Realitatea care bate sloganul

Vis implinit“O sansa pentru viata” este sloganul unei campanii de donare benevola de sange a Asociatiei REACT, impreuna cu Centrele de Transfuzii Sanguine. Rolul oricarui slogan este de a atrage, de a constientiza. Este, vrem nu vrem, un instrument de PR.

Medias, 29 mai 2014. Sloganul este pus in mare dificultate. Realitatea unor oameni inimosi il pune in umbra. El, sloganul, se inclina in fata dorintei de bine, in fata visului implinit. Asociatia REACT impreuna cu Crucea Rosie Medias si Comunitatea I Love Medias “umanizeaza” un slogan :

A ajunsAutospeciala Centrului Mobil de Donare intra pentru prima data in centrul Mediasului 

Nu as gasi cuvinte mai insiprate sa descriu actiunea decat cele spuse de Kadar Tamas, om fain de Medias : “După 11 luni, vis împlinit astăzi. De-a lungul timpului am donat haine celor ce n-aveau. Mai mult decât atât, alimente celor flamânzi. Mai mult decât atât, medicamente celor bolnavi. Mai mult decât atât, timp şi vorbe bune celor disperaţi. Cel mai mult ce putem dona însă cuiva, e sângele, viaţa. O echipă formidabilă a făcut posibil să donăm viaţă azi la Mediaş.”

Nu exista cuvinte care sa descrie bucuria si implinirea. Exista imaginile :

Incepe

Organizare

Voluntari

Donator2

Voluntar2

Organizatori

Si tot Kadar Tamas zice : “Poate spre 100 care ar fi vrut, 52 care s-au înscris, 25 care au reuşit să doneze sânge. Repetăm în toamnă? Mă înclin.”

 

 

Advertisements

Minciuna numita “sistem cu 14 echipe”

Se dezbate un nou sistem competitional in prima Liga de fotbal. LPF a votat (oare de ce atata graba?) reducerea la 14 echipe si sistem playoff/playout.

Sa vedem ce presupune el :

– prima liga formata din 14 echipe si sistem playoff (primele 6) si playout (ultimele 8).

– sezon “regulat” de 26 etape (fiecare cu fiecare / tur – retur)

– playoff cu primele 6 in urma sezonului regulat (10 etape, fiecare cu fiecare / tur – retur)

– playout cu ultimele 8 in urma sezonului regulat (14 etape, fiecare cu fiecare / tur – retur)

Cum se intra in playoff/playout? Cica se va intra cu 50% din numarul de puncte acumulat in sezonul regulat. Si daca faci 23 de puncte, cate “mostenesti”? 11 sau 12? De ce 50% si nu 71,46%???? A,cica dupa model belgian. Bun.

Acum sa vedem, sa analizam:

1.Se spune ca astfel se va intari competitia, va creste valoric, va fi benefic pentru intregul fotbal romanesc. Oare? Daca ma uit la trei posibile “protagoniste” dintr-un ipotetic playoff, constat ca la Astra, Petrolul si CFR nu ai (numeric) mai multi de 10-12 jucatori romani in cele trei loturi. Si atunci? Concentrare, crestere valorica, pentru ce?

2.In sistemul actual sunt 34 de etape si un numar total de 306 meciuri. In cel propus ai avea 40 de etape (echipele din playout) sau 36 (cele din playoff), cu un total de 268 de meciuri (cu 12% mai putine). Mai putine meciuri, mai multe etape, intr-o tara in care terenurile bune le numeri pe degetele de la o mana. Sau vom juca in 3 februarie pe terenul de la Chiajna? Sau poate pe cel de la Botosani, cu un ipotetic strat binecuvantat de zapada bucovineana?

3.Echipele din playoff joaca mai putin pentru performanta “maxima”, aceea de a fi campioana, decat echipele din subsolul clasamentului. Eu stiu ca, in orice sport, efortul de a deveni campion presupune parcurgerea a cat mai multor etape. Sau nu? La noi, nu?

4.Se  spune ca “va fi mai atractiv, vom avea de patru ori Steaua-Dinamo”. De parca e o lema ca cele doua echipe vor fi musai in playoff. Dar nu se spune, dupa aceeasi logica, ca vom avea si de patru ori Chiajna – Viitorul, celebrul “derby” al noului buric al fotbalului romanesc.

Intrucat sistemul nu e mai aerisit, promovarea fotbalistilor romani (in interesul nationalei) este si mai iluzorie, sa vedem, de fapt, cine castiga. E simplu, in mintea lor de bibilica, cei ce incearca sa impuna aceasta aberatie gandesc ca vor avea incasari mai mari atat din bilete cat si din drepturi TV. Din cauza “atractivitatii”. Ca doar a spus-o Argaseala cu logica sa de fost arbitru de duzina :”Sa ne hotaram ce vrem: sa sprijinim echipele si sa avem un campionat, sau sa platim performanta (n.r. adica pe Steaua).” Pai domnule Argaseala, de ce sa avem un campionat? Nu mai bine sa nu avem?

Voi incerca sa dezvolt, intr-o postare viitoare, un model fezabil pentru Romania, Asta pentru ca vad ca se insista al naibii de tare pe “innoire”. Care, nu-i asa, nu e pentru catei…..

Aproape totul despre Paula Misaila, “copilul Clujului”

I se spunea “Matza”. Nu stiu daca porecla asta se datoreaza copilului din ea sau felului in care isi punea in valoare colegele de echipa prin miscarile ei de felina. Nu a uitat Clujul si pe “U”. Vorbeste cu pasiune despre baschet. Si despre “U”. Doamnelor si Domnilor, PAULA MISAILA :

Cine esti tu, Paula Misaila ?

Sunt nascuta in 11 iunie 1966 la Focsani. Am inceput scoala primara la Galati si in 1977 continui studiile la Sc.gen.2 din Rm Valcea, an in care am si inceput activitățile sportive, fiind  “curtată”  de toți profesorii de sport (gimnastică ritmica, handbal si baschet, la inceput facute in paralel). Rezultate bune am avut si la atletism, dar baschetul a fost cel care m-a caștigat. Am intrat la Liceul de Matematică-Fizică Nicolae Balcescu unde am lasat celelalte activități sportive si m-am ocupat numai de baschet si școala, programul fiind deja foarte incarcat.

205879_242790409075375_7253053_n

Primul meu antrenor a fost domnul Moise care mi-a predat a.b.c-ul baschetului si m-a format ca jucătoare, fapt pentru care ii mulțumesc pe această cale. Țin minte incă din primele meciuri, (turnee organizate de Federatia de Baschet in cadrul “Daciadei”) mi se acorda titlul de cea mai tehnică jucatoare. In acea perioada “fragedă” pentru  mine, țelul meu era bine conturat – să ajung componentă a lotului național a Romaniei si sa-mi fac părinții mandri. In 1980 am fost selectionata in lotul de junioare și in 1982 in cel de senioare unde eram cea mai tanară jucatoare. Din acel moment nu am parasit lotul national pana in 1992.

Cum ai ajuns la Cluj ? La Valcea erai deja o mare speranta

Da, la Rm.Valcea am debutat intai la CSȘ si apoi la Chimistul Rm.Valcea, echipă cu care am promovat in Divizia A foarte repede. Am fost “curtată”  de multe cluburi din țară, imi aduc aminte și zambesc acum (desi atunci am răs cu lacrimi ) de oferta care a venit din partea clubului Olimpia Bucuresti, eu elevă fiind , imi ofereau posibilitatea de-a continua scoala la Bucuresti , casa-masa și….un pian… cu coada bănuiesc…. Se pare că pe vremea aceea aveau căutare. Interesul s-a manifestat si din partea celor de la Cluj, dar am decis să fiu alături de echipa si antrenorul care m-au format pana la terminarea liceului. In 1984 am inceput pregatirile cu echipa “U” Cluj. Am inceput si scoala de antrenori și in 1986 am dat examen de admitere la Facultatea de Chimie unde erau mai toate jucătoarele studente și am picat cu brio ,deasupra mea s-a tras linia. In 1988 am dat la facultatea de drept unde am intrat cu brio.

Cand am venit la Cluj m-am acomodat foarte repede și am știut din primul moment că este alegerea cea mai buna pe care am făcut o.

Clujul m-a primit cu brațele deschise,m-a imbrățișat incă de la inceput ca fiind “copilul Clujului”. Un oraș viu si cu oameni extraordinari, blanzi, calmi si sufletiști. M-am simțit ca și cum aș fi făcut parte din “familia” asta dintotdeauna.

Ai atins varful de cariera la “Universitatea”

293354_472303256124088_24674261_nCategoric varful de cariera, dacă poate fi numit așa, l-am atins la Universitatea Cluj. Nu as fi reusit  singură, dar am beneficiat de  ajutorul regretatului antrenor Nicolae Martin, care a știut să promoveze jucătoare tinere, să ne unească și să ne simtim o ECHIPA. Un antrenor extraordinar (aici vorbesc rezultatele echipei cat timp a fost la “carma”) și mai presus a fost OM.  Un OM extraordinar, a cărui viață și-a dedicat-o in totalitate baschetului. A fost tot timpul un pas in fața tuturor in ceea ce privea pregatirea fizică, pregătirea meciulilor, abordarea lor. Cauta neobosit metode noi de pregatire, ne considera pe toate ca fiind familia lui si chiar eram asta, familia lui. Dumnezeu sa-l odihnească in pace. Daca as putea sa ii spun acum ceva, i-as spune :” Nea Martine sincer imi lipsești ca om si prieten” Căci asta a fost pentru toate: om,  prieten și mai apoi antrenor, fara sa amestece rolurile.

La “Universitatea” baschetul feminin avea deja o traditie. Cum a fost impactul ?

Am venit la echipă intr-un moment in care “veteranele” predau ștafeta celor tinere. “U” Cluj avea deja un titlu de campioana obtinut din seria de 12 consecutive. Obtinut de  jucătoare precum  Doina Prăzaru, Gheorghița Bolovan, Măndica Ciubăncan, Mariana Bagiu, etc. Aici aș dori să aduc o corectura celor care au scris cartea “U 90 de ani de activitate sportivă și performanța 1919-2009” cu ocazia aniversări “U”90: am facut parte din lotul “Universitătii” Cluj din 1984 si nu 1989 așa cum se menționează in cartea respectiva.

Ati fost numite, pe buna dreptate, “Echipa de Aur”

Da, am avut onoarea sa fac parte din “Echipa de Aur a baschetului Clujean”. Așa am fost numite. Si stiu ca lumea iși amintește și azi de neuitatul meci din Cupa Campionilor Europeni cu Primigi Vicenza si asta pentru că noi am reușit o victorie asupra echipei care a castigat CCE in ultimii 5 ani consecutiv și dacă nu mă înșel cu o  singură înfrăngere, in fata lui “U”. Meci istoric și pentru noi dar și pentru ele cu siguranță. Sezonul competițional ’85-’86 dacă nu mă înșel a început cu speranța că ne vom putea califica în semifinale Cupei Campionilor și de acolo de ce nu, puteam visa. Echipa era in forma bună, într-o ascensiune continuă și puteam spera la mai mult decăt in sezoanele precedente.

199628_472339106120503_1501224387_n

Sa rememoram parcursul din acel sezon

In primul tur jucam cu Elitzur Tel Aviv  87-63 (acasa) si 90-68 (in deplasare). Turul doi il incepem cu o înfrîngere in deplasare cu Tungsram Budapesta 66-84, dar caștigam acasă cu 86-61 ceea ce ne-a permis calificarea in grupe. La tragerea la sorti, ajungem in Grupa A : Primigi Vicenza, Partizan Belgrad și Levski Spartak Sofia. Batem tot acasa , victorii cu Levski (85-77) , cu Partizan (87-71) și istoricul meci cu Primigi (76-72). Terminăm pe locul 3 în grupe la egalitate cu Levski Spartak Sofia si ratam calificarea in semifinale doar pentru ca am pierdut la diferenta meciul de la Sofia. Lotul din sezonul respectiv TREBUIE amintit : MAGDA PALL-JEREBIE, GABRIELA KISS, VIRGINICA POPA, PAULA MISĂILĂ,  SUZANA SANDOR, GABRIELA MĂRGINEAN, TUNDE ENYEDI, DRAGOȘ AURORA, MARIA VIGH, MARGARETA VEREȘ și doar in meciurile din cupele europene, MARIANA BĂDINICI și MELANIA LEFTER (imprumutate de la  Olimpia București).

Meciul acela cu Primigi Vicenza a fost unul de povestit nepotilor. Cum l-ai simtit tu din teren?

In ceea ce privește meciul cu Primigi, a fost întradevăr un meci mare, iar publicul a fost extraordinar Cred ca au fost vreo 5,000, atația cați au incăput in sala si incă pe atația sau mai mulți au stat afară neavand sala capacitatea să-i cuprinda pe toți. Momente unice, puternice,  greu de explicat în cuvinte. Toata lumea traia intens momentul, jucătoare și public eram toți o suflare, toți același gand și rezultatul a fost cel așteptat și dorit : VICTORIA. Nimic altceva nu a mai contat. Aș da orice să mai retrăiesc momentul acela.

Cum te-ai simtit la Cluj ? Ce impact a avut asupra vietii tale ?

Ooo,  Clujul…..Aici am trăit cei mai frumoși ani ai mei, ca sportiv, ca adolescent, înconjurată și îndrumată de Oameni AdevărațiMulțumesc din suflet oameni buni și frumoși ai Clujului!  Mulțumesc că și azi ne mai purtați in suflet si-n gand ca “echipa de aur a baschetului romanesc”!

528035_472305196123894_461704084_n

La Cluj am avut onoarea sa lucrez in primul rand cu regretatul antrenor Nicolae Martin. Sa stii, rezultatele bune se datorează faptului că am fost o echipă unită pe teren și nu numai, toate astea fiind posibile pentru ca a existat NICOLAE MARTIN. Cu antrenamente multe și grele, cu multă, multă transpirație, cantonamente de pregatire iarna-primăvară-vară, semicantonamente inaintea fiecărui meci din campionat sau din cupe. Nu, cu siguranță nu a fost ușor, dar tot Clujul ne-a fost alaturi, oameni care voluntar au fost alături de noi, oferindu-ne condiții de pregatire, de masă, cazare, transport, medici ce vegheau asupra sănătăți noastre. Cu siguranță ca fără suportul lor nu am fi avut aceleași rezultate. Ar fi multe de amintit aici, dar poate cu altă ocazie, despre oamenii care au stat în umbră și ne-au ajutat cu tot ceea ce au putut făra să ceară nimic în schimb. Erau mandri și bucuroși de rezultatele obținute de noi.

In 1992 ai parasit Clujul

Trebuie sa o spun si pe asta : in 1992 am fost forțată si nevoită sa predau echipamentul. In acel an antrenorul Martin, din cauza sanatătii, a trebuit să se retragă de la conducerea echipei , aceasta fiind preluată de antrenorul Horia Pop. Am continuat să mă antrenez cu echipa  masculină pană in luna mai cand am plecat in Atena. unde mi-am continuat cariera sportiva. Am jucat la FINIKAS PIREU avandu-le coechipiere pe Virginia Popa și Annemarie Kirr, apoi am jucat la Proodeftichi Korydallos Atena și am inceput in paralel sa antrenez la copii și juniori. Am jucat  pană in 2008 cand am intrerupt pentru  3 luni din cauza unei accidentari din timpul unui meci (ruptură de menisc și ligamente incrucișate). In 2009 am “atarnat bascheții de joc” și am continuat să antrenez la aceeasi echipa Proodeftichi.

IMG_3354

Cum e baschetul feminin in Grecia?

Sincer? Fata de baschetul care se practica la noi, nu există termen de comparatie. Aici am fost foarte dezamagită de nivelul slab de pregatire , nivel slab la nivel de antrenori, dezamagită de cluburi și oricum sportul nu a fost si nici nu e în prim plan aici. Asta e parerea mea. Oricum, nu m-am vazut vreodată să fac altceva decat baschet. Baschetul, fie că sunt pe parchet sau în afara lui, mă ține in viață, imi dă energia necesara. Bucuria de a invăța copiii să țină corect o minge de baschet în mană și să le inoculez și să le dezvolt fie si un un bob din dragostea mea pt acest sport, e mai mult decat o bucurie , e o împlinire.

Viata ta personala ?

Locuiesc la Atena din 1992. In 1995 m-am căsătorit și fără sa ma fi gandit vreodata la asta, m-am stabilit aici. Aici ma mai intalnesc cu Tunde Enyedi, Popa Virginia (și ele stabilite aici) si cu Annemarie Kirr (care a devenit cumnata mea). De de fiecare dată depănăm cu melancolie firul amintirilor al anilor petrecuți la Cluj.

Te mai intalnesti cu alte fete din fosta “echipa de aur” a “Universitatii” ?

Acum 2 ani am reusit .să ma intalnesc și cu celelalte fete la o  reuniune după 20 de ani organizată exclusiv de Mariana Bagiu.Macar daca am putea să ne intalnim mai des. Din păcate la acea reuniune au lipsit cateva din fete, Gabi Kiss , Aurora Dragos din motive necunoscute mie. Păcat,poate data viitoare!!!

Transmite-le cateva cuvinte suporterilor “Universitatii”

Vorbeam de o “data viitoare”. Nu? Visez la o revedere cu suporterii nostri. Nu crezi că ar fi superb?

În incheiere aș dori să transmit tuturor “U”iștilor gandurile mele cele mai bune, sănătate, să nu-și piardă niciodata aceasta pasiune si iubire pentru sport in general si pentru “U” in special. Să poată transmite generațiilor viitoare aceeași iubire și pasiune. Incă odată MULȚUMESC CLUJ, MULȚUMESC “U” pentru tot ceea ce mi-ai oferit!! Inima mea a bătut și  bate in ritmul Clujului, in ritmul lui “U”. Haide “U” si numai reușite!!!.

 

Despre “U” si eroii sai

Mi-am dorit mult sa pot scrie despre “U” in acest fel. Prin vocea celor care au purtat culorile alb-negre si au incantat tribuna.

uclujE un demers nu foarte usor, dar pe care il pornesc acum. Pentru ca “U” nu inseamna doar fotbal (dar noi, cei cu alb-negru in suflet stim asta), am placerea si onoarea sa deschid acest serial cu un nume iubit de tribuna “U”ista . Vom vorbi despre altceva decat fotbal. Sunt convins ca voi, cei pentru care “U” inseamna o IDEE, veti fi bucurosi sa cititi primul interviu din seria “Despre “U” si eroii sai”.

Asteptarea merita, va promit.

Dilema iluzoriului adevar

Incerc sa fiu obiectiv. Si nu cred ca voi putea. Nu cer mult. Nu cer linistea olimpiana, nu cer creatiile renascentiste, nu sper la vreun Sofocle, Michelangelo sau Byron. Sper doar la un strop de normalitate. Un strop doar.

Incerc, asadar, sa fiu obiectiv si nu pot ! Nu ma lasa realitatea. Ma uit cu consternare la un final de campionat plin de umbre si mirosuri grele. La unul in care terenuri “de la tara” sunt catalogate de oficiali drept “stadioane beton”, in care manelele iau locul cantecului victoriei, in care badarania, abjectia, regulamentele ambigue interpretate “cum trebuie” iau locul pasiunii, fairplay-ului, spiritului de competitie, camaraderiei. In care o presa plina de lingatori de dosuri ridica in slavi derizoriul si fadul, in care funduri goale si titluri mincinoase inlocuiesc condeiul adevarat, in care daca nu scrii despre niste oi sau caini nu ai audienta. S-a transformat presa sportiva intr-o veritabila enciclopedie zoologica. Nu e mai putin adevarat ca si autorii intra in cusca. Pentru ca sunt, nu-i asa, niste capre care isi aduleaza turma sau haita. La alegere.

Oare daca Dr Hatieganu, Dr Luca, Ioanovici, Jivcovici, Medrea, Coracu, Dascalu, Marcu ar fi contemporani cu aceasta “epoca” a degradarii, ce ar spune? Cum s-ar raporta ei la Jiji, Mitica, Gino, Adi, Borcea, etc? Cum ar interactiona cu “regele manelelor fotbalistice”, cum ar intelege transformarea unui prea devreme numit “rege” al gazonului intr-un papitoi cu echipa mutata precum satrele tiganesti ? Cum ar intelege ei ca echipe fara obiectiv isi dau chilotii jos pentru interese obscure? Cam ce decizii ar lua?

Cred ca toti cei enumerati mai sus, asa precum multi altii, sunt cei fericiti. Ca nu mai sunt pe lumea asta. Iar noi, noi suntem blestematii care trebuie sa asistam la o dergadare spre pestilential a unui campionat cu miros verde. Sau albastru, ca vorba aia, culorile bancnotelor n-au miros.

Mi-e dor de un dribling al lui Mateianu, de un sut ca din tun al lui Bungau, de golurile lui Adam sau Tim. Mi-e dor de ambitia si talentul lui Magda Jerebie, de pasele uluitoare ale Paulei Misaila. Mi-e dor de Nea Martin, omul care s-a confundat cu sportul. Noroc ca inca il avem pe venerabilul Szoboszlay.

PS : Imi amintesc ca acum cativa ani,Lyon a castigat matematic un campionat al Frantei dupa o victorie la Rennes (parca). Care dupa acea infrangere a retrogradat. Si imi mai amintesc ca lyonezii s-au retras discret de pe stadionul plin de tristete, amanand bucuria titlului cateva minute, nu inainte de a merge si a saluta discret si in tacere galeria gazda. Sa ii spuneti asta lui “Reghe”.  Cu grija insa, daca e nevoie sa ii desenati. Ca ma indoiesc ca ar intelege !

PS : Mi-e dor tare de un editorial semnat Codruta Simina !