Sa incepem sa gandim

Plec de la situatia de azi a “Universitatii“. Nu doar la fotbal, in general, atat FC cat si CS se zbat intr-o mediocritate crunta. Cat e nemernicie si cat nepricepere, e mai putin important in context. Atat nemernicia si golaneala cat si nepriceperea si amatorismul sunt tolerate de un sistem in care valoarea si competenta sunt mai rare decat aerul pe suprafata lunii.

Citesc, trist, un comentariu al venerabilului profesor si antrenor de baschet Dumitru Lecca: ” Se pare că “Europenele” de la Baku confirmă, din plin, declinul sportului românesc. ATENȚIE GUVERNANȚI !” Adevar rostit de unul din slefuitorii de referinta din baschetul romanesc.

Si asa ajung la gandul, rostit si de profesorul Lecca, ca, pana la urma, starea asta jalnica sufera, pe langa nemernicii si amatorism, de o subfinantare crunta. Nu cred ca exista vreun sport care sa spuna “eu ma ajung cu banii”. Nu exista asa ceva in Romania. Ca se fura si din putinul existent? Corect! Doar ca vina e a aceluiasi sistem complice.

Nu am fost si nu voi fi niciodata adeptul implicarii financiare a autoritatilor, centrale sau locale, in fenomenul sportiv de performanta. Mi s-a parut mereu ca asta ar crea doar o masa de manipulare si de manevra. In conditiile in care unuia ii place handbalul si altuia sahul, fiecare, ajuns la putere, va sprijini ce ii place. E adevarat insa ca nu exista posibilitate de progres, de performanta, in lipsa unei finantari corespunzatoare.

Indraznesc acum sa creionez o idee. Statul roman, cel care detine toate parghiile puterii si controlului, trebuie sa actioneze. Pe un termen limitat, pe un proiect clar, pe o metodologie bine definita. Un proiect pe, sa spunem 5 ani, in care bani de la buget sa fie directionati spre finantarea sportului. A performantei.

E greu? Nimic nu e usor cand pleci de la o asemenea “mostenire”. Dar nu imposibil. Repet, un proiect corect si coerent, in care sa existe obiective si control este urgenta zero.

sala-polivalenta-cluj-napoca

O sa iau un exemplu. Ne place fotbalul, e mai mult decat un sport, e un fenomen planetar. Fotbalul romanesc colcaie de mizerie si impostura. Lipsa finantarii duce la tot felul de fenomene si “aparitii penale” care adancesc si mai mult criza. Ce propun eu? Timp de 5 ani, statul roman sa asigure o finantare echitabila pentru echipele din primele trei ligi. O grila corecta ar fi 100,000 de euro pentru o echipa de liga a treia, 500,000 de euro pentru liga a doua si 1,000,000 de euro pentru o echipa de prima liga. Finantare acordata conditionat. Conditionat de o infrastructura corespunzatoare, de o piramida de juniori sanatoasa, de un control riguros. Iar pedepsele pentru incercari de “sifonare” sa fie pe masura. 

Cat “costa” o asemenea masura? La nivelul de organizare de acum, 35,000,000 euro anual pentru primele trei ligi din Romania. Pare mult. Mult??? E cam o treime din cat se spune ca a sifonat un “amarat” de primar de sector, agramatul Vanghelie. Sau cat este  spaga pentru vreo 10 km de autostrada. Sau….sau…. In fapt costul nu e nici macar atat, pentru ca in desfasurarea activitatii se platesc tot felul de taxe (pe valoarea adaugata, pe munca, pe imobile) care, in fapt, se intorc in buget.

Desigur, cluburile isi pot completa bugetul cu implicarea unor sponsori, a unor proprietari constienti si onesti. Suma propusa mai sus asigura insa o baza de finantare care, in conditii de onestitate, ar permite atat performanta cat si o constructie piramidala de selectie.

O echipa de prima liga, adaugand doar drepturi TV, ar rotunji un buget minim de 2,5-3 milioane de euro. O gestiune curata si onesta ar aseza aceste cluburi pe o baza solida. O sa repet pana la obsesie un cuvant: CONTROL. Refuz sa cred ca suntem o natie de hoti si pradatori. Nu cred in “apetitul” romanesc spre inselaciune. Cred insa in puterea de coercitie a unui control real si eficient. 

Cinci ani. Atat ar trebui. In astia cinci ani, ar trebui ca separarea adevarului de minciuna sa fie fapt implinit. De acolo inainte, avand o baza curata, poti spera la performanta. Poti spera sa vezi in Romania ca spectacolul sportiv este unul de calitate. Stiti care a fost media de spectatori ai unei singure echipe din Bundesliga in 2014/15? Borussia Dortmund a avut 80,424 in medie. Stiti care e totalul spectatorilor pe etapa in Liga I? In medie sub 30,000 (pe noua meciuri). De aici plecam. Din aceasta groapa care se adanceste.

Constructia unui asemenea sistem de finantare limitata si conditionata se poate extinde si la alte sporturi de echipa. Si putem spera ca, dupa 5 ani, sa nu mai traim situatii stranii in care o nationala a Romaniei, prezenta la Eurobasket Woman 2015, la Timisoara, sa adune 3-400 de spectatori in tribune. Un campionat puternic, finantat corespunzator, ar creste competitivitatea si baza de selectie. Si am avea, pe cale de consecinta, sportivi sub tricolor care ar insemna mai mult decat sparring-partners pentru puterile sportive ale lumii. 

Pare utopic? Poate. Cu un proiect serios, onest, discutat cu cei implicati, ar putea incepe, in vara lui 2016, un “cincinal” de constructie. Utopic ar fi sa credem ca starea jalnica in care ne complacem acum ar putea continua. Falimentul generalizat e la usa. Ne permitem sa fim asa de inconstienti incat sa nu actionam?

Sursa foto: internet

 

Pana cand sa mai asteptam?

Ceea ce anticipam se intampla: morisca zvonurilor nu se mai opreste. Ce era de anticipat, se intampla zi de zi sau saptamana de saptamana. A fost Mihai Giurgiu. Cum care? “Afaceristul” care face parapeti de autostrada. A venit apoi Buzaianu. Ala de la Energy Holding, Ala mutat in Monaco. Credeati ca e gata? Nuuu… Acuma e “pe teava” un anume Viorel Tudose, ala cu “Getica”. A, intre timp mai “negociaza” si Quantum Media. Ca doar, nu-i asa, ce e Iglesias, ce e fotbalul…..Vor mai fi. Va mai dau eu doua-trei nume: Ilie Vlasin, Eugen Paraschiv, Mircea Spataru. Cum? Nu-i stiti? Nici eu, dar daca presa isi permite sa ia de bune toate elucubratiile emise de la “minunea blonda” si alte mai mici “minuni”, eu de ce nu as putea? Zic asa, si eu. Daca ma fortez un pic o sa fac si un interviu. Unul comun, in care cei trei pomeniti sa isi dezvolte “maretele planuri”.

ucluj

In timpul asta, orice alta initiativa e blocata. Nu-i de ajuns ca avem o comunitate oricum inerta si dezinteresata. Poate ca, totusi, ar putea construi ceva. Numai ca, in momentul in care ai face ce ar fi normal, sa ii iei Marietei jucaria, ar tipa ca din gura de sarpe ca, vezi Doamne, tocmai i-ai indepartat “investitorul”. Si ca, nu-i asa, vrem raul lui “U” care era la o semnatura de o renastere miraculoasa.

Chiar asa, pe cine mai prostesti, cucoana? Tu, blondu’, ceilalti trepadusi de prin jurul vostru, da, aia de au “sifonat” si inca spera sa o mai faca? Pe la club bate vantul, la intalnirea Ligii a doua ai stralucit prin “absenta nemotivata”, jucatori (cati mai sunt) sau angajati nu au cu cine vorbi, dar noi “negociem”. Si, nu-i asa, transmitem prin presa, prin diverse sageti “binevoitoare”, tot felul de aberatii, tragand de timp ca sa…. ce?

Cred ca este momentul ca detinatorul brandului “U” sa isi exercite drepturile. Oferirea prin concesionare gratuita a dreptului de folosire nu presupune nicicum ca acesta sa fie terfelit in felul in care gashca asta de neghiobi (sa nu il uitam pe Vladut, e si el “parte” la starea asta) o face. E momentul, zic, sa terminam cu dulcegariile si cu amanarile. Si e cazul, cu adevarat, sa ne luam “U” inapoi ! Orice amanare si orice cautionare in continuare a grupului asta de nemernici nu inseamna decat sa fim partasi la jaful si ingroparea lui “U”. Orice zi, orice ora trecute fara sa se intample ceva este inca un pas spre nefiinta. Celor care, cumva, mai aveti dubii, priviti statuia Doctorului Luca. Si amintiti-va ca era fundasul care “punea capul in bocancul adversarului”. Ridicati privirea, nehotaratilor, si priviti-l in ochi !

Se aude?

 

Vara unor raspunsuri necesare

Randurile de mai jos mi-au fost inspirate de declaratiile a doi dintre fotbalistii care in sezonul recent incheiat au imbracat tricoul lui “U”. Doi dintre putinii carora le putem spune “fotbalisti”. Ca celorlalti le spunem “jucatori de fotbal”.

Spun, asadar, cei doi:

“Fanii Universității m-au ajutat enorm, au fost alături de mine, dar sper să nu se supere. Familia mea e pe primul loc și eu trebuie să am grijă de familie. Universitatea nu mi-a oferit această șansă în ultima jumătate de an și sper să înțeleagă toată lumea de ce voi pleca”Robert Veselovsky.

Pentru ca celalalt, cu o atitudine responsabila si curajoasa, o spune pe sleau:

“Eu am jucat la un club mare, cu tradiție, cu suporteri, am jucat la “U” și sunt mândru, dar mi-e rușine că am retrogradat. E păcat pentru club. E păcat că nu toți și-au dorit ca echipa să se salveze, e păcat că nu s-au dedicat toți 100% pentru astaNuno Viveiros.

Amandoi dealtfel spun ca daca cineva ar fi avut grija sa nu ramana sase luni neplatiti, daca s-ar fi preocupat, cu alte cuvinte, de o abordare profesionista, ar fi ramas, probabil si in liga a doua. Nuno spune chiar mai multe. Gasiti AICI

Statuie Dr Luca

Problema nu e la e. Problema este, asa cum Viveiros o spune, la managementul clubului.

Intre timp, cu o cadenta saptamanala, ni se arunca cate o petarda numita “investitor nou la “U”. Sa fie clar, nu ii cred pe jurnalistii clujeni atat de idioti incat sa inventeze lucruri. E clar ca primesc semnale si subiecte pe o filiera care incepe sa ne fie cunoscuta. Daca pana la data finalei era o fata trista si resemnata, madam Marieta a devenit brusc plina de aplomb. Vin si pleaca investitori, facem strategii, reorganizam, ne adaptam, de parca asta ar fi problema. Un singur lucru nu ne spune tanti asta si toti trepadusii de prin jur (cativa si mereu aceeasi): de unde va avea bani. De unde va plati taxa de inscriere in liga a doua, de unde va plati echipa aia , asa restructurata cum o vede ea, in general de unde va plati motorina pentru o deplasare la Satu Mare.

Vad ca noi continuam sa dormim. Sa ne amagim, uneori sa facem propriile scenarii, sa ne transmitem pe diverse canale unul altuia ce mari “U”isti suntem fiecare. Toate astea pana la actiune. Acolo adoptam tactica aia strutului. Sa faca, asadar altii, ca sa avem noi ce injura mai apoi.

Mircea Luca ne vegheaza din inaltul soclului de la intrare. Daca ne va intreba “Voi ce vegheati?” noi ce ii vom raspunde ?

Ziua in care ne-am luat “U” inapoi

31 Mai 2015. Ziua in care, chiar daca pentru doar cateva ore, “U” a fost al nostru. Si al meu, si al tau, si al lor, si al vostru. O zi careia, daca ar mai fi intre noi, nea Vanea i-ar fi dedicat un intreg capitol intr-un al doilea volum al “Sepcilor Rosii”.

A fost atata entuziasm ca e greu sa il cuprinzi in cuvinte, propozitii sau fraze. Nici macar inspiratia jurnalistica nu prea a gasit acea constructie care sa descrie acea zi unicat. Daca “rasfoiesti” (termen care nu mai are continutul sau intact dar ramane, pentru mine, reperul lecturii curate) mediile electronice, gasesti atatea dovezi si instantanee ca realizezi ca nu mai au rost cuvintele. Am facut-o si eu. Si pentru ca toti cei care ati impartasit un moment sau altul sunteti “U”isti, mi-am permis sa va copiez. Selectia urmatoare e extrem de subiectiva. Si de patimasa. Asa cum e dragostea de “U”. Asadar:

Am plecat de dimineata cu gandul la toti cei care, dintr-un motiv sau altul, nu ne-au putut insoti. Intre cei care au fost, am gasit, am onorat si ne-am bucurat impreuna pentru :

Lore, fata cu cele mai multe deplasari cu "U" in sezonul incheiat

Lore, fata cu cele mai multe deplasari cu “U” in sezonul incheiat

Coco Predescu, suporterul care nu cred ca a pierdut vreo deplasare in acest sezon

Au venit cu noi, copiii. Nu, ei nu puteau lipsi. Ia priviti-i:

Familia Rusu. O sa ii tot vedeti pe micutii astia alaturi de noi

Familia Rusu. O sa ii tot vedeti pe micutii astia alaturi de noi

Vreti sa stiti cu ce au venit? Bineinteles, cu “masina U”:

Declaratie si devotiune.

Declaratie si devotiune.

Deja celebrul prieten al lui Ciupe. Ba nu, al nostru, si noi al lui. Alex.

Deja celebrul prieten al lui Ciupe. Ba nu, al nostru, si noi al lui. Alex.

Alex e deja un veteran. Il "tradeaza" si gesturile. Ultras de pe-acum.

Alex e deja un veteran. Il “tradeaza” si gesturile. Ultras de pe-acum.

Pe unde am fost, pe unde ne-am oprit, lumea ne-a admirat. Terasa de la Calimanesti ramane impregnata cu “Slava tie, studentie”:

Ne-am oprit, le-am cantatm plecam mai departe.

Ne-am oprit, le-am cantatm plecam mai departe.

Ce am cautat noi acolo? Pai cam de asta:

Pentru ca... "U"

Pentru ca… “U”

La Bucuresti, jonctiunea cu suflete alb-negre. Oare unde e mai greu? Pe teren sau in tribuna? :

Avanpremiera..... O stiu numa' premiantii :)

Avanpremiera….. O stiu numa’ premiantii 🙂

Nedrept de putine instantanee… Dar stiti ce? Sa “rasfoiasca” fiecare propria memorie afectiva, sa aleaga data de 31 mai si sa retraiasca bucuria acelei zile.

Coco Predescu, neobositul “cronicar” modern, a facut o anume cronologie. Este AICI. Amanunte care fac intregul.

Luatul asta inapoi e un excurs teribil de greu si complicat. 31 mai a fost doar un reper. Om vedea ce va fi, dar un lucru e sigur: “U”istii sunt unici!

Haide “U”!

Sursa foto: facebook.com/Adi Rusu&Dan Bodea&Silviu Cristea&Mihaela Tivadar

E randul Clujului

Incep cu o confesiune: nu am putut crede vreodata ca se va repeta “episodul” Timisoara. Atunci, in primavara lui 1984, cateva mii bune de “U”isti au umplut o peluza a impozantului stadion in complexul studentesc. Era totusi altceva. Erau doua echipe pe val, era la mijloc o promovare din Liga a doua, era un derby cum mai erau cateva intre echipele ardelene.

Dupa 31 de ani am revazut acelasi “exod”. As spune si acelasi entuziasm. Chiar daca, nu-i asa, contextul era cu totul altul. O echipa retrogradata, in prag de faliment, o perspectiva mai mult decat sumbra planand asupra lui “U” in aceasta zi de 31 mai 2015.

“Exodul spre Bucuresti” e o expresie gazetareasca. Ei, jurnalistii, se intrec in astfel de titluri. De data asta au “nimerit-o”. Pe Valea Oltului sau pe Valea Prahovei, cu autocare, microbuze, cu masini personale, cu trenul special (apropo, de cand nu a existat un tren special pentru suporterii unei echipe?), au curs “U”istii spre Bucuresti. Bastinasii probabil aveau in minte intrebarea “Astia-s normali? Ce sansa au la finala, ce echipa au, care cred ei ca va fi rezultatul final?”. Probabil ca au primit un raspuns. Unul atipic pentru o societate amortita si decadenta. Iar raspunsul e asa de simplu: “Noi mergem pentru U”. Ma gandesc ca cei de la terasa din Calimanesti care au urmarit cei 200 de “U”isti au inceput sa inteleaga ca la “U” e altfel.

Iar pe stadion? Pe stadion s-a intamplat (printre multe alte momente unice) miracolul minutelor de dupa golul de 0-3. Cam asa:

Cine a fost cu noi a inteles potentialul si miza. Care miza nu e castigarea unei finale in care fortele fotbalistice erau atat de disproportionate. Cei peste 5,000 de “U”isti au aratat ceea ce Clujul parca refuza sa vada. Ca poti fi cosmopolit, multicultural si cu aere de metropola regionala si sa iti pastrezi valorile si traditia. Pentru ca “ideea U” identifica si individualizeaza Clujul. Daca vrea, Clujul poate intelege asta. 

Ei, miile de suporteri au fost acolo, Au aratat imaginea unica a devotamentului si bucuriei de a fi solidari:

finala digi1

“Exodul spre Bucuresti” arata si altceva: ca exista speranta. Ca oamenii asteapta ca valorile sa se regaseasca in simboluri. Si ca, desigur, e timpul reintoarcerii la normalitate. Toate marimile Clujului, cele care au stat deoparte spunand “nu ma amestec eu cu infractorul asta care e la U” au acum ocazia sa dovedeasca ca doar asta i-a retinut. Masa imensa de “U”isti care au urcat Golgota suferintei dar si a mandriei de a purta alb-negru, sta dreapta in fata lor si le transmite un mesaj: “Noi am fost acolo, acum va asteptam pe voi”. Ce spui, Clujule? Ii privesti in fata, sincer si onest?

Foto: digisport.ro

Video: youtube/Mihai Medan