Dilema iluzoriului adevar

Incerc sa fiu obiectiv. Si nu cred ca voi putea. Nu cer mult. Nu cer linistea olimpiana, nu cer creatiile renascentiste, nu sper la vreun Sofocle, Michelangelo sau Byron. Sper doar la un strop de normalitate. Un strop doar.

Incerc, asadar, sa fiu obiectiv si nu pot ! Nu ma lasa realitatea. Ma uit cu consternare la un final de campionat plin de umbre si mirosuri grele. La unul in care terenuri “de la tara” sunt catalogate de oficiali drept “stadioane beton”, in care manelele iau locul cantecului victoriei, in care badarania, abjectia, regulamentele ambigue interpretate “cum trebuie” iau locul pasiunii, fairplay-ului, spiritului de competitie, camaraderiei. In care o presa plina de lingatori de dosuri ridica in slavi derizoriul si fadul, in care funduri goale si titluri mincinoase inlocuiesc condeiul adevarat, in care daca nu scrii despre niste oi sau caini nu ai audienta. S-a transformat presa sportiva intr-o veritabila enciclopedie zoologica. Nu e mai putin adevarat ca si autorii intra in cusca. Pentru ca sunt, nu-i asa, niste capre care isi aduleaza turma sau haita. La alegere.

Oare daca Dr Hatieganu, Dr Luca, Ioanovici, Jivcovici, Medrea, Coracu, Dascalu, Marcu ar fi contemporani cu aceasta “epoca” a degradarii, ce ar spune? Cum s-ar raporta ei la Jiji, Mitica, Gino, Adi, Borcea, etc? Cum ar interactiona cu “regele manelelor fotbalistice”, cum ar intelege transformarea unui prea devreme numit “rege” al gazonului intr-un papitoi cu echipa mutata precum satrele tiganesti ? Cum ar intelege ei ca echipe fara obiectiv isi dau chilotii jos pentru interese obscure? Cam ce decizii ar lua?

Cred ca toti cei enumerati mai sus, asa precum multi altii, sunt cei fericiti. Ca nu mai sunt pe lumea asta. Iar noi, noi suntem blestematii care trebuie sa asistam la o dergadare spre pestilential a unui campionat cu miros verde. Sau albastru, ca vorba aia, culorile bancnotelor n-au miros.

Mi-e dor de un dribling al lui Mateianu, de un sut ca din tun al lui Bungau, de golurile lui Adam sau Tim. Mi-e dor de ambitia si talentul lui Magda Jerebie, de pasele uluitoare ale Paulei Misaila. Mi-e dor de Nea Martin, omul care s-a confundat cu sportul. Noroc ca inca il avem pe venerabilul Szoboszlay.

PS : Imi amintesc ca acum cativa ani,Lyon a castigat matematic un campionat al Frantei dupa o victorie la Rennes (parca). Care dupa acea infrangere a retrogradat. Si imi mai amintesc ca lyonezii s-au retras discret de pe stadionul plin de tristete, amanand bucuria titlului cateva minute, nu inainte de a merge si a saluta discret si in tacere galeria gazda. Sa ii spuneti asta lui “Reghe”.  Cu grija insa, daca e nevoie sa ii desenati. Ca ma indoiesc ca ar intelege !

PS : Mi-e dor tare de un editorial semnat Codruta Simina !

Advertisements

One thought on “Dilema iluzoriului adevar

  1. Batrane, iti multumesc. De ce nu o faci mai des? Incerc si eu cate ceva pe asr1919.ro, dar nu ma apropiu de tine. Dar ma straduiesc. Frumos, f. frumos ai scris. Dar nu va fi citit de cine trebuie. Si e mare pacat.
    Iti doresc tot binele.

    Bogdan, Calif.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s