Viata mea este baschetul. Viata mea este Clujul…

Cei obisnuiti cu Sala Sporturilor de la sfarsitul deceniului opt, va amintiti, desigur, de un numar OPT. Cand am inceput seria de interviuri cu “fetele de aur” ale Clujului, mi-am propus sa povestesc celor mai tineri despre “U” cel adevarat, despre ce a insemnat “U” pentru dezvoltarea umana a celor ce au avut sansa sa ii poarte culorile. Cand am discutat prima data, m-a impresionat bucuria sincera si necenzurata ca imi amintesc de ea. Am simtit de atunci ca va fi un interviu-eveniment. Asteptarile mi-au fost confirmate. Doamnelor si Domnilor, pentru noi, pentru cei ce iubim culorile alb-negru, SVETLANA SIMION.

Voi folosi, cu permisiunea ta, numele cu care te stie lumea. Asadar, cine esti tu, Svetlana Simion? 

Cine sunt eu?  Buna intrebare… Sunt o fiica a Clujului care are lacrimi in ochi atunci cand vorbeste de acele vremuri. Sunt o nostalgica a timpurilor in care sala Horia Demian ( cea mai draga sala de baschet din cate exista in lumea aceasta) …era plina, iar in pieptul  tuturor batea la unison o inima. O inima doar pentru “U”! Sunt un om norocos care, candva, a imbracat culorile alb-negru!

Sunt Sveti sau Smantanica … asa cum  imi spunea Nea Martin…

Cum ai ajuns la baschet, cine ti-a indrumat primii pasi si unde?

Baschetul l-am descoperit destul de tarziu, desi tatal meu a jucat baschet. Aveam 16 aproape 17 ani cand a venit dl. Nastase la noi in clasa, ne-a ridicat pe cele  mai inalte eleve in picioare si ne-a spus ca ne asteapta la antrenament.

Svetlana cu tatal sau, la 18 ani

Svetlana cu tatal sau, la 18 ani

Dar ce munca de lamurire am dus cu parintii mei… I-am scris chiar si lui Mos Craciun! Serios… si i-am promis ca voi lua note bune, ca voi invata bine…eram in clasa a XI-a, parintii mei nu prea au fost de acord, insa Mos Craciun mi-a indeplinit dorinta. Si asa am ajuns apoi la CSS 2, antrenoare doamna Dinescu( fie iertata!) si doamna Dudescu. MULTUMESC!

In paralel insa, am descoperit placerea de a juca afara, miute, cu baietii. Locuiam atunci vis-a –vis de Liceul de Informatica, liceu cu traditie in baschet si cu o curte care avea patru terenuri de baschet.Abia asteptam sa ies afara si sa trag cu ochiul la baieti sa vad ce mai fac, cum dau o pasa pe la spate, cum trec mingea printre picioare, cum arunca un carlig sau cum inscriu de la mare distanta. Intre timp, tatal meu mi-a pus o vorba buna si mi-a facut rost de o minge de piele… Stiti ce insemna o minge de piele in anii aceia? Off… as putea sa va povestesc atat de multe…

Ma rog, mai pe scurt, in primul an, baietii imi confiscau mingea de piele- era singura din toata Informatica si ma trimiteau la alt panou, insa , anul urmator… eram singura fata care juca pe terenul lor, cu ei! De fiecare data, in toate interviurile mele, le multumesc “ baietilor mei “ din Informatica: Andy, Filip, Patriciu, fratii Mabuto, Stamatoiu, Turdoc si tuturor care-au mai fost!  MULTUMESC!

Si asa a inceput totul…La scurt timp am fost chemata la echipa mare, Vointa Bucuresti ca urmare a colaborarii echipei noastre de junioare cu cea de senioare. Pe vremea aceea, intre  Universitatea Cluj si Vointa Bucuresti era o lupta pe viata si pe moarte…

Acum, pentru ca nimic nu este intamplator in viata noastra si pentru ca totul este randuit asa cum trebuie, unde credeti ca am debutat eu, asa cu adevarat, in Divizia A? Ei bine, la Cluj, in sala Horia Demian, in fata unui public care venea la sala cu o ora inainte de inceperea meciului, sa prinda locuri…

Era ultima etapa din tur, a campionatului  1988-1989. Imi aduc aminte ca ieri…am venit la sala, aveam 18 ani si jumatate, nu mai vazusem NICIODATA o sala atat de plina, nu mai simtisem NICIODATA atat de multa energie…

A fost dragoste la prima vedere!

Am sa insist un pic asupra acestui episod, in primul rand pentru ca imi este atat de drag sufletului meu, iar apoi ,pentru ca are legatura cu toata viata mea…de ATUNCI, de ACUM , de MEREU…

Asadar, am intrat in sala prin partea stanga, am simtit toata energia aceea prin toti porii…abia asteptam sa ies la incalzire! Mi se parea fantastic ce se intampla… ma voi incalzi in fata tuturor oamenilor acestia minunati?? Cred ca au fost aproape 3000 de oameni…

Meciul a fost fara istoric, “U” Cluj conducea cu 20-25 de puncte. ..si, la un moment dat ma striga antrenorul meu, domnul Strugaru:

“Treci la joc… o vezi pe numarul X? daca prinde o singura minge in fata ta… o incurci …”

Nu va pot spune ce a fost in mintea mea, in sufletul meu… “ am 8 minute sa joc in fata tuturor oamenilor acestia “…care nu se opreau din cantat, din aplaudat, din incurajat…am jucat 8 minute… mi s-a parut ca zbor…am jucat foarte bine. Eram in al 9-lea cer… m-au aplaudat, m-au placut…pe mine.. Sveti…Nu voi uita NICIODATA clipele acelea!

La o saptamana a inceput returul, la Brasov, impotriva echipei Vointa Brasov, o alta rivala de temut. Ce sa mai, un vis devenit realitate! Domnul Strugaru mi-a dat sansa sa joc in primii cinci …

A urmat returul, play- off-ul si apoi finala: VOINTA BUCURESTI vs UNIVERSITATEA CLUJ. Imi amintesc sala Floreasca, banca “echipei de aur” in dreapta mesei oficiale. Prima repriza am atacat in dreptul bancii Clujului. Si auzeam mereu: Bravo! Bine! Nu intelegeam nimic… cine ma incuraja si ma felicita de la adversar? Cine ? Puteti sa credeti asa ceva? Antrenorul echipei adverse ma incuraja de pe banca Clujului… Un om minunat, un om de poveste, un pedagog exceptional, un om deosebit, un om care mi-a schimbat viata! Nea Martin! Alaturi de dansul, Pop Horia.Ii voi pretui si iubi toata viata mea!

Aveai, cred, 18 ani cand ai ajuns la Cluj. Cum s-a intamplat sa alegi Clujul?

Si , pentru a face tranzitia catre intrebarea ta ” …cum ai ales Clujul?”, iti voi raspunde, cu modestie: am avut sansa si onoarea sa fiu aleasa de Cluj…Nea Martin a vorbit cu tatal meu. Dupa bac m-am urcat in tren, am venit cu cuseta,am avut antrenament la ora 17:00 la sala Horia Demian. Afara ploua…

Echipa Clujului, echipa campioana a Romaniei, echipa de aur, cea mai titrate si mai iubita echipa de baschet : Virgi, Paula, Gabi, Aurora, Tunde, Simo, Ildi, Delia, Papi, Ioana, Nea Martin, PH… si eu…la 19 ani.  Eu, Sveti…Ce emotii, ce trairi, ce onoare!

Ai gasit la Cluj o echipa ce deja urcase pe culmile gloriei. Cum a fost adaptarea?

Fete de aur, suflete de aur, caractere de aur… am fost “adoptata” imediat. Am avut cateva meciuri de pregatire, am jucat bine, pe spatele meu aveam numarul 8, iar in inima mea se instalase “U”!

Svetlana si "U", anii 90

Svetlana si “U”, anii 90

Am o multime de amintiri… Cu Delia care conducea ca un profesionist-  mereu mi-am spus ca voi conduce si eu asa, cu Virgi si cu Paula la Oradea- stiu ele de ce, cu Aurora, cu Tunde, cu Papi, cu Ioana… cum am plecat la turneu in Sicilia cu autocarul si ni s-a stricat la granita cu Ungaria, cum mi-am uitat baschetii la camin, cum a venit Aurora la meci, dupa ce incepuse meciul – tocmai se schimbase ora , cum am pierdut trenul…off, Doamne…ce nu m-as mai opri din povesti!

Svetlana, in tricou de campioana, cu "U"

Svetlana, in tricou de campioana, cu “U”

Insa, oricat de mult se va scurge timpul, oriunde ne va purta viata, sunt sigura ca toti cei care au purtat  ODATA  culorile alb-negru  isi vor aminti mereu…

“Noi avem acum un nume,

Cel mai frumos de pe Pamant,

Sa-l cinstim cum se cuvine,

Fiindca  “ U” e nume sfant…”

Toate fetele de aur ale Clujului au cuvinte de apreciere la adresa regretatului Nicolae Martin. Cum l-ai perceput tu?

Nea Martin…nea Martin este un personaj. Un om minunat, un antrenor de exceptie. Nea Martin imi spunea Smantanica si ma prindea parinteste de obraz… radea cu tot sufletul, nu aveai cum sa nu-l respecti, nu aveai cum sa nu-l iubesti…

A dirijat cu bagheta sa magica generatii intregi, a dirijat o echipa care a castigat cu Primigi si, chiar daca nu am fost acolo, stiu fiecare poveste, am vazut filmulete, am ascultat comentarii… a dirijat la unison jucatoare cu experienta, jucatoare tinere, jucatoare de perspectiva . Ne-a unit,  ne-a mangaiat parinteste, ne-a certat. Ne-a  dirijat cu o maiestrie rar intalnita. Un magician!

Fetele si Nicolae Martin

Fetele si Nicolae Martin

A plecat prea repede dintre noi…a plecat dupa un meci pierdut de Universitatea Cluj… a plecat si nu a mai ajuns a doua zi la antrenament…

Ma bucur ca cel care organizeaza memorialul Nicolae Martin este prietenul meu. Felicitari tuturor celor care pastreaza traditia si organizeaza acest turneu , pentru ca Nea Martin trebuie sa ramana in istoria baschetului, pentru ca cei mai tineri trebuie sa intrebe: ” Dar cine-I domnule, nea Martin?” Iar noi, toti cei care am avut privilegiul de sa il cunoastem , sa raspundem: UN OM MINUNAT! UN ANTRENOR EXCEPTIONAL!

MULTUMESC, Nea Martin! Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

Esti la curent cu proiectul de revigorare al echipei feminine “U” Cluj? Ce parere ai, care sunt sfaturile pe care le-ai da pentru reusita acestui proiect?

Sa recladesti ce-a fost este greu… insa, datorita unor “nebuni” frumosi care iubesc Universitatea Cluj, baschetul feminin a supravietuit ,cu greu, pe prima scena a baschetului romanesc. Cand am venit la Cluj si am vazut ca in sala erau 50 de oameni, in sala noastra care alta data gemea, care alta data nu avea locuri suficiente pentru toti cei care ne pretuiau si ne iubeau… mi s-a rupt sufletul.

Insa  fetele vor renaste! Trebuie sa aveti rabdare, sa veniti la sala , sa cantati:

“Am jurat sa fim alaturi

De echipa ce-o iubim,

Niciodata imnul nostru

Nu va pieri cat traim”

Haide U!

Mi-as dori ca baschetul romanesc feminin sa revina, mi-as dori ca baschetul feminin romanesc sa lumineze. Cred ca alegerea Clujului pentru campania de calificare a lotului de senioare pentru Eurobasket 2017 nu este intamplatoare. Sper sa fie de bun augur, iar fetele noastre sa castige in 21 noiembrie, iar noi toti, cei care iubim baschetul, cei care iubim “U” sa fim la sala.

Care este viata actuala a Svetlanei Simion-Dragusin? 

M-ai intrebat de viata mea…

Viata mea o reprezinta copiii mei, Radu si Meira.

Impreuna cu Mei

Meira, urmasa Svetlanei….

Radu

Radu si dilema…. fotbal sau baschet ?

Viata mea este baschetul.

Viata mea este Clujul…

Am doi copii minunati, Radu joaca fotbal ,iar Meira sper sa-mi calce pe urme si sa reprezinte candva Romania la baschet.

Viata mea se confunda cu baschetul si nu am nicio intentie sa schimb acest FIRESC . Iubesc tot ceea ce este legat de baschet, cu bune si cu mai putin bune, cu oameni dedicati, cu oameni frumosi, cu oameni care vor sa intoarca ceva baschetului…

Lucrez in Federatia Romana de Baschet din 2009, sunt antrenor coordonator, ma ocup cu multe lucruri, insa cea mai  draga activitate a mea este Campionatul de Minibaschet. Acolo, inconjurata de peste 3500 de copii sunt in mediul meu. Ador diminetile in care copiii vin , tinandu-se de mana cate doi, in frunte cu antrenorul si ii simt atat de hotarati sa joace baschet. Nimic mai pur… dragostea din ochisorii lor, placerea lor  de a juca baschet imi dau o energie extraordinara… Plang alaturi de ei cand pierd, ma bucur cu ei cand castiga, sufar daca s-au lovit… Sunt eu, cea de ACUM…

Svetlana, cea de acum, dedicata 100% baschetului

Svetlana, cea de acum, dedicata 100% baschetului

Ti-ai continuat cariera in strainatate si ai revenit la Cluj. Ai declarat, in 2009, la retragerea de dupa meciul Romania – Marea Britanie, ca ai vrut sa te retragi de la “U”. De ce?

Vezi, de aceea m-am intors la Universitatea Cluj in 2008… Ca si  romanul lui Alexandre Dumas , dupa 20 de ani,  m-am intors acasa si am mai purtat pentru cateva luni numarul 8 pe spate si Universitatea Cluj pe piept. Pentru ca prin vene, sangele meu este alb-negru, oricum… Mi-am dorit sa mai simt sala Horia Demian sub talpi, sa merg pe jos la antrenament, sa intru in vestiarul nostru, sa inchid cercul acolo unde a inceput… la Cluj, dupa 20 de ani.

Dupa 20 de ani....

Dupa 20 de ani….

MULTUMESC, U CLUJ!

Ai, draga Sveti, ultimul cuvant. Adreseaza un mesaj suporterilor “Universitatii” si Clujului in ansamblu.

Si acum, la final, doresc sa va MULTUMESC pentru toata bucuria pe care mi-ati adus-o de-a lungul vietii mele de clujeanca, va multumesc ca ati fost alaturi de noi si la bine si la greu, va multumesc ca ne-ati iubit si pretuit atat de multa vreme…

Iubesc Clujul, iubesc ploaia lui, iubesc strazile acelea care mi-au purtat pasii tineretii, iubesc Hasdeul, iubesc Zorilor, iubesc Horia Demian, iubesc Catedrala, iubesc gradina botanica, iubesc parcul mare, iubesc parcul Babes, iubesc amintirile noastre, iubesc… U!

Am jurat sa fim alaturi

De echipa ce-o iubim

Niciodata imnul nostru

Nu va pieri cat traim”

“Alb si negru-i steagul nostru

Ce-l vom inalta la cer.

Haide U e imnul nostru

Sa rasune-n departari.

HAIDE U!

PS: Fotografiile, asa cum le vedeti, sunt din arhiva personala a Svetlanei. Nu calitatea tehnica e importanta, cat valoarea lor de simbol.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s