Despre ura si indiferenta

De multa vreme voiam sa scriu acest post. Evenimente mai mult sau mai putin importante au facut sa aman acest moment. Nu cred ca se mai poate. O voi spune tare si raspicat.

Vedem in mediul sportiv o radicalizare a opiniilor. Intre suporteri se practica ura. E mai “cool”. Unii o fac pentru ca asa sunt setati. Altii din spirit de turma. Iar altii (inca putini din fericire) cu obiective precise. La cei din urma e mai mult o “intretinere a sentimentului”. Cat e de periculoasa aceasta ultima categorie vedem din radicalizarea celorlalte doua.

Am fost nascut si crescut, paradoxal, intr-o era a tolerantei. Intr-o epoca a lipsei de libertate a expresiei, culmea, toleranta, sentiment mult mai subtil decat  ura, era aproape un crez. Aceasta lume paradoxala pentru unii, m-a facut sa fiu asa. Lipsit de ura adica. Si incapabil sa inteleg ura.

Intre “U” si CFR, intre suporterii lor, nu a existat mereu ura. Acum exista. Stiu prea bine  de ce e generata. Ura e nociva prin ea insasi. Nu prin ura iti dovedesti superioritati. Nu prin ura domini. Indiferenta doare mai tare. Ignorarea (nu ignoranta) la fel.

Stiu de unde au plecat toate. Din frustrarea unora. Conducatori. Care nu intelegeau (sau nu voiau sa o faca) de ce echipa lor, tot mai sus in ierarhii false, nu e perceputa precum Bayern in Bavaria sau Juventus pe la Torino. De ce, oricati bani baga, oricati ani falsi adauga denumirii, oricate trofee pun in vitrine, raman doar “un model de afacere” si nu o stare de spirit. Si atunci, din incapacitatea asta de a intelege lucruri simple, arunca venin. Si actioneaza ca atare . Gasesc, de cealalta parte, din pacate, un teren propice. Si bulgarele a pornit. Mai opreste-l daca poti!

Pe de alta parte, cred ca cei ce cultiva ura intre “U”isti o fac pentru ca, in sinea lor, gandesc exact opusul a ceea ce spun. Ei spun “nu ma intereseaza ierarhii, vreau ca “U” sa existe”. Fals ! Ura lor pleaca din frustrari. Ca nu are “U” vreo 17 campionate si 8 Cupe adjudecate, ca nu se pot ei lauda in fata blocului si intre colegii de serviciu. Sunt din categoria celor pentru care, si in viata, succesul vecinului ii roade. Ii racaie. De aici invidia. Si de la invidie la ura e un pas. Mic.

Am fost crescut, spuneam, intr-o epoca a tolerantei. Am invatat ca daca vrei sa “lovesti” in cineva, o poti face prin indiferenta. Nu doare nimic mai mult decat indiferenta. Lpsa de recunoastere a “performantelor” este, pentru cel care le “obtine”, cea mai crunta pedeapsa. Amendarea actiunilor lor nefondate, prin indiferenta, ii aduce in pragul disperarii. Pana la urma adeptii “modelului de afacere” in sport traiesc si se hranesc din aceasta recunoastere. Cand ea lipseste, cand e inlocuita de indiferenta, tot acest model se prabuseste precum un castel de carti de joc.

Ura naste ura.Nu cred in “ura” ca “pedeapsa” pentru celalalt. Nu cred in suporterul care uraste adversarul mai mult decat isi iubeste propria echipa. Nu cred ca ei sunt suporteri adevarati. O stare de spirit, asa cum este “U” s-a nascut din dragoste. Si traieste prin dragoste. Ura nu face decat sa o coboare in derizoriu. Acolo, langa ceilalti.

Asadar, iubiti-va simbolul si acordati celorlalti indiferenta. Uitati de ura. Indiferenta doare infinit mai tare !

Advertisements

One thought on “Despre ura si indiferenta

  1. Buna analiza batrane. Am mai spus undeva vobele lui Oscar Wilde. Le repet:
    “Always forgive your enemies; nothing annoys them so much.” (Oricum iarta-ti inamicii. Nimic nu-i deranjeaza mai tare.)
    Tempo “U”!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s