Sfarsitul nu-i aici ( I )

Si a mai trecut un meci. Ultimul dintr-un sezon tare zbuciumat. Cu speranta ca nu voi supara istoria si suferinta adevarata, parca asa un sezon zbuciumat n-a mai avut “U” de pe vremea bejeniei sibiene.

Pleaca Walter, vine Prodanca, tipa, striga, muta echipa la Buzau, ba n-o mai muta, o desfiinteaza, ba nu o mai. Pana s-a saturat sau “a fost saturata”. Si-a facut numarul si dusa a fost. Marele blond decide insolventa dupa ce toata toamna echipa asta a fost vanduta ba la nemti, ba la bultoci, ba data pe un euro la suporteri, ca nu mai stiai, dimineata, “azi ce varianta va mai aparea?”. Tot zbuciumul asta din toamna nu avea cum sa nu aiba urmari. Jucatori altfel talentati dar obedienti impresarei-presedinte-nevasta-cocota, meciuri ciudate si nervi. Multi nervi.

In toata nebunia asta, in iarna vine Ganea antrenor. Primit cu mari si justificate semne de intrebare si multa neincredere. Incropeste un lot in care isi fac loc jucatori care se antrenau prin parcuri, sperante moarte, Tuturor li se parea ca cele 15 puncte din tur sunt multe pe langa ce va reusi echipa asta de “desculti”.

O singura constanta : suporteri “nebuni”. ca nu ii poti numi altfel. Fara sperante, fara vreun licar de normalitate, nebunii astia continua sa cante. Si sa sufere. Dupa halucinanta provocare a maimutelor cu doua clase ce isi zic Brigada Mobila de Jandarmi, mai vin si doua meciuri fara spectatori. Ei da, cred ca atunci s-a produs DECLICUL. Sau conectarea acelor jucatori la “U”.Doar cu femei si copii in tribune, cu doua meciuri infernale in fata, cine credea ca ar putea face vreo branza? Probabil ca “vocea altfel” a tribunei, a doamnelor si copiilor, inversunarea cu care acestea si-au inlocuit sotii sau prietenii ( “ca niste pishtalai” – spunea cineva foarte inspirat ), au produs socul pozitiv de care aveau nevoie pentru a intelege unde joaca. Si apoi totul a intrat intr-o normalitate boema tipica “Universitatii”. Egal la Dinamo, victorii la Otelul, Astra sau Rapid, insotite – aproape logic la “U” – de infrangeri acasa cu Gaz Metan sau Iasi. Suporterii au fost la fel. I-au aplaudat si la victoria cu Vasluiul, si la infrangerile cu Mediasul sau Iasiul. Sunt convins ca n-au mai vazut asa ceva vreodata. Sa pierzi acasa, sa iti vina sa te bagi in pamant si, dintr-o data, de acolo din peluza alb-neagra sa vina – incredibil – un “Suntem mandri de voi!” strigat cu patima si recunostinta pentru ca au jucat cat au putut, dar , important, au dat totul.

Despre vinovati si vinovatii, in zilele ce urmeaza. Deocamdata sa ne bucuram ca, pentru un retur cel putin, am regasit spiritul lui “U”.

Advertisements

One thought on “Sfarsitul nu-i aici ( I )

  1. Ma bucur ca ti-a “reinviat” pixul batrane. De te-ar citi cat mai multi… Si, mai ales, daca ar baga la “tartacuta”. Iti multumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s