Sfarsitul unei ere

Poate v-am mai povestit. Pe mine m-a adus la “U”, tata. De mana cu el, de la 4-5 ani, eram nelipsiti in dupa-mesele cand “U” avea antrenament, acolo, pe terenul III din Babes, teren vegheat de altarul bisericutei de lemn a lui Hatieganu.

Primele mele amintiri se leaga de doi jucatori. Unul era Solomon. Era anul ala in care a revenit de la Turda pentru un ultim sezon la “U”. Barbatul cu parul deja grizonat ma impresiona prin seriozitate. Era doar un antrenament dar el dadea totul, de zici ca era o finala. Al doilea era un jucator pe care il vedeam de aproape, de la gardul ala mic (pe care uneori il depaseam, printre barele alea care nu puteau constitui un obstacol pentru cu copil). Admiram pasele alea lungi, care mi se pareau uluitoare. Si mai admiram aruncarile de la margine. Il admiram, adica, pe REMUS CAMPEANU.

Vremuri trecute, amintiri frumoase, este tot ceea ce ne-a ramas. Sigur, viata merge inainte, se schimba obiceiuri, se schimba repere, dar se uita prea usor ca nu am fi nimic azi daca nu ar fi existat trecutul. Bucuria. Amintirile.

Foto: Dan Bodea

“Epoca DOMNILOR”, cum ii placea sa o numeasca un alt recent disparut, Nicolae Szoboszlay, a apus odata cu Remus Campeanu. Epoca in care fotbalul, sportul, avand aceleasi reguli ca si acum, era, totusi, plin de DOMNI si de DOAMNE. De oameni educati, de oameni care puneau pasiune si determinare in tot ce faceau.

Astazi, la trista despartire de Nea Remus, cautam cu privirea pe multi dintre DOMNII care mi-au bucurat copilaria si tineretea. Ii cautam pe Traian Georgescu, pe Marcu, pe Zoli Ivansuc, pe Mihai Adam, pe Dan Anca. Erau din echipa LUI, echipa capitanului. Si nu, nu i-am gasit. Pentru ca erau in alta parte. Erau acolo, sus, in imensitatea necuprinsa, asteptandu-si colegul, prietenul, coechipierul. Acum intregesc o echipa. O echipa a DOMNILOR.

Ce, Doamne iarta-ma, poate fi frumos la o ceremonie funerara? Poate derularea amintirilor, a clipelor petrecute impreuna. Pentru ca nea Remus a avut un cuvant cald si calm pentru fiecare. Pentru oricine a stat si a stiut sa il asculte. Si totusi, ceva a trecut peste tristetea imensa a momentului. A fost clipa aia cand, inspirat divin, cineva a spus: “Asa a fost si este clubul asta, un club pe care il iubesti cu CORDUL, nu cu CARDUL”. Acolo, langa catafalc, erau actualii purtatori ai culorilor alb-negru. Adunati, cum se intampla in zilele noastre, de peste tot. Daca pana acum poate ca au tratat activitatea lor ca un simplu “job”, poate, sper, sa inteleaga unde joaca. Pentru ca “U” nu e un club si atat. “U” trebuie sa ramana clubul iubit cu inima.

S-a incheiat o ERA. Se schimba o lume, d-apoi un club. Nu e insa totuna cum se schimba. Si spre ce se indreapta. Nea Remus Campeanu, pana in ultimele sale clipe, ne-a aratat calea. Nu, nu este nici o contradictie. E vorba doar de asumare. Asumarea CORDULUI.

Acolo sus, nea Remus, sa le spui “U”istilor pe care i-ai regasit, ca ne este tare dor de ei. Ne este dor de epoca DOMNILOR!

#ImpreunaSuntemU

Momentul ala…

Sa le luam pe rand:

  1. Meciul din sferturile de finala ale Cupei Romaniei intre “U” si Viitorul Pandurii Tg Jiu. Pana prin minutul 65 meciul curgea lin (si plicticos) spre calificarea “Universitatii”. Curgea… Ca s-a gasit un arbitru, pe numele lui Andrei Antonie, care “asa a vrut el” a dat un penalty usor de tot pentru olteni. Da’ nu era de-ajuns, ca era numai 1-1. Si atunci, la un duel Buleica-Acka, cu primul dandu-i un cot in ochi in careul celui de-al doilea, da… nu stiu, simulare sau fault in atac. A revolutionat arbitrajul. Dupa aia nu a mai contat. A mai luat si Luchin rosu, si… gata…
  2. Meci de campionat azi, ASFC Comuna Recea – “U”. Imediat dupa pauza, un alt arbitru, pe numele lui Mihai Amoraritei, da un penalty hilar pentru Recea. S-a facut 1-0 si gata… Ca arbitrul e din Campina (Prahova adica) e doar o speculatie…

Cele de mai sus sunt o “introducere in atmosfera”. Da, in ambele meciuri “U” nu a jucat mare lucru. Da’ nici adversarele. Meciuri tipice intre echipe de doi lei. Dar felul in care este tratata si rostogolita in noroi “U” are o alta cauza. Una care nu e de azi de ieri. Una care se numeste, simplu: CONDUCERE. Pentru ca un club adevarat cu o conducere responsabila “ii musca de cur” pe toti. Isi facea aliati din toti comentatorii de la toate televiziunile de sport care, fara exceptie, au vazut si au catalogat drept scandaloase acele decizii. Pentru ca, nu-i asa, in toata mizeria asta care este sportul romanesc, un singur lucru nu este (inca) confiscat: dreptul la cuvant. Si la actiune. Dar…

Daca ne uitam un pic in urma, si ne intoarcem in vara anului 2019, parea ca “U” este pe drumul cel bun. Un baraj ratat la mustata (si cu 27,000 de spectatori la meciul de la Cluj) a fost, insa, punctul de cotitura. Si nu spre ceva bun. Din tot clubul “impanat” cu atatia “mari Uisti”, unul singur si-a asumat raspunderea obiectivului ratat. Si a plecat. Probabil are partea lui de vina. Numa’ ca toti au rasuflat usurati: s-a “oferit” vinovatul, tot ceilalti au scapat basma curata si s-au crezut (au fost??!!) stapanii absoluti. Si de atunci sa te tii! Ba impresari moldoveni cu cohorte portugheze (nu toti slabi, dar cine sa ii mai analizeze?), ba marele “U”ist Falub care de un an (imediat) ne “va spune el tot” (si nu a spus nimic), ba Stanciu, acest analist-minune cu contract de emis judecati docte in studio la Look, ba unul, ba altul.

In tot acest timp, clubul asta “a vrut” sa nu isi schimbe “renumele”. “Clubul care nu are nimic” a fost si este, din pacate, deviza tuturor conducatorilor. Echipa, ca niste cortorari cu sacu-n spate se antreneaza ba la Floresti, ba pe CMC, ba pe Clujana. La Mociu inca nu a ajuns… Sediu? O anexa din Polivalenta. Sunt atatea cldiri de birouri cu spatii disponibile in Cluj! Cat, Doamne iarta-ma, sa coste 100-150 de mp inchiriati? (stim, nu mai mult de 10 euro/mp, da’ numa’ am zis asa). Nici macar un autocar nu are, noroc cu Tarsin ca s-au gandit ei sa isi faca un pic de reclama (ce reclama o mai fi si aia) si a dat un autocar…

Clubul asta are si a avut intotdeauna suporteri. Multi si patimasi. Atunci, in 2016, am crezut, noi si clubul, ca proiectul “membrilor sustinatori” e ceva unic. Si va face multe cluburi sa se uite cu invidie. Inceput entuziast, cu vreo 1,300 de membri in cateva saptamani. Si apoi? In loc sa continui asa ceva, nu s-a intamplat nimic. Diluare an de an, nimeni din club care sa se ocupe de aceasta adevarata comunitate, pana a ajuns acest proiect aproape de colaps. Pai da, da; cand le-ati luat oamenilor banii, a fost bine, nu? Nu de amarata aia de suta de lei anual e vorba, ci de gest. De felul in care clubul isi trateaza suporterii.

Sunt convins ca fiecre dintre noi stie si poate spune destule despre clubul asta. Ca fiecare are dezamagirile lui. Si, stiti ceva? Nu trofeele, nu cupele europene, nu sclipiciul cauta suporterul “U”ist. Da’ nici sa fim bataia de joc a tuturor, numa’ pentru ca unii sa isi faca mendrele…

Ziceam la inceput de CONDUCERE. Tot regresul asta inceput in 2019 a fost “patronat” de o conducere invizibila. Pentru ca, apropo, stiti cumva cine sunt membrii Comitetului Director, ceo care, teoretic, conduc clubul? Altfel…cand l-ati vazut ultima data pe presedintele Constantea iesind la o conferinta de presa? Sau organizand (dupa 6 ani e vremea) acea Adunare a Membrilor Sustinatori? Sau, in general, fiind o prezenta activa in eforturile clubului? Da, stiu, nu e usor sa fi perceput la fel ca toti gozerii si interlopii care conduc fotbalul romnesc! dar daca nu esti (si nu este, va asigur) din aluatul ala, arat-o! “U” a avut conducatori. Stiu, alte momente istorice, dar au fost si Daicoviciu, si doctorul Luca, si Titus Lucaciu, si atatia… Cam ala era standardul. Pentru noi, suporterii, “U” a ramas la aceeasi inaltime. Din pacate doar pentru noi…

Momentul ala… DA, momentul in care trebuie trasa linie. Sigur, 0,1% sanse sa mai prinzi un play-off oricum dificil. Da’ cred ca DA, asta este momentul. Sa ne uitam unii in ochii celorlalti, sa ne strangem mana si sa ne vedem fiecare de vietile noastre. Ca a noastra oricum e aici, langa “U”.

#ImpreunaSuntemU…. Noi da, voi… aia ce tot vindeti iluzii… ma indoiesc!

Ma recomand: un “idiot”

Nu stiu de ce ne mai miram. Intr-o tara in care, fotbalistic, domina becalii, rotarii, pascanii si nelutii, intr-un fotbal in care schimbam reguli si aplicam principiul “sa fie bine sa nu fie rau”, noi vrem ce? Competitie? Onoare? Bun simt? Cata sfanta naivitate! (ma includ si pe mine, desigur, in aceasta constatare ironica.

Stiti, desigur, la ce ma voi referi. La speta “U Cluj – Farul” sau “cum sa fim noi smecheri ca nici dracu’ nu ne prinde”.

O succinta reamintire a contextului nu strica: Asadar, FRF “construieste” un fel de “regulament de criza”, unul adaptat starii de “covidare accentuata” din fotbalul romanesc. Bine, daca ne uitam prin jur, vedem ca si la altii sunt cazuri. De la Bayern la Barcelona, de la Juventus la PSG, toti au fost “loviti”. Cu exceptia cazului “Napoli la Torino”, unde o autoritate sanitara zice una si federatia italiana isi baga-si anume-picioarele si decide pe regulament strict sportiv, eu unul nu am auzit de cazuri ca in Romania.

Sa nu o mai lungesc: la data meciului “U” Cluj – Farul, clujenii aveau 38 (treizecisiopt) de cazuri pozitive. O intreaga echipa, cu staf cu tot, si jumatate din juniorii U19. Logic si mai ales “regulamentar” se cere amanarea meciului. Lucru care se intampla. Buuuun… FRF reprogrameaza meciul in 2 decembrie. Totul parea in regula, pana cu o zi inainte de meci, cand Farul brusc anunta ca au 6 cazuri, ca nu mai vin si ca, asadar, fortand un regulament facut pe genunchi, pretind sa castige cu 3-0 la “masa verde”.

Sa ne intelegem. “U” a cam dat-o de gard si sezonul asta. Un lot construit gresit, niste jucatori care par blazati si parca efectueaza doar corvoada prezentarii pe teren… Asta e una, dar faptul ca le refuzi jocul de pe teren este alta. Nu ma leg de regulament. Asta e, cu asta defilam. Dar de aici pana la a “mima” situatii care sa te faca castigi fara vreun efort e distanta lunga. Nu ma mir insa. Mai are FRF un regulament pe care – sa ma iertati – se pisa toti. Ala cu jucatorii U21 de la Liga 1. Ala care spune ca trebuie sa incepi cu 2 si sa ai mereu unul pe teren 90 de minute. Ala pe care a mictionat cu “gratie” Petrescu, schimband in min 1 unul dintre cei doi. Si dupa el, altii… “Ba, e regulamentar ce fac? Este!” Asa si aici. Pai, zice “patronul” Marica… “noi am vrut da’ daca desepeu’…” Pe bune???? Pai daca ne uitam atata in gura la desepe, de ce bagam la gramada jucatori in autocar, “contacti” cat se poate de directi (sper ca doar atat) cu aia 6? Daca suntem asa de atenti sa respectam “autoritatile”, de ce nu ne dam peste cap sa facem totul ca la carte? A, ca ne convine? Ca este ca o schimbare in minutul 1 da’ nu ne poate penaliza nimeni regulamentar? Da? Bine! Si, pentru a “incununa” minciuna, iata ca ce era imposibil in 1 decembrie, devine foarte posibil in 4 decembrie. Desepeu’ vietii “face frumos” si le da aviz. ca “joaca baietii acasa”, sa nu ii suparam cumva.

Sigur, “U” Cluj a gresit negestionand lotul cum trebuie, ajungand in situatia aia grea de la inceput de noiembrie cu atatia infectati. Au gresit! Asa e! Numa’ ca ma gandesc ca la fel poti spune despre 508,345 de romani infectati. Ba chiar, 12,186 dintre ei au facut “greseala finala”. Sa ii punem, zic, pe “lista rusinii”. Si, pentru asta, sa le taiem nasul. Cam asa suna 0-3 ala din regulamentele FRF.

Tiberiu Curt. George Galamaz. Ianis Zicu. Peste toti troneaza, precum musca pe grămada de ra… (ma scuzati), însuși el, Ciprian “Prosop” Marica. Cariere mediocre de fotbalisti care cred, probabil, ca si-au gasit acuma prostii si devin mari “manageri”. Unii chiar “patroni”. Bine, daca le cade si “prosopul” ala ramane… nimic. Gol. Niente. Nada. Nu am crezut ca voi fi vreodata de acord cu Daniel Stanciu (sper sa nu se repete 🙂 ) dar chiar asa este: “Am crezut ca venind la carma valul nou, fosti fotbalisti care au vazut ce inseamna performanta, profesionalismul, onoarea, se va schimba ceva… Mare dezamagirea!” Pai da, “schimbarea” s-a produs: Nu mai e Mircea Sandu, e Burleanu. Macar primul pomenit venea din iarba, stia ce e aia un “tackling”, asta noul, in batosenia lui corporatista, crede ca e vreo comanda de pe platforma Zoom (sau alta, la alegere).

PS: Aici, prin partea Clujului, prietenu’ Sanyi imi tot zice o vorba: “Dumnezo nu culca-te”. Avizu’ lu’ desepe dat pentru meciul de azi i-a ajutat… deloc. Ba nu, mint. A fost “decat” 0-2, ca putea fi si 0-3. Pai? Se pare ca de acolo de unde trona, musiu… “Prosop” a aterizat gratios in propriul…. (ziceti voi). Ca asa-i cu viata asta, cand esti curva, ti-o iei!

Sa fiti sanatosi! #UestiTU

Foto: un meci “U” Cluj – Farul, cand constantenii nu uitasera “drumul Clujului”

#ImpreunaSuntemU. Noi da, voi?

Stau si ma intreb oare ce blestem ne bantuie pe noi, “U”istii ca, dupa textul anterior, scris cu “bucuria ca suntem”, cu o lacrima nostalgica in coltul ochiului, sa fie nevoie de textul de mai jos? Pentru ca e nevoie. Pentru ca lucrurile au ajuns acolo unde adevaruri trebuie spuse.

Spuneam nu demult, la o discutie cu prieteni dragi, ca orice rezultat si orice evolutie ar avea echipa asta care ne “mananca zilele”, pentru mine, “U” este si va ramane in sufletul meu. Si ca, dupa “entuziasmul” ala din toamna lui 2016, cu vreo 1,500 de membri sustinatori, chiar daca am ramas “fideli” vreo 200, eu tot voi ramane activ. Pentru ca eu cred in asta, cred in dreptul si posibilitatea oricui de a se simti “parte” din efortul echipei. Bine, ca clubul si-a “bagat picioarele” si in programul asta, e altceva. E un “deja vu”. Dar asta nu inseamna ca, daca altii nu-si respecta promisiunile, trebuie sa facem si noi asta.

In 2016 practic “U” s-a resetat. A pornit cu entuziasm, cu incredere, iar cei care mai citim istorie ne simteam cumva ca in anii 30, pe bancile alea de tren de clasa a treia in drumul european pe la Grenoble, Torino sau Zagreb… A fost frumos…

Primii doi ani au “curs” cumva usor. In liga a doua, in anticamera primei ligi, au inceput problemele… Bun, primul sezon a fost, totusi, frumos. Inca ma gandesc la ocazia aia a lui Goga la Clinceni, cand, cu un gol, cele doua puncte ne duceau direct in Liga I. Asa, a urmat barajul, si a fost “minunea aia de dupa minune”. Dupa minunata finala de Cupa a Romaniei, cu mii de oameni batand tara “dupa U”, a venit minunea celor 27,000 de spectatori de pe Mircea Luca. Am pierdut barajul, dar aveam sperante.

Si apoi? Apoi nimic. Am mai spus-o, cred ca nu multe echipe de liga a treia se pot “lauda” cu atata amatorism cum e la clubul asta. Bun, ratezi un obiectiv (la mustata), il ratezi din nou… Si? Dupa emulatia celor 27,000 din iunie 2019, sa nu inveti nimic… sa nu te mobilizezi, sa nu vrei (sau poti) sa te scuturi de greseli si sa faci lucrurile mai bine… Sa te “multumesti” a sta inert…

O spun pentru ca trebuie spus: clubul asta e o increngatura de interese obscure, de cotcarii politice de doi lei, o “remorca” a intereselor unora si altora. Si ATAT! Numele le stiti. Unele-s mai la vedere, altele “stau in umbra”. Da’ e asa de stravezie si umbra aia ca li se vede ranjetul.

Comunicarea clubului “cu lumea” e ZERO. Credeam ca e doar amatorism. Imi dau seama insa ca e, de fapt, o strategie. Ca no, in lipsa ei, “infloresc” barfele, vorbele pe ;la colturi… Si uite asa, unul zice una, altul zice alta, dezbinarea-i gata. Cam asta e si scopul.

Si acum? Ce urmeaza? Ma doare concluzia unui prieten drag: “… cred ca niciodata nu am fost asa de trist in privinta viitorului lui U”. Cam asa, dragi prieteni!

Au fost marsuri, au fost mitinguri, au fost scandari, a fost un pic de “presiune”. Acum e o tacere mormantala. Spune si asta ceva…

Am mai trecut prin momente grele, dar parca niciodata intr-o asa atmosfera de deznadejde.

#ImpreunaSuntemU. Noi da, “voi” insa? Sper ca niciodata sa fiti “impreuna” cu noi. “Voi”, aia care va “faceti ca lucrati”. Boc, Constantea, Stanciu, Dancu, Rus… Restul sunt doar “victime colaterale”. Nu mai putin vinovate, dar mai neputincioase.

Noapte buna, prieteni!

101… Spre al doilea Centenar

O zi innegurata de noiembrie. Anul 1919... Ecourile Marii Adunari de la Alba Iulia erau inca vii. Clujul nu putea face exceptie. Se reorganiza, se innoia, isi cauta noua identitate.

Un anunt in ziarele locale, atribuit lui Silviu de Herbay, general (r): “…Apelam deci cu caldura patriotica la fiestecare tânar universitar român sa-si tina de o sfânta datornita de a se înscrie în listele sportive care se afla la Secretariatul Universitatii…”

Actiunea in sine face parte din eforturile Consiliului Dirigent de la Sibiu, nascut din “Unirea cea Mare”, pentru a cladi la Cluj o “cetate universitara”. Cetate care includea si sportul. “Misia” lui Onisifor Ghibu, reprezentantul Consiliului Dirigent la Cluj a insemnat infiintarea unei Universitati, a unei Opere Nationale si a unui Club Sportiv. Asa a aparut anuntul mentionat anterior, parte a eforturilor de infiintare a Clubulu Sportiv ce de 101 ani poarta ca simbol unica vocala “U”.

101…

Amintiri personale care pleaca din devotamentul tatalui meu. De la drumurile (aproape zilnice) de la gradinita, de mana, pana in “Babes” acolo unde, in vremea aia, erau inca vii ecourile izbandei de pe “Republicii” in finala de Cupa Romaniei cu Dinamo Pitesti. Inca erau, acolo, pe terenul III si Remus Campeanu, si Solomon, si Petru Emil, si Paul Grajdeanu, si Mihai Adam, si Mircea Nesu. Continuate “la sala” cu echipele “Universitatii”. Cu baschetbalistii care erau mereu in coasta “impenetrabilelor” Steaua si Dinamo, cu Mela Vescan si Laura Ruja la volei, cu Neluta Banda, cu handbalistii Dan Petru si Vasile Avram si Costica Caldare si Sorin Chirila si Liviu Jurca, cu baschetbalistele ce au reinnodat titlurile anilor ’50, Doina Prazaru si Floare Anca si Viorica Jurca si Mery Merca si Heidi Schuster si Mandica Ciubancan, urmate de generatia “de aur” a sportului clujean, neegalata inca dupa atatia ani, cu Magda Jerebie si Paula Misaila si Aurora Dragos si Tunde Enyedi si Ildi Manases si Carmen Costanasiu si Gica Bolovan si Juji Sandor si Anne Kirr si Gabi Marginean si apoi Sveltana Simion si Papi Morosanu si Delia Dragoste si Simona Musat …. si…. Si iar pe stadion, cu Tim Campeanu si Suciu si Ciocan si Mos si Vidican si Bucur si Boeru si apoi Maier si Predatu si “Pluto” Bratianu si Cioloboc si… si…

Chiar daca anii trec, amintirile raman la fel de vii. Si se transforma in clipe de istorie. Fiecare “U”ist are in coltul “alb-negru” al sufletului sau asemenea amintiri. Aceleasi (sau alte) nume, aceeasi pasiune si bucurie de a fi contemporan cu cate o farama din istoria Centenara.

Sa ne bucuram, asadar, de… 101. Ca fiind primul pas catre AL DOILEA CENTENAR.

La Multi Ani, “Universitatea” Cluj!

Centenar cu suflet si inima de “U”ist

Anul trecut. 18 octombrie 2019. O mana (mai mare) de oameni cu suflet de “U”ist se uitau pe cer si se rugau sa fie vreme frumoasa. Era trecut de 18,30 si se uitau la niste tribune ca un amfiteatru asteptand spectatorii. Cam goale… O farama de neincredere le incoltise in suflet…

Si apoi au venit. Valuri. Tineri si varstnici, copii cu bunicii de mana, sportivi si fosti sportivi. “curgeau” pe aleea principala a parcului spre locul stiut. Pe terenul din parcul Sportiv care poarta numele mentorului “Universitatii”, Iuliu Hatieganu, “U”istii isi traiau momentul de bucurie al Centenarului. Al primului Centenar din Istoria “Universitatii”.

A fost, pentru mai bine de doua ore, intalnirea “U”istilor cu istoria. Cu legendele. Cu Hatieganu, cu Toni Dascalu, cu Mircea Luca, cu toti. Doua ore de istorie, pentru istorie. Un eveniment care a unit si a dat speranta. Catre al doilea Centenar… Si al treilea… Si…

Prea multi au fost cei care au contribuit la momentul asta unic. Atat de multi si atat de implicati ca simpla lor insiruire ar umple mai mult decat un text. Si, poate, tot as scapa vreunul. Totusi, nu pot sa nu ii mentionez pe doi dintre ei, fara de care nu se intampla nimic. “Aseristul” Gabi Souca si arhitectul Daniela Maier. In jurul lor, impreuna cu ei, toti ceilalti.

Acum un an. 18 octombrie. Cu “U”isti pentru “U”isti. Si pentru intreaga comunitate. Pentru ca, nu-i asa, #ImpreunaSuntemU

Avioane de hartie

Sport in vreme de pandemie. Pentru unii, pandemia asta a venit ca o “manusa”. Ca un argument suprem al lipsei de viziune si de competenta. “E pandemie, facem ce putem, sa ne bucuram ca existam”

Serios? Asta e argumentul? Asta e “scaparea”?

“Universitatea” in noul sezon 2020-2021. Inceput poticnit, vise mari si desarte, declaratii contradictorii. Ce e valabil azi maine nu mai e. “Construim o echipa cu tinerii nostri”. Apoi nu mai construim. Transferam mult (deocamdata atat).

Antrenorii ba sunt cei mai buni, ba nu-s. Jucatorii la fel. Din acel “…o echipa cu tinerii nostri” se alege praful. Pe unii ii transferam (imprumutam). Pe altii ii lasam sa plece. Si tot asa.

Intre timp clubul se umple de “directori”. Unii cu rost, altii fara. Comunicarea si prezenta in dialogul club-suporteri sau club-comunitate este egala cu zero. Umblam “cu cortul” in spate. Ba la Clujana, ba in Babes, ba aiurea. Intre timp, si acea minuscula baza din Gheorgheni (careia i-au si dat numele unei legende a clubului) se distruge si e folosita de tot felul de indivizi. Nu de noi, ca deh, “nu exista baza legala”. Pentru altii exista… Si ca veni vorba de baza, unii inca mai cred ca fara o baza proprie, una care sa iti ofere conditii si mai ales apartenenta, poti construi. Sabau a fost facut in toate felurile ca si-a dorit o baza proprie. Lasa ca acuma Sabau nu mai e, asa ca nici de baza nu mai e nevoie….

Starea asta a clubului din sfarsit de 2020 este una a amatorismului total. Si a unui viespar de interese. Fiecare face ce vrea, unii cu buna credinta, altii nu, fiecare isi da cu parerea. Conducere efectiva nu avem. Bine, pe hartie o fi, dar eu ma refer la efectele actului de conducere in activitatea de zi cu zi. Toata lumea e “happy”… Nimeni nu raspunde de nimic. Toti se pricep la “nimic”.

In timpul asta, niste prosti de suporteri se agata de orice semn. Isi platesc cotizatia anuala de “membership”. Cumpara abonamente si bilete. Cumpara fulare, tricouri, sepci, brelocuri… Orice e legat de “U”. Ca asa cred si stiu ei, “prostii” aia, ca orice ban ajuns la club e binevenit. Care e urmarea? In 2020, ca nu am mai aplicat pentru licenta de Liga 1, nu a mai prezentat nici dracu rezultatele financiare pe 2019. ca nu era musai, si atunci… de ce sa mai faca efortul? Habar nu avem cati membri sustinatori mai sunt, cati sunt cu cotizatia la zi. Despre adunarea generala a acestora, aia promisa din 2016, nimic. “Lasa-i incolo de fraieri, ce, aia is bani ce dau ei?” Poate ca 100 de lei pentru unii insemna doar 5 pachete de tigari. dar poate pentru altii inseamna rechizite pentru copil, sau o haina mai groasa de iarna. Si? Pe cine intereseaza?

Daca imi amintesc bine, in anii 70-80 eram ani la randul (vreo 7-8) campioni nationali de juniori. Si eram renumiti ca avem mereu grupe si talente care erau lansate spre performanta. Ii avem si acum. Dar cui ii pasa? Toti copiii aia nu au un vestiar al lor, unul in care sa vezi pe pereti chipurile legendelor clubului, de la Hatieganu la Dan Anca. Nu mai face nimeni educatie, nu mai are nimeni vreme sa le explice pe urmele cui calca ei. Vreme sau stiinta. Sau dorinta.

Nu vreau ca textul asta sa sune ca un prohod. Ca mereu “U”istii s-au ridicat din zgura nepasarii. Da’ acuma nu mai e nici macar zgura. A ramas doar praful amintirilor…

Pana cand?

Les Miserables

Ce o sa spun mai jos este urmarea credintei ca nimic nu este mai presus de meritul sportiv. Pentru ca, nu-i asa, prea ne-am obisnuit cu “alte criterii”

Cine ma cunoaste, stie ca nu-s mare fan al “infratirilor”. Cu atat mai putin intre “U” si Dinamo. Doar ca, atata vreme cat este vorba despre o prietenie si un sprijin reciproc intre membrii galeriilor, fara a implica cluburile, asta e o decizie personala. Eu nu o sa strig “Suntem frati cu voi”, dar nu ii opresc sa o faca altii. Pentru ca, poate, in momente importante, chiar s-au simtit ca fratii. Cine-s eu sa contest asta?

No bun. Asta, cu prietenia galeriilor este una. Pana la urma este o optiune personala. Dar ceea ce se intampla in zilele astea cu Dinamo este de domeniul absurdului.

Sa le luam pe rand: Pandemie, protocoale, izolari, etc… Dinamovisti “loviti de pandemie”. LPF si FRF demni si intransigenti, nu ii programeaza, bazandu-se pe decizii dinafara fotbalului (DSP-uri adica). Bun. Si timpul trece. Se apropie sfarsitul campionatului. Dinamo acumuleaza meciuri neprogramate. Ca, nu-i asa, asa zic “organele statului”, ca nu e voie, alea-alea… Vedem in schimb ca tot “organe ale statului” zic altceva cand e vorba, de exemplu, de Poli Iasi. Depistat pozitiv azi, negativ maine, meciurile alora se joaca. La fel la Viitorul. Despre cazul testelor “fals-pozitive” ale celei mai toxice echipe din istoria recenta a fotbalului romanesc, ce sa mai zic? Indiferent ce a zis DSP Ilfov, cand au ajuns la DSP Cluj, totul s-a schimbat. Ca, nu-i asa, in Cluj fac exact ce vor. Ce vor muschii lor. Bine, nu in intregime, ca plangaciosul ala si inca cativa tot pozitivi sunt, dar DSP Cluj, ce sa vezi, da unda verde. Ca no, “sunt marii nostri campioni”. Nu exclud, bineinteles, influentele “implicatilor’, ale “sefilor de institute de sondare”, ale “patronilor de presa din Campia Turzii” si, de ce nu, ale “noilor ciocoi cu chefuri la Da Vinci”. Asadar, ce pentru unii e muma, pentru altii e ciuma.

O fi Negoita “dusmanul public numarul unu”. Probabil. Da’ aia de la Dinamo ce treaba au cu “meciurile” famigliei? Aia ce vina au ca LPF nu ii programeaza? Ca no, “autoritatile medicale decid”. Pe bune? Da’ de ce deciziile sunt intr-o parte intr-un fel si in alta in alt fel? Ca asa “trebuie”?

Bun. Ajungem la inceput de august. UEFA preseaza sa sei ncheie campionatul. Bine, pe ei ii intereseaza cele 4 echipe pentru Cupe Europene, ii doare in kur de altceva. Bine. Si ce face “marele” FRF? Inventeaza reguli, creeaza situatii complet inafara regulamentelor, numa’ sa iasa ea basma curata. Trecem peste imbecilitatea “meciul decisiv se joaca dupa regula egal la sfarsit -> prelungiri -> penalty” care nu e prevazut NICAIERI in reglementari FIFA si UEFA. In fine, auspicii false, neregulamentare….

Dar vine “cireasa” de pe tort. FRF cere LPF sa transmita un punct de vedere in ceea ce priveste sfarsitul partii de play-out. Nu am inteles de ce, pentru ca una din atributiile Comitetului Executiv este, conform ROAF, sa “stabileasca sistemul competitional inaintea inceperii sezonului”. Si atunci? Ce voteaza aia? Regula noua in timpul desfasurarii sezonului? Unde permite FIFA si UEFA asa ceva? Aa, este “situatie exceptionala”? Ok, bine, inteleg. Da stai sa vedeti: LPF organizeaza vot al celor 14 echipe. De ce? Ce treaba au alea din Playoff despre clasamentul din Playout? Ha? Aud?

Si stai sa vedeti. Bun, se voteaza. Cine voteaza varianta defavorabila lui Dinamo? Sa le luam pe rand:

– FCSB (infiintata in 2013)
– cefere cluj (ex KVSC, ex Vasas, ex CSMS, ex Dermata, ex Steaua cefere)
– Voluntari (infiintata in 2010, ex Inter)
– Clinceni (ex Buftea, ex Pitesti, ex Clinceni inapoi, FCSB II)
– Hermanstadt (infiintata in 2015)
– Iasi (ex Tricolorul Breaza)
– Chindia (ex nici nu mai stiu cate)

Asadar astea sunt cele care voteaza, practic, impotriva lui Dinamo. Toate clonele si mizeriile recente ale fotbalului romanesc voteaza cu voluptate ca sezonul de Playout sa nu se incheie, iar ierarhia sa se stabileasca dupa un criteriu complet arbitrar.  A se observa cata “traditie” au acumulat astea sapte cluburi. Cam cat a acumulat Metalul Aiud in existenta sa (scuze pentru aiudeni).

Cam asta e fotbalul romanesc astazi. Cu campioane care aduna 100 de fani la castigarea unui titlu, cu sateliti din jurul Bucurestiului, cu un Iasi care se “revendica” de pe Valea Prahovei samd. Cam atat mai valoreaza. Si cam atat si conteaza.

PS: as fi scris textul asta si daca era vorba, in loc de Dinamo, de Cimentul Fieni. Pentru ca, nu-i asa, acolo unde nu mai exista rusine, isi are loc impostura.

Mi-as dori ca tot ce inseamna traditie, istorie, fidelitate, sa inteleaga ca nu asta e calea. Democratia asta originala nu inseamna si bun simt. FRF, “investita” de implicatul Dancu si “consultantul” Gusa nu mai inseamna nimic. Decat, desigur, o cloaca de interese aproape de reteta siciliana. Aproape. Departe nu-s, oricat ne-ar arunca in ochi sclipici de “profesionalism”.

Repet, nu-s “fratii mei”, dar pentru tot ceea ce i se intampla azi lui Dinamo suntem cu totii de vina. Ca am stat si ne-am uitat si am tacut. Pana cand?

PS1: In timpul asta, Bayern, Dortmund, Leipzig si Leverkusen au renuntat la 20 de milioane de euro din drepturile TV actuale pentru a ajuta cluburile mai mici din Bundesliga si Zweite Bundesliga pentru a supravietui in timp de pandemie covid.

Deh, alta lume, alte obiceiuri…

“Universitatea” low-cost

Oare cate blesteme trebuie sa mai plateasca “Universitatea” pentru a iesi din sfera incompetentei, a suficientei si a lipsei de viziune?

Un brand cladit din inspiratia unor inaintasi care au gandit comunitatea ca intreaga doar impreuna cu sportul la “U” a ajuns atat de jos! Cu siguranta Hatieganu, Luca, Tony Dascalu, Martin, Neluta Banda sau Ghita Roman, de acolo unde sunt, ne-ar da cu sapa in cap daca ar vedea unde este “U” acum. Sau nu, gresesc, nu ar face-o, pentru ca niciunul nu ar fi putut macar gandi ca se va ajunge aici.

Lumea se schimba, sigur ca ce era valabil in 1919 sau in 1939 sau in 1960 sau macar in 1989 nu mai e valabil azi. Dar exista niste repere de care “noi” ne-am indepartat. Sper ca nu definitiv.

Ce-i de facut? Chiar nu stiu. Cate un “strigat de suferinta” ca asta, cate o rabufnire, cate un “nu se mai poate asa”. Si? Intrata in malaxorul desuetului si al lipsei de viziune, “Universitatea” este, in clipa asta, o anexa a tuturor si a nimanui.

Aseara s-a acordat titlul in Premier League. Liverpool, Campioana 2020, dupa 3 decenii de asteptare. Poate fi asta un model de “rezistenta”? De “asteptare”? De speranta? Nu stiu. Nu mai stiu nimic, pentru ca nu mai inteleg nimic!

Ramanem cu “U” a’ nost’. Ala din amintiri, din imaginile tot mai ingalbenite de vreme. Si de vremuri. ATAT!

Nevoia de modele

“In vremuri de pandemie”. O expresie care inunda cotidianul. Si o stare care a schimbat complet prioritati. Vremuri tulburi prin care poti trece, cumva “nealterat”, doar daca ai un spirit extrem de puternic. Si da, daca ai modele care sa te inspire.

Cu multi ani in urma, sa fie 8-9 ani, am avut o “disputa” cu prietenul meu Nick Carabas. Cine nu il cunoaste a pierdut mult. Este cel mai mare suporter al “Universitatii” din Canada. La randul lui cu o poveste “de poveste”, aromanul sosit din Medgidia in anii 60 la Cluj si indragostit iremediabil de “U”. dar despre el, poate, cu alta ocazie.

Motivul disputei? Jucatorul “Universitatii” Zsolt Szilagyi. Pe care il apreciam deopotriva, dar fata de care aveam viziuni diferite. Iar cel care gresea eram eu. Ca nu are glezna cea mai fina, ca nu este un Sames sau un Dinu sau macar un Pexa al apararii lui “U”. Si ii tot comentam prestatiile.

Am gresit. Am avut puterea sa o spun, o mai spun o data. Asta pentru ca cel alintat “Sisi” nu putea fi nici Sames, nici Dinu si nici Pexa. El era, simplu, “Zsolt Szilagyi”. Da, poate aveam dreptate, nu avea glezna fina si nici pasa decisiva a alora pomeniti. Dar era 100% devotat, impatimit, incrancenat (la modul pozitiv), dedicat 100% lui “U”. A suferit accidente cumplite. Altii se lasau. El a revenit. Mereu. Mai incrancenat si mai hotarat. Fara sa vrea sa demonstreze nimic, a demonstrat TOTUL. Pentru ca in sport, ca si in viata, vointa, determinarea, atingerea limitelor este tot ce conteaza. Suporterul patimas sau spectatorul neutru vad si apreciaza asta mai degraba decat niste floricele. Daca ma gandesc bine, Sisi este urmasul peste timp al mareului Mircea Luca. Si unul si altul erau adeptii “mingea poate trece, adversarul nu”. Bagau capul in bocancul adversarului, daca trebuia, asa cum plastic a fost zugravit doctorul. Si asa cum era determinarea lui Sisi.

O spun si acum in iulie 2020: “Iarta-ma, Sisi, pentru “judecarea” ta in anii aia”. Ca am fost, poate, “orbit” de nevoia de floricele. Ca, desi am vazut si am apreciat, am ignorat, probabil acele calitati care fac dintr-un sportiv un MODEL.

Tare mi-as dori ca Sisi de azi, implicat (cum altfel) la “U”, sa “reproduca” in activitatea lui acele calitati de vointa si caracter pe care le-am enumerat. Si tare as mai vrea ca piticii de la “U” sa gaseasca in Sisi MODELUL de care e nevoie.

Daca ar exista cativa “Sisi” in plus la “U” in anul de gratie 2020, probabil ca am avea linistea ca spiritul “Universitatii” merge mai departe, indiferent de vremelnicii de ieri sau de azi.

PS: Gandurile astea sunt o reparatie. Si, in acelasi timp, un imbold pentru a valoriza MODELELE. Acolo sus poti ajunge prin conjuncturi, in inimile suporterilor ramai prin ceea ce faci. Copiii lui “U” au nevoie de MODELE. Pe unul il au “in curte”. Numele lui? Zsolt Szilagyi.