carmen Costanasiu si Gica Bolovan si Juji Sandor si Anne Kirr si Gabi Marginean si apoi Sveltana Simion si Papi Morosanu si Delia Dragoste si Simona Musat …. si…. Si iar pe stadion, cu Tim Campeanu si Suciu si Ciocan si Mos si Vidican si Bucur si Boeru si apoi Maier si Predatu si “Pluto” Bratianu si Cioloboc si… si…

Chiar daca anii trec, amintirile raman la fel de vii. Si se transforma in clipe de istorie. Fiecare “U”ist are in coltul “alb-negru” al sufletului sau asemenea amintiri. Aceleasi (sau alte) nume, aceeasi pasiune si bucurie de a fi contemporan cu cate o farama din istoria Centenara.

Sa ne bucuram, asadar, de… 101. Ca fiind primul pas catre AL DOILEA CENTENAR.

La Multi Ani, “Universitatea” Cluj!

Centenar cu suflet si inima de “U”ist

Anul trecut. 18 octombrie 2019. O mana (mai mare) de oameni cu suflet de “U”ist se uitau pe cer si se rugau sa fie vreme frumoasa. Era trecut de 18,30 si se uitau la niste tribune ca un amfiteatru asteptand spectatorii. Cam goale… O farama de neincredere le incoltise in suflet…

Si apoi au venit. Valuri. Tineri si varstnici, copii cu bunicii de mana, sportivi si fosti sportivi. “curgeau” pe aleea principala a parcului spre locul stiut. Pe terenul din parcul Sportiv care poarta numele mentorului “Universitatii”, Iuliu Hatieganu, “U”istii isi traiau momentul de bucurie al Centenarului. Al primului Centenar din Istoria “Universitatii”.

A fost, pentru mai bine de doua ore, intalnirea “U”istilor cu istoria. Cu legendele. Cu Hatieganu, cu Toni Dascalu, cu Mircea Luca, cu toti. Doua ore de istorie, pentru istorie. Un eveniment care a unit si a dat speranta. Catre al doilea Centenar… Si al treilea… Si…

Prea multi au fost cei care au contribuit la momentul asta unic. Atat de multi si atat de implicati ca simpla lor insiruire ar umple mai mult decat un text. Si, poate, tot as scapa vreunul. Totusi, nu pot sa nu ii mentionez pe doi dintre ei, fara de care nu se intampla nimic. “Aseristul” Gabi Souca si arhitectul Daniela Maier. In jurul lor, impreuna cu ei, toti ceilalti.

Acum un an. 18 octombrie. Cu “U”isti pentru “U”isti. Si pentru intreaga comunitate. Pentru ca, nu-i asa, #ImpreunaSuntemU

Avioane de hartie

Sport in vreme de pandemie. Pentru unii, pandemia asta a venit ca o “manusa”. Ca un argument suprem al lipsei de viziune si de competenta. “E pandemie, facem ce putem, sa ne bucuram ca existam”

Serios? Asta e argumentul? Asta e “scaparea”?

“Universitatea” in noul sezon 2020-2021. Inceput poticnit, vise mari si desarte, declaratii contradictorii. Ce e valabil azi maine nu mai e. “Construim o echipa cu tinerii nostri”. Apoi nu mai construim. Transferam mult (deocamdata atat).

Antrenorii ba sunt cei mai buni, ba nu-s. Jucatorii la fel. Din acel “…o echipa cu tinerii nostri” se alege praful. Pe unii ii transferam (imprumutam). Pe altii ii lasam sa plece. Si tot asa.

Intre timp clubul se umple de “directori”. Unii cu rost, altii fara. Comunicarea si prezenta in dialogul club-suporteri sau club-comunitate este egala cu zero. Umblam “cu cortul” in spate. Ba la Clujana, ba in Babes, ba aiurea. Intre timp, si acea minuscula baza din Gheorgheni (careia i-au si dat numele unei legende a clubului) se distruge si e folosita de tot felul de indivizi. Nu de noi, ca deh, “nu exista baza legala”. Pentru altii exista… Si ca veni vorba de baza, unii inca mai cred ca fara o baza proprie, una care sa iti ofere conditii si mai ales apartenenta, poti construi. Sabau a fost facut in toate felurile ca si-a dorit o baza proprie. Lasa ca acuma Sabau nu mai e, asa ca nici de baza nu mai e nevoie….

Starea asta a clubului din sfarsit de 2020 este una a amatorismului total. Si a unui viespar de interese. Fiecare face ce vrea, unii cu buna credinta, altii nu, fiecare isi da cu parerea. Conducere efectiva nu avem. Bine, pe hartie o fi, dar eu ma refer la efectele actului de conducere in activitatea de zi cu zi. Toata lumea e “happy”… Nimeni nu raspunde de nimic. Toti se pricep la “nimic”.

In timpul asta, niste prosti de suporteri se agata de orice semn. Isi platesc cotizatia anuala de “membership”. Cumpara abonamente si bilete. Cumpara fulare, tricouri, sepci, brelocuri… Orice e legat de “U”. Ca asa cred si stiu ei, “prostii” aia, ca orice ban ajuns la club e binevenit. Care e urmarea? In 2020, ca nu am mai aplicat pentru licenta de Liga 1, nu a mai prezentat nici dracu rezultatele financiare pe 2019. ca nu era musai, si atunci… de ce sa mai faca efortul? Habar nu avem cati membri sustinatori mai sunt, cati sunt cu cotizatia la zi. Despre adunarea generala a acestora, aia promisa din 2016, nimic. “Lasa-i incolo de fraieri, ce, aia is bani ce dau ei?” Poate ca 100 de lei pentru unii insemna doar 5 pachete de tigari. dar poate pentru altii inseamna rechizite pentru copil, sau o haina mai groasa de iarna. Si? Pe cine intereseaza?

Daca imi amintesc bine, in anii 70-80 eram ani la randul (vreo 7-8) campioni nationali de juniori. Si eram renumiti ca avem mereu grupe si talente care erau lansate spre performanta. Ii avem si acum. Dar cui ii pasa? Toti copiii aia nu au un vestiar al lor, unul in care sa vezi pe pereti chipurile legendelor clubului, de la Hatieganu la Dan Anca. Nu mai face nimeni educatie, nu mai are nimeni vreme sa le explice pe urmele cui calca ei. Vreme sau stiinta. Sau dorinta.

Nu vreau ca textul asta sa sune ca un prohod. Ca mereu “U”istii s-au ridicat din zgura nepasarii. Da’ acuma nu mai e nici macar zgura. A ramas doar praful amintirilor…

Pana cand?