Incotro?

Mi-a venit in minte scena finala din “Morometii” regizat magistral de Stere Gulea: pe un drum plin de ceata, parca din nelumea mizeriei cotidiene, Ilie Moromete opreste caruta care il ducea pe copil “la scoala, la oras” si il intreaba, filosofic: “Niculae, unde mergem noi, domnule?”

Chiar asa… Unde mergem noi, incotro ne indreptam? Cu tata Jean, cu Mitica, cu “eternul” (ni se parea noua atunci) Mircea Sandu, am inceput “desavarsirea cetii nelumesti”. E drept. dar la fel de adevarat este ca nu am crezut niciodata ca se poate mai rau. Ooo, iata ca se poate!

Leg starea asta de neputinta si negura, culmea, de marea bucurie ce am trait-o acum doua saptamani si ceva. Da, ne-am bucurat atunci ca “Universitatea” S-A INTORS. Si a fost o bucurie pe cat de normala pe atat de asteptata.

Si acum, ce? In negura asta de burleni, neluti, rotari, gigi si iorgulesti, ce sansa poti avea daca esti (sau vrei sa fi) “simbolul unor inimi romanesti”? Cum vom trai momentele (nu putine) in care vor “musca” din demnitatea si decenta pe care le speram? Cum va razbi “U” fara sa se afunde, la randu-i, in mocirla si lanturl de compromisuri? Ca aia care se lauda cu titluri pe banda numa’ asa le-au “adjudecat”. Cum vom razbi? Ce ne va astepta cand vom avea “tupeul” sa ne punem de-a latul? Cel putin la nivel motivational al suporterilor? Cum vor “inghiti” maharii cocotati prin federatie tribune (sper eu) pline, contrastand cu stadioane comunale ilfovene sau al unor echipe care joaca “acasa” la zeci de km de adevarata “casa”?

Nu imi doresc decat sa incercam. Sa fim altceva. Sa nu avem nu stiu ce pretentii, altele decat onoare si respect pentru culori. Sa aratam tuturor jucatorilor care vor veni la “U” de ce Clujul este in alb si negru si nu alte culori, cu toate cuiele si hartile vanturate. Sa incercam macar sa construim onestitate. Sa vedem meci de meci aceeasi incapatanare si determinare de la meciurile cu Dinamo. Sa ne intalnim pe stadion, de fiecare data, ca intr-o familie. Sa fim, adica, “U”isti adevarati.

Si, cand era sa inchei textul asta, s-a intamplat (eu zic ca firesc) un 0-3 care ne arata (daca mai era nevoie) cat de gol este imparatul. Cum care imparat? Ala colectiv. Ala care ii include pe Burleanu, Stoichita, Bodescu, Felix Grigore si toata sleahta de la o federatie care de multa vreme nu ar trebui sa isi mai spuna “Romana”. A, desigur, si mai presus decat toti, tronand cu aplombul “sociologului cu eroarea de 30%”, vasile, profesoru’, strategu’, “asumatul”, “performerul”… In contextul asta, intrebarea aia a lu’ Ilie Moromete este parca mai actuala ca oricand: “… Unde mergem noi, domnule?” Avem o sansa sa raspundem singuri. De la presedinte, antrenor, jucatori, staf, truditori din club, si terminand (ceea ce este de fapt intotdeauna INCEPUT) cu nemaipomentii suporteri “U”isti. Om putea? Sa dea Domnul!

Haide “U”, prieteni!

Incetati mascarada presiunii!

Si s-a jucat turul barajului de promovare/retrogradare “U” – Dinamo. Contrar majoritatii covarsitoare a opiniilor, “U” a incheiat turul cu un frumos 2-0.

Si a inceput…

Daca in seara meciului tur au fost opinii critice la adresa lui Dinamo, de luni au inceput… Pe absolut toate canalele media e “bombardament”. “Dinamo trebuie salvata“… “Dinamo e mai buna, se va repeta episodul Liberec“… “U Cluj e o echipa slaba de liga a doua, Dinamo e mult mai buna“. Culminand cu declaratia de azi a lui Gino Iorgulescu: “daca Dinamo retrogradeaza, spectatorii o sa fie dezamagiti, cum dezamagiti o sa fim si noi“.

Astea-s niste “extrase” marunte, ca pe Digi si pe prosport si pe gsp se deruleaza parca la infinit asemenea “opinii”. Cu mesaje catastrofale si apocaliptice “daca retrogradeaza Dinamo”. De parca Dinamo a inventat “apa calda a fotbalului”. De parca a murit fotbalul in Italia ca a fost retrogradata Juventus.

Rand pe rand, toti papagalii pe care ii vedeti (mult prea des) pe ecranele televiziunilor isi dau ei parerea si transmit, subliminal, mesajul ca “Dinamo trebuie salvata”. Daca pe unii fost jucatori dinamovisti ii pot intelege, apetitul aproape exclusiv pentru subiectul asta al realizatorilor si comentatorilor de sport este gretos. Ei cred ca asta face audienta. Pentru ca, da, ei cred ca doar asta, audienta, conteaza. Poate, pentru jebul lor, dar pentru fotbalul romanesc? Sau no, ce mai conteaza? Cu Mitica si Gino si Burleanu “la butoane” exact asta conteaza. Fix asta si numai asta: jebul si jeburile proprii…

De 48 de ore nu am vazut absolut nici un reprezentant al lui “U” pe canalele astea. Sa fie intrebat, sa isi spuna si el parerea… Macar sa mimezi echidistanta. Dar nu…

Presiunea asta imbecila pusa pe federatie, pe arbitru, pe orice e in stare sa conteze pentru a spala Dinamo de o “rusine istorica” este o mizerie fara seaman. Lasati fotbalul sa fie ceea ce ar trebui: un sport!

In timp ce scriu, se desfasoara un baraj de retrogradare promovare in 2 Budesliga intre Dynamo Dresda si 1FC Kaiserslautern. Stadion plin, 30,000 de fani, spectacol in teren, chiar daca este, deocamdata, 0-0. Ieri a fost alt baraj, tot in Germania, pe Volksparkstadion, intre Hamburg si Hertha. 57,000 de fani nebuni… Peste tot se joaca baraje. In care o echipa castiga si alta pierde. Da’ nicaieri nu-s mesajele astea apocaliptice. Pentru ca acolo se respecta competitia. Si, daca ar fi, nu face nimeni ca trenu’ ca Doamne feri, retrogradeaza Dortmund. Sau Marseille. Sau Napoli. Si daca da, ce? Se opreste planeta?

Opriti naibii mascarada asta a presiunii! Lasati fotbalul pe teren!

#ImpreunaSuntemU

Comunitatea a decis…

A fost ultimul meci pe teren propriu al “Universitatii”. Si a fost pe masura “Universitatii”. Pentru ca, nu-i asa, la “U” este cu suferinta si patima, dar mereu este cu sentimentul ala ca esti intr-o familie mare si frumoasa.

Despre meci, nu o sa spun nimic. Pentru ca toti “U”istii l-au vazut. Si il comentaza toata lumea. Desigur, printre ei si aia carora eu le spun “Vasile Roaita”… Mai este returul. Ce o fi, nu stiu. Stiu, asa ca voi, sa imi doresc. Si mai stiu ca se poate.

Da’ in zilele astea a aparut de nicaieri o “disputa” generata de un nene care are prea mult timp liber si prea putina minte. Ca, vezi doamne, de ce doua echipe la Cluj, ca ce fain ar fi sa fie una, ca sa se bata si sa castige Champions League… Si mai spunea nenea ala ca “sa decida comunitatea” (Io cand aud cuvantul “comunitate” de la politicienii romani, fac ca trenu’). Sa decida, adica, daca vor doua echipe, una, zece, ca obiectivul e unul singur: castigarea Champions League. Real Madrid, Liverpool, Chelsea, PSG… ati belit-o! A facut un nene planu’ de la Cluj si nu mai aveti vrei sansa!!!

Acuma, desigur, pentru ca comunitatea (cacofonia e pusa cu schepsis) sa “decida”, sigur ca trebe un referendum, un ceva cu scop de decizie. Io zic sa nu mai cheltuie banii, ca gata, s-a decis. Sa ma explic:

La “U”, o amarata de echipa de liga a doua, au fost, in sezonul asta, o medie de 8,500 de spectatori pe meci. Sigur, grosul a venit din playoff. Da’ cand ai audiente de 10,200 si 14,100 si 22,000 si 20,000 (patru din alea sase meciuri de playoff plus baraj), cred ca nu mai e nevoie de alte explicatii. Dincolo, la meci cu titlul de campion al Romaniei pe masa, au fost 12,000. Si atat. Ca in rest… Apai no, nene, nu iti miroase asta a “decizie”?

M-am bucurat de “U” in anul asta. Si eu si multi. Si am vazut multi, foarte multi copii. Cu fulare, cu sepci, cu tricouri. Si tineri. Multi tineri. Poate ca inca vin ca “e fun”. Dar daca trendul asta continua, tribuna va arata tot mai bine. Tot mai “occidental” (cum sugera nenea ala). Nu dupa “occidentalism” cu de-a sila fugim noi, ca nu ala e scopul. Dar “U” este ca o lectie de viata pe care astia tineri merita sa o afle. Ca tot cazi si te ridici, si plangi cand nu e bine, si apoi razi ca parca a iesit soarele. Da’ indiferent ca e de bine sau de rau, acolo, langa tine, in dreapta si in stanga ta sunt cei care sunt ca tine. Si cu care formezi “familia de langa familie”.

Foto: inegalabilul Dan Bodea

Fidelitate Onoare Respect Traditie. Adica “U”

Despre “U” si nimuruci

Doua sunt subiectele de actualitate despre “Universitatea”: barajul de promovare cu Dinamo si “gandurile” lui Paunel.

Sa le luam pe rand:

Despre barajul de promovare poti vorbi oricat. Si oricum. Asta pana sambata la ora 20,30. Pentru ca, la ora aia, orice “U”ist isi ocupa locul pe stadion. Ca, nu-i asa, este despre “U”. “Dezbaterile” sterile, daca sa mearga lumea, daca sa nu, daca sunt sanse sau nu, daca mai merita “astia” sa ii sustinem sau nu, toate astea sunt degeaba.

Cu sau fara “fratii”, “Universitatea” se sustine pe stadion. Pentru ca, din nou, nu-i vorba despre Lincar sau Pires sau Ispas sau Parvulescu sau Boiciuc. Nu-i vorba, daca vreti, nici despre actuali sau viitori conducatori. Este vorba despre “U”. Acel “U” care ne-a infectat. Acel “U” care ne-a adus prea putine bucurii si prea multe suferinte. Si asa cum stiu “U”istii sa iubeasca, nu stiu multi.

Si nu, nu e vorba despre bani si despre statistici. Dar, stiati ca?:

  • In sezonul asta “U” a jucat 10 meciuri pe stadionul Mircea Luca cu spectatori.
  • Meciul de baraj va fi al unsprezecelea
  • In cele 10 meciuri jucate, suporterii “U”isti au “produs” o audienta medie de aproximativ 7,400 de suporteri/meci
  • veniturile generate clubului de abonamente si bilete sunt de aproximativ 200,000 de euro.
  • In playoff “U” a jucat, in medie, cu peste 11,500 de suporteri in tribune. Nici o echipa din Romania, nici macar din playoff-ul primei ligi, nu a atins o medie ca asta

Meciul de baraj va dovedi, celor care inca nu stiu, ca “U” este echipa Clujului. Ca nu conteaza ca e in liga a doua, ca e la capatul unui playoff, pana la urma, nereusit. Conteaza doar ca “de la ai cu tzatza-n gura pan’ la ai cu barba sura”, “U” se iubeste precum o familie.

Al doilea subiect: despre Paunel. Io cred, sincer, ca omul, in visele lui, se crede un mare “manipulator”. Da’ nu este decat o goarna a lui “nea Vasile”, Ucu si Metz (ca astuia inca nu i s-a gasit un diminutiv). Ca daca nu e asta, nu ar putea fi decat ca a “fumat” ceva si nu-i obisnuit. Atacul mizerabil la insasi existenta lui “U” nu poate veni din mintea lui de “politician de balta”. Este “decat” o reincalzire a ciorbei vehiculata de Ucu acum vreun deceniu. “Visele” astea de grof nu au cum sa vina de la judecata lui’ Paunel.

Ceea ce nu stie Paunel (n-are cum, domle) este ca daca voia sa dezbine, nu a reusit decat sa uneasca familia “U”ista. In clipe ca astea, cu “idei” ca astea, latenta se topeste si erupe intr-o unitate pe care el nu va fi vecii vecilor in stare sa o inteleaga. Au mai fost clipe de astea in ultimul deceniu si ceva: ianuarie 2009 si martie 2016. Poate i-o fi dor.

Pentru a descrie ce simte un “U”ist, las aici cuvintele lui Alin Fornade: “… Istoria nu se tranzactioneaza la bursa, sufletele care iubesc nu se vând. “U” e o moștenire ce trebuie protejată…”

Domnului politician, un mesaj simplu, de atatea ori rostit, uneori neinteles de nimuruci: “Hatieganu, Grozavescu, Stefanescu-Goanga, Guga, Sfera, Ioanovici, Luca, Dascalu, Coracu, Demian, Martin, Roman… de acolo, din ceruri, sunt pavaza. Nici un venetic politician nu va schimba asta”

PS: datele alea sunt “productie proprie”. Daca are cineva a le contesta, am argumente…

Haide “U”, prieteni!

“Domnisoarele” si pros(t)portu’

Eu nu stiu de ce s-a jucat meciul asta cu steaua. Cred ca doar in Romania, in fotbalul guvernat de burleni e posibil sa lasi o echipa fara drept de promovare sa “infecteze” o competitie.

Da’ daca s-a jucat, sa vorbim un pic. Nu atat despre meci. Incalcit si fara stralucire. Un meci in care imaginea elocventa a fost in minutul 90 cand formidabilul Romario Pires a tinut, la coltul de la corner, trei “militari” ce se chinuiau (ca pe vremuri la cules de cucuruz) sa ii ia mingea. Si nu puteau. Ca ala, Pires adica, brazilianul atipic ce nu dribleaza si nu “floriceste” da’ “baga material” a inteles ca lupta aduce rezultatul. Cum-necum, peste o luna nici dracu’ nu isi va mai aminti ca ala a jucat bine, ca ala a jucat prost, ca au dominat unii si s-a aparat altii… O sa ramana rezultatul: 1-0 si 3 puncte imense ce vor conta (ca si, in ciuda tuturor criticilor, si ala unu de la Slobozia) in economia finala. Despre meci, atat. Ramane asta:

Ce vreau eu sa va spun e altceva: de ceva vreme avem “presa proasta”. Unde? La Prosport. Mai precis la fratele ala mai mic (liga2.prosport). Sau sora, ce o fi, ca in zilele astea nu se mai stie… Acolo, zi de zi si etapa de etapa, “este neste ziaristi” care atata stiu: sa dea in “U”. Marius Anghel (mai mereu) si mai nou Andrei Pascu si Robert Visan “dau la gioale”. Totul “le pute” cand e vorba de “U”. Ultima “capodopera” este insistenta obsesiva despre accidentarea lui Chipirliu de catre Balgiu. Care da, a fost fault, poate si de galben, da in nici un caz atat de “criminal” cum tot insista aia. Ba mai mult, ca argument suprem ne arata niste poze de azi cu “vezi cum arata piciorul…” Apai daca voiati penibil mai penibil, ati reusit-o, ma copii. O glezna umflata si o julitura… nasol…

Amu, ma copiii primejdiei, eu unu, fraieru’, am crezut ca suntem la fotbal. Acolo unde “se baga material”, acolo unde se mai si loveste, se mai si cade se mai si, Doamne feri… intampla de astea. Da’ prea ne-am (si i-am) invatat cu/pe fotbalisti ca niste domnisoare… O fi moda gleznei dezgolite (ca da bine la gagici), numa’ ca la fotbal e cam asa. “Domnisorii” astia de la pros(t)port care scriu despre “domnisoarele” de la echipa civila a armatei militare (nu radeti, asa am vrut sa iasa) cre’ ca habar nu au ca fotbalul era fotbal cu cuplul “invincibil” Tonca-Stocker de la Jiul, cu Dan Coe, cu Smarandache sau, ca tot le e draga “stiaua”, cu Marius Lacatus. Ardeleanu de la Bacau o fi plans si el dupa ce l-o rezolvat” definitiv “stelistul de onoare” Lacatus? Pe vremea aia bateam Spania, Danemarca, faceam egal pe Wembley… Amu ne bate Armenia…

Daca e asa grav, daca e asa greu, daca e atata “duritate”, mereti ma “domnisoarelor” la teatru. Acolo se sta pe scaun, iti poti etala (mai nou) gleznele (musai epilate), si nu tre sa ajungi, Doamne fereste, sa te “cotonogeasca” colegul de fotoliu. Mereti acolo, ca e plin Bucurestiul de teatre…Lasati fotbalul pentru de-alde Pires, care cara in spate 2-3 adversari. Cat despre saracul Balgiu… el e pistol cu apa pe langa Gogu Tonca…

Pe Virgil van Dijk l-au “scos” aproape un sezon dupa o accidentare. Da’ ala e barbat. A strans din dinti, a suferit, s-a refacut si nu cred ca s-o plans ca o “domnisoara” ca vai ce criminal a fost Pickford. Barbatii joaca fotbal (sau rugby, sau whatever…), domnisoarele se duc la teatru… Cu “ziaristii de serviciu” cu tot…

Haide “U”, prieteni!

Mesaj despre Andreea

Ne regasim, dragii mei, pentru prima data in 2022, impreuna. Sa avem anul pe care il dorim fiecare in parte si toti laolalta.

Viata asta e asa cum trebuie sa fie. Doar ca, uneori, ne arunca in fata provocari carora trebuie sa le facem fata, Si sa ne aratam noua si celorlalti fata umana. Si buna.

Primesc in dimineata asta un mesaj. Inainte de orice, il redau in integralitatea lui:

Venim din nou în fața dvs. supunându-vă atenției cazul elevei Andreea Badiu din clasa a XII-a G1 diagnosticată cu leucemie. Apelăm la ajutorul dvs. financiar pentru a i se asigura acestei tinere soluții de tratament cât mai potrivite in situația dificilă în care se află. Nădăjduim că grija părintilor, a medicilor și a noastră a tuturor să o readucă pe Andreea printre colegii ei, acolo unde îi este locul, în băncile ultimului an de liceu. Vă punem la dispozitie datele de cont în RON ale mamei Badiu Maria – RO84BTRL01301201557820XX.”

Ramai fara cuvinte in fata unei asemenea “intamplari”. Andreea Badiu este un talent artistic de o forta iesita din comun. Vreti sa stiti ce face Andreea? Priviti:

Vreti sa stiti mai multe espre fata asta talentata? Cititi interviul urmator:

Cazul asta tulburator il aduc azi inaintea voastra. Sunt convins ca fiecare dintre noi rezoneaza si va contribui cat si cum poate. Copilul asta frumos are nevoie de noi, “U”isti. Iar noi… PUTEM. Pentru ca…

#ImpreunaSuntemU

“Sa se faca!” Pe buneeee???

Gandurile astea-s scrise azi, 7 decembrie, dupa ultimul meci din 2021 al “Universitatii”. Poate ca nu le scriam da’ prea se aduna…

Despre sezonul asta de toamna, nu prea multe. In 16 meciuri am facut 33 de puncte, suntem pe locul 3, playoff-ul aproape “adjudecat”. E mult? E putin? Este mai mult ca oricand in ultimele doua sezoane, in ciuda inceputului de sezon cu sunete de “prohod”. Se putea mai mult? Se putea. Da’ astea toate sunt pentru povesti la gura sobei intr-o seara de Craciun cu un vin fiert si cu amintiri si nostalgii. Si, poate, si pareri de rau… Da’ nu multe…

Acuma, ca ne tragem sufletul, altul e subiectul meu de azi. O sa supere pe multi, o sa duca la ridicari de sprancene, da’ nu am ce face. Ca, sincer, io unul m-am saturat. Asa, franturi, am mai tot zis in toamna asta, da’ amu incerc sa o fac mai elaborat. Nu tare, sa nu va plictisesc.

Siti bine, cei care urmariti fenomenul “Universitatea”, ca la echipa asta sunt cei mai buni “conducatori”, cei mai buni “antrenori”, cei mai cei “arbitri” si, bineinteles, cei mai bun “jucatori”. Cu o bere si cu semintele de rigoare, in fata unui televizor (bine, unii cica schimba canalul), o “sama” de mari Uisti stiu ei mai bine. Ce? Orice! Bun… in 11 etape din cele 16 au tacut. Ca no, au fost 11 victorii. Bine, simplu nu le-o fost. Si, la cele 5 esecuri, sa vedeti “festival”…

Tuturor celor descrisi mai sus le amintesc, prieteneste, ca:

  • in sezonul asta s-au vandut doar putin peste 600 de abonamente. “Miile” de Uisti s-au facut sute. Bine, ei zic ca-s tot aia, mari si tari dar ca “nu se merita”
  • la ultima actiune de vanzare de bilete de “solidaritate” s-au vandut vreo 150. Iar din alea, peste jumatate le-au cumparat “aseristii” aia mult huliti. Ca no, poate numai ei, “vandutii” sau, dupa caz “vanzatorii” inteleg, se pare, sensul notiunii de “solidaritate”
  • Membrii sustinatori nu-i mai amintesc. Ca mi se face jena. Suta aia de lei anuala e muuult prea mult. Din nou, “nu se merita” sau “ce, sa aiba X sau Y bani?”

Pai no, in cazul asta, babaieti, ia faceti voi asa: Puneti mana de la mana, adunati asa, ca de vreun milion de euro pe sezon, mereti la piticu, bateti cu pumnu’ in masa si ziceti-i: ” Noi dam banu’, da-ne echipa sa o gestionam noi. Ca avem si banii, si conducatorii, si antrenorii si jucatorii. Adica noi. Nu se vede in alea cinci zile de postari cum ne stim?” Asta asa, ca sa nu mai ziceti ca “nu se vrea”, ca “ne scaldam in mediocritate”. No, sunt convins ca voi VRETI. Si eu vreau. Scoateti-o “din mediocritate”, puneti-o pe traiectoria “marilor performante”. Ca nu se supara nimeni. Da’…. sa nu uitati ca aveti datoria sa calcati pe urmele lui Mircea Luca, Dan Anca, Tim Campeanu, etc…

Ce ziceti? Va bagati? Ca sincer, io unul sunt satul de atata hetareala si negativism. A, e greu? A, nu sunteti in stare? Pai atunci? Vrem echipa, vrem rezultate, da’ pe principiul “sa se faca” / “cineva trebuie sa faca”. Mda…Vrem atmosfera de Anfield si noi merem 1,000 de oameni la meci. Vrem rezultate, vrem bugete, vrem jucatori, vrem multe, da’ “sa faca altii”. “Altii” aia fac cum stiu, cum pot. “Noi” trebuie numai sa fim alaturi de simbol. Ca, nu-i asa, “Nu conteaza liga / Cand iubesti echipa”. Sau nu? Asta e numa’ pe bannere? Nu si in minte? In suflet? In inima?

Cam atat, prieteni. Sa ne vedem sanatosi!

Dupa 514 zile…

Este (inca) 3 august 2021. Acum fix 100 de ani, in 3 august 1921, se nastea, la Zalau, cel ce devenea un simbol a sportului si un apreciat medic ORL-ist. Pe numele lui MIRCEA LUCA. Omul asta, venit la “U”, nu a mai plecat de langa alb-negru decat in calatoria spre lumea aia mai buna din ceruri.

Fotbalist si apoi conducator de club, Mircea Luca s-a identificat cu “Universitatea” si a fost, este si va ramane un reper. Nu degeaba am crezut, atunci, in 2013, ca este personalitatea care trebuie sa “marcheze” casa “Universitatii” si am reusit, o intreaga suflare “U”ista, sa il imortalizam spre eternitate in fata stadionului.

Inafara de gestul normal de a-i cinsti memoria, mai are un rost pomenirea sa in textul de fata. Spunea marele fundas al “Universitatii” (si cronicarii vremurilor au consemnat asta) ca el “baga capul in bocancul adversarului”, Asta l-a facut celebru si iubit, asta l-a identificat cu darzenia, devotamentul, daruirea si fidelitatea fata de un singur club in intreaga sa cariera.

Dupa 514 zile… “Universitatea” revine pe teren avand fanii in spate. Dorul a fost mare. Bucuria pe masura. “U” a inceput un nou campionat cu o echipa complet schimbata. Din echipa de pe teren doar Dican si pustiul Hofman stiau la propriu ce inseamna sa ai galeria lui “U” in spate. Or fi citit si ceilalti, or fi vazut video-uri, dar sa fi in teren si sa ii simti ca si cum sunt umar langa umarul tau, au descoperit, cu siguranta, azi.

Sportul, fotbalul, sigur, nu mai sunt ca pe vremea doctorului Luca. Ceea ce ar trebui sa nu se fi schimbat este atitudinea. Daruirea. Constiinta ca ai dat tu tot ce poti. Si atunci, ca e victorie sau nu, poti iesi cu capul sus.

Cam asta a lipsit “Universitatii” sezoanele astea din urma. Ca fotbalisti plini de talent au tot fost. Si eu unul asta am remarcat azi. Intr-un limbaj mai putin academic, ca “se baga material”. Ca exista efort. Ca exista dorinta. Si asta, in sport, face diferenta. Sigur, nu ma astept ca din seara asta cei din lotul “Universitatii” sa fi devenit, brusc, “Uisti patimasi”. Nici nu se poate. Pentru asta iti trebuie ani de zile, iti trebuie sa ajungi la sentimentul de apartenenta. Ei sunt, in momentul asta, fotbalisti care joaca pentru un contract. Si poate asa si trebuie sa gandim despre ei. Ceea ce trebuie ei sa inteleaga este ca fiecare picatura de sudoare de la antrenamente sau in meciuri va fi rasplatita. Nu doar de salariul meritat, ci si de respectul si sustinerea unei galerii si a unui intreg stadion de “U”isti. Si, poate, daca vor dori, vor deveni, la randul lor, adevarati urmasi ai doctorului Luca.

Foto Dana-Maria Pop Oprisan. Morosanco, te-ai intrecut pe tine!

Asta am vazut azi. Jucatori cu capul sus. Jucatori cu “rautate”. Jucatori care, in minutul 75 faceau pressing la 30 de metri de poarta adversa, desi conduceau cu un lejer 3-0. Si cred ca asta a lipsit enorm “Universitatii” cel putin in ultimele doua sezoane.

Imi iau, desigur, o marja. 3-0 cu Poli nu e orice, dar este doar un inceput. Nu avem voie sa cadem in extaz. Vorba aia, “sa nu imi fac iluzii ca sa nu am deziluzii”. Dar, daca vor continua asa, daca, in timp, vor intelege ca la “U” e altfel, ca aici exista presiunea unei galerii adevarate, ca aici exista presiunea istoriei traita sau povestita a fiecaruia, lucrurile vor evolua spre ceea ce ne dorim. “Mingea e in curtea lor”.

PS: de toti dintre voi mi-a fost dor, dar vreau sa il pomenesc acum pe Nick Carabas, care a reusit sa fie langa noi azi si care a trait si s-a bucurat ca un copil pentru meci si pentru intalnirea cu noi. Si noi am fost la fel de bucurosi. Mi-a mai promis Nick, machidonul din Medgidia indragostit definitiv de “U” din anii ’70, ca ii vom lua un interviu in care sa depene amintirile sale unice despre alb-negru.

In Cluj, in seara asta, s-a cantat si s-a baut bere. Si am intalnit “U”isti cu fata luminoasa. Voi nu?

Ce, va mirati?

Ce scriu in seara asta, aparent, nu e doar despre “U”. Doar aparent. O sa vedeti de ce.

“Plange” toata media, toti chibitii, toti “comentatorii”, ca “ce seara neagra, ce dezatru, alea-alea”… Pe bune?

Hai sa vedem. De 30 de ani in tara asta sportul este o “anexa” a unor interese. Ale unora si a altora. Ca-s primari, ca-s “oameni de afaceri”, ca-s bagatori de seama. De 30 de ani in tara asta s-a distrus TOT in sport. Toti cei ce in seara asta “plang” uita ca suntem in 2021. Ca lumea evolueaza. Ca noi am ramas cu amintirile. Toate, dar absolut toate sporturile, ofera imaginea dinainte de 1989. “Generatia de aur”, sa nu uitam. este “creatia” Luceafarului dinainte de 1989. O gramada de campioni cu care ne-am mandrit si pe care i-am aplaudat si iubit au fost “creatia” Daciadei. Bun, sa fiu bine inteles: nu fac nici o pledoarie pentru perioada de dinainte de 1989. ca nu e cazul. Ca daca ne amintim de Victoria, de Flacara Moreni, de Scornicesti, de toate mizeriile Cooperativei…

Bun, am “demolat” perioada aia, ca nu se mai putea, Si am pus in loc, ce? Hai sa o spunem: am pus impostura, am pus golanie, am pus sclipici fara valoare…Si ne miram?

Ne uitam cu totii la Olimpiada. Din 4 medalii pentru Romania, 3 au venit de la canotaj. Dar stie lumea ca in toata tara asta, cat e ea de mare, noi nu avem nici macar o pista de canotaj? NICI UNA! Fetele si baietii de la canotaj se antreneaza pe Snagov, pe Vidraru, la Orsova… Noroc ca avem lacuri si golfuri… Intelegeti???? Nici macar o pista de canotaj…

Pana la urma nu poate fi sportul romanesc altfel decat societatea romaneasca.De ce ar fi? Noi nu suntem in stare sa ne apucam de un proiect si sa avem rabdarea sa il ducem la capat. La noi totul e pe repede inainte, vrem, daca se poate, rezultate AZI. Cati stim, de exemplu, ca revitalizarea canotajului romanesc, se datoreaza incapatanarii lui Lipa? Pe femeia asta am criticat-o crunt in momentul in care era ministrul sportului si a “interzis” imnul national la competitii (inafara finalelor) care, si acum, mi s-a parut o tampenie crunta. Dar am puterea sa ii recunosc si meritele, atunci cand ele exista. La natatie este “sefa” Camelia Potec. Alta mare campioana. Glinta, Popovici, poate ca si de aia au aparut. Desigur, simpla prezenta a unor campioni/campioane in fruntea federatiilor nu e musai o garantie. Da’ in cazul asta este. No si acum comparati-le pe cele doua cu… Burleanu, Stoichita, Bodescu. Intelegeti?

Ca ziceam ca e doar “aparent” despre altceva decat “U”. Nu regasiti tot ce am spus mai sus si la “U”? Nu credeti ca se intampla la fel? Ca pornesti un proiect. care are nevoie de o strategie, de resurse, de rabdare, de incredere. Si? Vi se pare ca se intampa asta? raspunsul il stim…

Asa ca ce, va mirati?

PS: Multa lumea a fost inflamata de “scandalul” Ana Mariei Popescu cu ministrul ala vremelnic. Am spus-o, atunci, imediat, o spun si acum: tot ce a spus fata asta este o extraordinara radiografie a starii sportului romanesc. Un sportiv cu medalii la trei editii ale Jocurilor Olimpice are tot dreptul sa spuna tot ce a spus. Poate ca nu suntem obisnuiti, ca noi suntem obisnuiti cu discursuri pline de sabloane penibile. Si uite ca a venit Ana Maria sa ne spuna in fata ce simtim, de fapt, cu totii. Asa ca o sa cred ca se va schimba ceva atunci cand un ministru (nu, nu asta, ca asta nu intelege nimic) sa isi inceapa fiecare zi vizionand declaratia asta. metaforic, desigur…

Ca sa destindem un pic atmosfera, va las sa savurati cursa de aur a canotajului romanesc la Tokyo. Chiar daca, aparent (ei, cuvantul asta) ar contrazice “discursul” meu, de fapt intareste ideea de “asa AR TREBUI sa fie”. Si nu este…

Ne vedem marti la meci! Pentru ca… “U”

Descurca-i, Drace!

No, sa ii dam drumul…

O sa o spun din prima clipa. In ultima vreme am fost cumva in “silenzio stampa”. Nu pentru ca m-am ramolit, ci pentru ca am asteptat sa vad ce si cum…

In egala masura, vreau sa o spun tare si raspicat: pentru mine, Ovidiu Blag este un prieten pe viata. De aici plecam. De la faptul ca sunt si voi fi intotdeauna atasat unor oameni si unor idei. Nu ma intereseaza daca unii sau altii gandesc altfel. E treaba lor.

Ceea ce se intampla acum la “U” este, o spun raspicat, “vina” sau “realizarea” lui Emil Boc. Injurati-ma, dar asta e adevarul, Boc face si desface. Boc a vrut “liniste” si “a dat” fraiele clubului catre UBB. Nu asta e problema, pana la urma am tot zis ca “intoarcerea la origini”, alea-alea, numai ca nu e totuna CUM faci asta. Emil Boc a vrut sa scape de “cartoful fierbinte”, da niste bani (bine, nu el, Consiliul Local, dar e tot aia) si nu-s putini (vreo 630,000 de euro), dar nu ajunge. Sau no, asta e o atitudine “de prostit prostii”. Nimeni inafara de Boc nu isi poate impune vointa. Ca Boc a vrut sa scape de “probleme”, nu e nou. Doar ca ceea ce a decis e nociv. Daca a dat mana libera UBB, aia isi fac mendrele…

Pentru ca e vremea sa incetam sa “vorbim vorbe”, hai sa vedem. Toate informatiile se indreapta spre tandemul Irimies-Lazar. Desi unul neaga, sa fereasca Domnul sa “producem” niste vorbe spuse, nu demult, total diferite fata de ce se intampla azi. Si iar ma intorc. Le-a dat Boc o “jucarie”, asa ca astia au luat-o in brate si fac cu ea ce vor… Pai e bine? Pai nu! Nu in felul in care “se joaca” cu ea!

Si revin la Ovidiu Blag. No matter what, il “cautionez” de “U”ism. Si cei care il cunosc stiu asta. Daca Ovidiu a facut un pas in spate, oricat ii doresc sanatate si cele bune, nu cred in “oboseala”. Cred insa in lehamitea fata de ghemul de interese (spuneti-le cum vreti, comisioane, etc) si fata de lipsa de sustinere. Si nu pot uita, si nu pot omite, ca UBB cheltuie 9 milioane de euro sa ii cumpere lui Buzoianu hotelul (stiti, Opera Plaza, ala de se transforma in sediul Facultatii de Drept) si nu e in stare (de fapt, sa fie clar, nu vrea) sa aloce cateva sute de mii catre FC “U” sau, mai ales, catre CS “U”.

Pai ma baieti, vreti “jucaria voastra”? “Hraniti-o” cum trebuie, ca altfel pare ca nu este a voastra! Stiti de ce? In clipa asta, in care vorbim, “fraierii” aia din tribuna au adus in cont 10,000 de euro din abonamente.E putin, stiu, dar sigur este mai mult decat ati “produs” voi. Care, inafara de cotcarii, nu ati “produs”: nimic.

Eu nu-s atat de naiv sa ma lamentez de pierderea unor “sponsori”. Ca nu e nu stiu ce, A “plecat” cica RMB, “unchiul Ucu” adica, da’ ar fi bine sa nu uitam ca ala a “vaslit” in doua barci nu de acum, ci de cativa ani. Mare pierdere! Nu vom mai vedea pe Mircea Luca niste automobile afisate… Si n-or mai fi niste bani marunti… Sa fie clar, nu de aia a plecat asta… Da’ nici nu pot sa nu ma intreb: mai UBB, daca ti-ai “asumat”, ce aduci in locul lui? Sa o mai spun? Cel mai mare proprietar imobiliar din Ardeal nu are “maruntis” pentru “U”? Da? Pai atunci lasati dracu’ “jucaria”. Ca poate o ia un/niste “fraier/fraieri” care chiar vor ceva. Mai mult decat sa invarta niste bani…

Nici in multii “oameni de afaceri”, potentii Clujului, nu am eu mare incredere. Ca au avut destule ocazii sa faca pasul in fata. Da’ no, se comporta ca niste “primadone” rasuflate, ca dupa aia sa poata arata, superior, cu destiu’. Poate gresesc, poate or fi si de alt fel. Da’ as vrea sa ii vad “asumati”. Cu un proiect coerent, pus pe masa, cu date, termene, cu obiective. Nu cu susoteli si barfe de babe de pe sant. Sa “forteze”, sa intre precum Mircea Luca la o deposedare decisiva, sa faca “pressing” la cei ce au acuma pita si cutitul. S-or gasi? Eu stiu?

O sa continui. Da’ acum ajunge… Asteptam sa inceapa un campionat care se va desfasura in acelasi mod infam ca si anul trecut… Si-om mai vorbi…

#ImpreunaSuntemU (da, da, da’ noi, nu voi)