Da, asta este “U”

In general suntem supusi “pacatului” comparatiei. Comparam trecut cu prezent, comparam vise cu realitati, comparam orice cu orice.

Doar albul si negrul nu le vom compara. Pentru ca sunt unite intr-o singura litera: “U”. Vremuri, ani, generatii. Unii devin nostalgici, altii revoltati. Unii se indeparteaza, altii se incapataneaza sa ramana.

Ce mai este “U” azi? Ce poate fi maine? Ce greu si in acelasi timp e simplu de raspuns !

“U” a produs intotdeauna caractere. oameni articulati, care au pareri, care stiu cand si ce sa spuna. Cum spuneam ieri, sportul la “Universitatea” a insemnat mai mult decat victorii (sau infrangeri) de introdus in statistici.

Aparent doar despre trecut, cu o proiectie de o actualitate evidenta, raspunde azi transant Paula Misaila:

Paula

“….pe vremea acea e adevărat, nu existau euro…în schimb exista dragoste si daruire totală pentru ceea ce făceam (si vorbesc din punctul meu de vedere) pentru baschet si răsplată cea mare pt noi, în afara de o masă la Avicola (de regulă masa de prânz) era bucuria și satisfacția si de ce nu spectacolul ce-l ofeream fanilor noștri ce făceau parte din echipă, pe care-l meritau si fără de care nu sunt sigură dacă am fi avut aceleași rezultate….. Pentru asta si pe această cale țin să vă mulțumesc…. Și pentru faptul că ne păstrați “vii” si faceți cunoscut noilor generații de suporteri si sportivi rezultatele noastre, ale echipei de baschet …,dar alta generație,alte timpuri …frumoase din toate punctele de vedere. Sănătate multa tuturor va doresc și la minte si la trup.Dragostea si dăruirea nu se plătesc nici în euro si in nicio altă monedă care să-ți umple viața cu amintiri atât de frumoase și comune tuturor ” U” istilor; aici banul își pierde total valoarea….cu ei nu cumperi ceea ce am trăit cu toții în vremurile acelea si bănuiesc nici în zilele actuale….”

Nu i-am cerit voie sa o citez, dar cred ca nici nu era nevoie. Vorbele astea spuse cu atata caldura si naturalete, raspund atat de simplu la intrebarea de mai sus. In timp v-am impartasit si gandurile altor “U”isti. Vorbesc toti la fel.

Da, asta e “U” !

Advertisements

Mai e asta “U”?

Am tot zis ca tac. Am tot zis ca nu e momentul. Am tot zis ca e nevoie de rabdare. Am tot zis ca, probabil, este nevoie de a fi intelese lucruri. Ca poate sunt subiectiv. Ca sunt om doar.

No bun, ajunge. Cand rezultatele te ajuta, mai poti spune “ce naiba vor si astia, cum naiba nu-s multumiti ca tin baschetul clujean in top?”. Numai ca rezultatele trebuie sa fie un amestec pozitiv intre valoare ,perseverenta si traditie. Iar el, rezultatul, nu poate fi doar pentru statistici. Oricat de stralucite ar fi ele, rezultatul e pentru fani. Pentru aia din tribune adica. Fara de care, v-o spune orice sportiv care se respecta, rezultatul ramane doar o statistica. Fara baie in Somes, fara purtat pe brate de prostii aia care platesc biletul, fara berea de dupa cu coechipieri si suporteri laolalta. In egala masura, in momentele cheie ale unei confruntari dificile, ei, prostii aia care platesc bilet, iti pot da injectia de energie si adrenalina necesara pentru a izbandi.

Nu seamana cu "U:

Nu seamana cu “U:

V-ati prins. Vorbesc despre echipa de baschet masculin. Ma feresc sa spun “a Universitatii” pentru ca nu imi dau seama daca e corect sau nu. Nu mai stiu. De cinci ani incoace, managementul echipei asteia a dezvoltat un fel de suporter care nu e al “Universitatii”. Intr-o disputa amicala, imi spune un spirit tanar ca “nu prea stie istoria echipei si sincer, nici nu cauta prin carti sa o afle”. “Traieste clipa” cu alte cuvinte. No bun, si atunci de ce nu cautam un canal TV care transmite Euroliga sau NBA si vedem acolo baschet de cel mai inalt nivel, daca asta era scopul, purul baschet.

Sportul la “Universitatea” a fost altfel. Cu o sala plina, calda si dedicata, vibrand pana in ultima clipa s-a castigat meciul cu Primigi, cu o la fel de entuziasta sala s-a castigat un titlu la volei, cu o sala fierband in alb-negru s-a jucat n Champions League la handbal. Erau sali in care lipseau baloanele, mascotele, cocotele si pipitele. Nu era o sala de popcornisti si pepsisti. Nu se venea pentru selfie si pentru check-in pe facebook, se venea pentru “U”. 

Baschetul la Cluj are o istorie si o traditie atat de frumoasa si de bogata incat doar la Cluj se putea face baie in Somes, echipa si suporteri, dupa un titlu castigat intr-o secunda magica a lui Morris. Doar la Cluj se putea remonta un pasiv de 5-6 puncte si sa castigi cu 4 puncte diferenta intr-un minut jumate in fata, atentie, a detinatoarei Cupei Campionilor Europeni. Culmea e ca asemenea momente le-au trait pe viu si “protagonisti” ai echipei masculine de azi. Le-au uitat? Habar n-am, ca ei nu cunosc arta “comunicarii”.

Cand, pe rand, 50 de mureseni, apoi de oradeni, apoi de sibieni te domina sonor intr-o sala prea ocupata cu popcornul, nu poti decat sa te intrebi ce e aici? Ca “U” sigur nu mai e !

Toata stima si pretuirea pentru muresenii si oradenii de ieri, ca si pentru sibienii de azi. Au dat lectii despre atasament si devotament pentru echipa lor.

Nu va panicati, daca printr-un artificiu, maine, echipa asta se va numi CSM-BT, vor fi aceeasi spectatori in sala. Intr-o sala in care vor lipsi “U”istii. Sau vor fi, poate, dar tot mai stingheri.

Exprim o singura nedumerire: daca dinspre executivul echipei nu ma astept la vreo reactie, as fi extrem de curios sa imi dau seama care poate fi resortul care face ca BT sa pompeze un buget exorbitant intr-o constructie care uzurpa istoria si traditia unui sport si a unei echipe de legenda.

Viata asta tin cu “U”

Foto: Gabriel Runcan

De ce nu se face tara asta bine….

No bun, am facut-o si pe asta. Calhoon’s Blog a primit acreditare la masa presei pentru meciul Romania – Spania. Nu ca mi-am dorit neaparat sa vad cum e sa fi in “haine” de jurnalist, dar un asemenea eveniment e ocazia perfecta sa vezi oameni de toate felurile si in toate ipostazele.Ca atare, ca un suporter patimas si statornic, intai mi-am luat bilet.

acreditare+bilet

Povestea biletului, putin mai incolo.

Asadar, duminica 27 martie 2016, ziua mareului meci amical Romania – Spania. Va avertizez ca despre meci, tactici, jucatori, nu voi pomeni aici. Avem destui “selectioneri”, asta ca sa nu il mai pun la socoteala pe adevaratul selectioner-jeneral-iconar.

Acreditare la masa presei doi, la cucurigu, la etajul 5 adica. Bun si acolo. Important e ca poti intra in toata zona presei, in tot spatiul public (tribune si peluze) si poti vedea tot ce misca.

Nu stiu cum a fost accesul la tribune, cat de minutios controlul corporal adica, dar cel de la intrarea presei a fost… lipsa. Linistit puteam intra cu fo’ doua kile de trotil si fo’ trei pistoale Carpati. Asa ca, mari si impenetrabili jandarmi, pe asta cu “controlul anti-tero” lasati-o mai moale ca e de ras. Cu sefi care iau doctorate pe la universitati private aradene, nici sa nu va asteptati vreodata ca institutia asta va fi altceva decat un mare fas si un consumator aiurea de bani. Despre “stewarzi” nu prea am ce spune, pntru ca, fiind aleasa firma Puscasului (PP Protect), aia is invatati cu “afluenta” din Gruia unde in 10 minute si paispe secunde controlezi tri locomotive si doua boghiuri. Nu ma pot rabda sa nu va zic un dialog savuros intre doi “stewarzi” (intre noi fie vorba, saracii, adusi duminica seara de pe la Lita sau Vlaha, nici nu-i de mirare): Unu’: “Ma, tu stii ce inseamna 3 si 5 pe albastru si restul pe alb?” (priviti acreditarea si intelegeti la ce se referea omu’). Alalalt: “Da stie p…” De fapt, expresiile astea academice se vor mai repeta pe parcursul serii ca, nu-i asa, suntem “orasul-comoara”.

La masa asta a presei de care zic, persoane si persoane… Tot felul de dudui si duduite, cunoscuti “specialisti” din presa locala, cu aere de oameni ofuscati ca “la naiba, iar m-au scos din caldura caminului pentru astia”.  Jurnalisti dinafara Clujului (ii distingeai imediat prin bun simt si o usoara retinere in a se manifesta, comparativ cu “vedetele” locale) si toata “presa” clujeana. No bine, ca sa intelegeti, cucolasi, aszalosi, macicaseni, de astia….

Inaintea meciului vine ofiterul de presa al FRF si ne inmaneaza foaia de joc. Incep “studiile aprofundate”. Una: ” Pfff, si astia, nu au scris in dreptul fiecarui jucator la ce club joaca”…. Alta, catre colega ei, la fel de blonda: “Tu, unde a jucat Tatarusanu in Romania?”. Aialalta: “Tu, stai….. ori la Dinamo ori la Rapid”. Unu’, catre colega sa (cum naiba de toate erau blonde?): “Intra pe net un pic si uita-te, ca nu mai stiu, Pique joaca la Real sau la Barcelona?” De astea…. Adica, sa intelegeti de acum inainte de ce avem o presa sportiva locala asa de performanta.

Cu cateva minute inainte de iesirea echipelor, apare un “desant” de politie-jandarmi-stewarzi de zici ca l-au prins pe unu’ cu siringa in vena. Imi vine in minte un gand: “Hm, smecherii astia au vazut pe camere ca vreun jurnalist a intrat cu vreun obiect interzis si ei, vigilenti adica, il salta”. Da’ de unde! Venisera oamenii ca tot omu’ sa vada meciul. Nu au avut de la inceput tupeul sa ii ridice pe jurnalisti de pe scaune, dar nu era timpul trecut. Nu dau nume ca mi-e rusine de rusinea pe care nu o au. Numa’ sa stie ca am fotografii, daca e cazul le arat fata si…. caracterul.

stadion inceput

Incepe meciul, incep scandarile. Asa cum era de asteptat (numai ruptii de realitate s-ar fi asteptat ca toate declaratiile lu’ jeneraul’ si burleanu si ocoshii aia de fotbalisti sa nu fie taxate). Isi primesc si jeneralu’ si ferefeu’ urarile. Acuma, sigur, aia care vin la meci odata la trei ani nu-s in tema. Si se supara. Dar nu-i bai, ca ei mai vin peste trei ani. Noi tot aici. In spatele meu, doua din creaturile care s-au zgarcit la 200 de lei si au abuzat de functie si grad. Unu’: “Ma cine is aia care injura ferefeu’? Is uisti, asa-i? No de aia nu ma duc la ei la meci”. Alalalt, coleg de “dialog”: “Taci ma, ca p… asta din fata noastra e de la U”. “P… asta” adica eram eu. Ma intorc sa le vad fata, ei se uitau concentrati la meci de zici ca amu’ isi iau licenta de impresari. Domnilor, va am “in chip”, daca e musai v-oi si arata. Recunoasteti, nu, ca era un dialog decent si plin de importanta functiei.

Se simte miros de cablu ars. Lumea se agita. Blondele din jur isi amintesc de “Colectiv”. Unu’ baga un “breaking news” pe telefon. Altu’ se ridica si incepe sa se plimbe nervos. “Invitatii” de la masa, politisti, jandarmi si trepadusi, stau impasibili. No, doar ei is la meci, nu-s in misiune… Se afla sursa. Un panou de comanda de la lift. Normal. La cati ghiolbani si burtosi au carat saracele lifturi la 4C (vipu’ vipului adica) nu e de mirare. ca nu-s obisnuite. ca astia nu vin decat daca se da de mancare si de baut pe gratis. Si acum era ocazia, ca plateste ferefeu’…. Vin doi pompieri cu un extinctor si gata. S-o fasait “breichingneusu”.

La pauza dau o tura pe la etajul imediat inferior. Ala cu ghiolbanii. Aici gasesc un steward mai luminat o tzara. Se uita la ecusonu’ meu si zice: “Domnu’, aici nu aveti acces”. No… “Du-te ma ca merg la toaleta, ca la asta de pe partea asta e coada”. Nu mai zice nimic si intru. Puteam avea fo’ tri centuri cu explozibil, si nici nu stiu cat rau faceam… Plin ochi de “personalitati”. De alea care nu ii misca fizicurile daca nu-i rost de ceva. Acum era. ca erau mesele pline. Printre ei, multi din aia care stramba din nas daca CluArena cere buget pentru reparatii, curatenie, etc. Da, da’ acum erau mandri ca “ce chestie faina e stadionu’ asta si cum ne mandrim noi cu el”. Ca sa raspund unei intrebari, nu, pe paszkany nu l-am vazut. Nici pe ala gras. Mi-o trecut prin minte la un moment dat, cand cu pana de la lifturi…Dar…No…. Cred ca s-ar fi blocat lifturile instant si aflam.

Cand incepe repriza a doua, surpriza: Ghiolbanii aia de la politie, politie locala, serei, efbiai, ensiaies si de unde mai erau, asezati confortabil pe scaune la mese. Vreo trei jurnalisti (hunedoreni cred) se retrag cuminti cand vad ca le sunt locurile ocupate. Le spun ca pe scaune stau jurnalisti, nu “invitati”. Nici macar nu isi intorc capul sa vada ce e. Oamenilor (ca domni nu va pot zice), iar va repet: am “chipuri” cu voi , sa nu credeti ca glumesc. Ala de m-o catalogat cu “p… asta” era, totusi, in picioare. Si asa, din cand in cand, imi arunca cate o privire de control. Cred ca abia acum afla raspunsul la intrebarea ce il chinuie de aseara: “M-o fi auzit p… ala?” No ai raspunsu’, pretene.

Se termina meciul, aplauze, urale, lumea se indreapta spre iesire. Coboram incet catre sala de conferinte si ii caut cu insistenta in sala pe “jurnalistii” aia in uniforme (si cativa in civil). Nu era normal? Altfel de ce ar fi fost la masa presei? Ooo, si imi amintesc: coborand, i-am zarit: ei iesisera primii si au intrat la 4. mai erau niste resturi de la ghiolbani. ca asta is ei, niste “culegatori de resturi”. Probabil azi s-or fi laudat pe la cunoscuti: “Am fost ma aseara la meci, am fost si la protocol, pfuaiii, ce mancare si ce vinuri….”.

Stranie experienta ! Si o concluzie certa: tara asta nu se face bine. cel putin nu cat traim noi. Ca nu-i cum. Nu ma credeti? Recititi ce am scris mai sus, si reflectati.

Va promiteam “povestea biletului”. Acreditarea am obtinut-o asa, ca am vrut sa imi pun mintea cu ferefeu’ sa vad ce si cum. Imi cumparasem insa bilet. Ca asa fac toti “U”istii. Dupa ce am ridicat acreditarea insa, am aflat ca, in “generozitatea” lor de ghiolbani, organizatorii (ferefeu’ adica) nu au oferit nici un bilet echipei de fotbal “U” si staffului . Ca doar, nu-i asa, “da-i incolo de desculti din Liga a doua, ce stiu ei ce e fotbalu’ de capitala adica”. Si am mai aflat ca exact ieri, duminica 27 martie, a implinit 85 de ani unul din cei mai vechi, statornici si fideli suporteri ai “Universitatii”, nea Titi adica.

Nea Titi Bondor, in peluza, ca in tinerete

Nea Titi Bondor, in peluza, ca in tinerete

Asa ca biletul meu s-a transformat in cadou pentru nea Titi. Care a stat in peluza, intre “U”isti, si probabil va ramane cu o amintire frumoasa de ziua sa. LA MULTI ANI, nea Titi, sa ramai langa noi si langa “U” inca mult timp!

Un lucru e clar: mi-a ajuns! Nimic nu se compara cu trairea din peluza. Nici macar “protocoalele” de la 4C. Sta-v-ar in gat la toti !

 

Cu “U” nu te joci…

Cand fanii au afisat mesaje adresate clujenilor legat de mitingul din 10 martie, unul din ele incepea asa: “Nu e vorba de fotbal, e vorba de U”. Pentru ca “U” marcheaza viata cotidiana a orasului zi de zi.

Azi, la o ora imposibila (cine primejdia pune meciuri de bashet la ora 12,00 ?!?) s-a incheiat evolutia in Liga Nationala de Baschet Feminin a fetelor de la “U”. Dupa aproape 10 ani, echipa a evoluat in playoff si a fost la un pas de locurile 5-6. Pana la urma a fost sa fie locul 7, dupa doua victorii fara istoric cu junioarele de la ICIM Arad. 

"U" si publicul....un singur pumn....

“U” si publicul….un singur pumn….

“Proiectul” de revigorare al baschetului feminin a inceput in toamna trecuta. Poate multi se asteptau la miracole. In sportul asta, la “U” nu exista miracole.Din pacate insa exista multa intamplare. Eu unul m-am bucurat de intentia reintroducerii baschetului feminin intre echipele care conteaza si care aduc bucurii si satisfactii. Mie unul mi-e indiferent un personaj sau altul, stiu ca multora le e greu sa creada in proiecte “asumate” de un nume sau altul. Pe mine asta ma lasa rece. pe mine ma intereseaza in primul rand sa vad ca un sport care a adus faima si glorie culorilor alb-negre poate sa revina acolo unde ii este locul.

Mai e mult pana departe. Orice minte lucida intelege ca asta a fost un sezon de tranzitie. De la minus infinit, am ajuns cumva, usor deasupra apei. Echipa a aratat plusuri si minusuri si a oferit cateva baschetbaliste interesante si valoroase. Ca inca nu e o “echipa” e drept, ca inca banca e una prea scurta s-a vazut in meciurile cu fortele din Liga, dar aceeasi echipa facut cateva meciuri memorabile si a oferit imaginea a ceea ce va trebui construit mai departe. Fundatia acum exista, e nevoie de efort si onestitate pentru a progresa, pentru a urca acolo unde “fetele de aur” ale Clujului au dus baschetul clujean.

Nu stiu cate din “strainele” echipei se vor mai regasi si in sezonul viitor la Cluj. Pentru ca au imbracat tricoul alb-negru si au asudat pentru aceste culori, merita un mesaj:

Thank you Ashley, Brittany, Vee, Mariah, Shanara, Hvala Marjia. I hope that we will see most of you back in this team, if not, remember that “U” is a symbol that touches your soul forever. 

Subiectiv, nu o ascund, un mesaj special pentru o jucatoare speciala. Venita la sfarsit de cariera, cu experienta bogata de Euroliga feminina, Ines Ajanovic a fost, poate, cea mai buna baschetbalista care a jucat la Cluj in ultimii 10-12 ani. Lider de necontestat al echipei, a oferit celor tinere un model de urmat.

Ines Ajanovic in actiune

Ines Ajanovic in actiune

Special thanks to the best player of the team. Ines Ajanovic, we hope that your experience at “U” will remain as a landmark of your glamourous career. Be sure that “U” fans will keep you in their memory and you will be always welcomed among us. Hvala, Ines !

Milan Medvedj si Ines Ajanovic alaturi de "batrani Uisti"

Milan Medvedj si Ines Ajanovic alaturi de “batrani Uisti”

Cei ce s-au inhamat la reconstructia acestei echipe au acum o misie mult mai grea. Fundatia fiind asezata, trebuie sa gaseasca acele “materiale” care sa dea soliditate constructiei. Nu ma intereseaza chiar deloc cum ii cheama, vreau doar sa isi tina promisiunile facute. Pentru ca cu “U” nu te joci ! Cei ce au indraznit sa o faca au iesit din “peisaj”. Sau sunt pe cale……

Viata asta tin cu “U” !!!

Sursa foto: Silviu Cristea & Mihai Medan

Am fost TOTI. Oare?

“U” a demonstrat din nou de ce e un fenomen “U”nic in spatiul sportiv romanesc. Joi, 10 martie 2016 este inca o borna care va ramane in istoria aproape centenara a clubului.

Nu este vorba despre fotbal, este vorba de “U”. Daca n-ar fi “U”… Asta a fost sloganul principal al “intalnirii Uistilor” din centrul Clujului. Multi m-au intrebat “Cati am fost joi?” si am raspuns de fiecare data “Am fost TOTI“. Si asa este.

Colaj minunat realizat de maestrul Dan Bodea, 10 martie 2016

Colaj minunat realizat de maestrul Dan Bodea, 10 martie 2016

Acum, ca euforia momentului a trecut, cred ca e vremea sa spunem ca nu suntem perfecti. Ca doar suntem oameni. Nu pot si nu vreau sa ascund sub pres ceea ce nu mi-a placut la si dupa “Daca n-ar fi U…”. Asadar:

  1. Da, nu a fost doar despre fotbal. Iar dovada este ca joi au fost prezenti si baschetbalistele, si baschetbalistii, si voleibalistele, si voleibalistii, si handbalistii, si rugbistii, alaturi de echipa de fotbal. In insiruirea asta, sare in ochi o absenta: echipa handbalistelor de la “U”. A sarit in ochi pentru ca, se stie, echipa handbalsitelor de la “U” a fost una din echipele performante ale lui “U”, si daca e sa amintim doar despre grupele Ligii Campionilor si neuitatele meciuri cu Gyor sau Podravka. Si au lipsit. Am aflat ca taman la ora 17,00 au avut programat un antrenament. Serios? Urmatorul meci in Liga nationala de handbal este in 26 martie. Baschetbalistele au avut meci a doua zi, in 11 martie, baschetbalistii in 12 martie, dar au gasit timp si si-au armonizat programul de antrenamente in asa fel incat sa fie alaturi de cei care ii aplauda din tribune. Numai handbalistele nu. De fapt, sa o spunem, probabil ca decizia a venit de la capul echipei, de la Carmen Amariei. Care crede ca daca sfideaza suflarea “U”ista (care i-a adresat niste reprosuri justificate), e in folosul sau si al echipei. Azi aici maine-n Craiova, Amariei uita ca gestul sau loveste in handbaliste care vor avea de suferit. “Stiu ca in urma acestui gest, e gata cu suporterii in tribune la meciurile noastre” spune, cu tristete, una din handbalsitele Universitatii. Cui foloseste, Amariei, fronda ta? Unde ai invatat aroganta, suficienta, indiferenta? In niciun caz la “U” ! Exista o exceptie care trebuie stiuta: Andreea Tetean a venit singura la miting. Respect, Andreea !
  2. Cum spuneam, in weekendul care a urmat mitingului, echipele “Universitatii” au avut meciuri in ligile nationale. Vineri seara, la meciul baschetbalistelor am fost maxim 300, duminica la meciul voleibalistilor nu am depasit 100, la meciul baschetbalistilor cu CSM Oradea ne-a dominat o frumoasa galerie oradeana de 50-60 de oameni. Duminica, la meciul fotbalistilor (e drept, in deplasare la Brasov), au fost 100, aceeasi pe care ii vad deplasare de deplasare. Unde ati fost, “U”istii mei? Sau, cumva, prezenta de joi a fost cumva ca o “obligatie mondena”, ca “da bine”, ca ne facem selfie-uri si statusuri pe facebook? As vrea sa cred ca nu.
  3. Suntem inca tributari unor stari de neputinta in a lasa orgolii deoparte si a sustine sportivi si echipe care, vrem nu vrem, poarta “U” pe piept, Nu sunt deloc fanul sclipiciului si formei fara fond, nu imi plac baloanele colorate si mascotele, dar uitam ca echipa de baschet U-BT este la fel de “U” ca si echipa de fotbal cu sediul la Bucuresti. Cu un plus pentru baschetbalisti care ii au intre ei si pe Tenter, si pe Silva, si pe Bobo Pintea…. adica “U”isti de cand se stiu. Si uite asa, mergem in sala, imprastiati printre baloane si pipite care vin “ca da bine” si suntem dominati de orice galerie adversa. Ce poate insemna atmosfera pe care “U”istii o pot crea, o dovedeste finalul meciului cu Oradea, cand 3-4 minute de inflacarare Uista in tribune a fost suficient sa castigi un meci capital.

Pentru ca suntem “U”isti, pentru ca suntem onesti, pentru ca suntem “U”nici, trebuie sa ne spunem adevarurile in fata. Onest si cinstit.

Viata asta tin cu “U” !

Multumesc e mai frumos decat mltmesc

Cat de frumos e “U”! Cat de frumosi sunt “U”istii cand se strang pentru alb-negru!

Dupa 29 ianuarie 2009 a fost 10 martie 2016. A fost “Mars pentru o idee”, a urmat “Daca n-ar fi U”. Sper sa nu mai adaug la insiruirea asta, niciodata, nici o alta data. Si nici un alt indemn. Ca ajunge!

De la cei cu barba sura la copii cu tata-n gura. Atatia am fost. Iar la intrebarea “cati am fost?”, raspunsul e atat de simplu: TOTI! Si cei din piata si cei aflati la kilometri distanta. Pentru ca i-am simtit pe toti. Ca un pumn strans amenintator impotriva oricui ar incerca sa faca rau lui “U”. Dar, mai ales, ca o imbratisare calda si sincera.

Pentru "U"

Pentru “U”

Simt ca o datorie de onoare sa MULTUMESC:

  • tuturor celor care au simtit imboldul sa fie alaturi de fratii si surorile sale intru alb-negru;
  • tuturor celor care in aceste zile ne-au transmis dragostea lor pentru “U” de la mai multi sau mai putin kilometri; fiti sigur ca vocea fiecaruia s-a auzit azi;
  • echipelor de baschet feminin, baschet masculin, volei masculin si feminin, rugby, handbal ale “Universitatii” care au inteles ca azi a fost vorba despre “U” indiferent de ramura sportiva;
  • clasei politice; a inteles, in sfarsit ca la “U” nu e despre politica, asa ca nu au incercat sa confiste frumusetea intalnirii noastre; daca au fost, bravo lor, ca niste “U”isti si atat;

Nu e putin lucru sa “aduni” un numar atat de mare de oameni. Cand insa toti au un numitor comun, cand ne leaga un crez alb-negru, e atat de usor !!!

Oameni dragi, va multumesc fiecaruia dintre voi ca ati fost O VOCE. Zilele astea se pare ca a inteles si Clujul ce inseamna “U”. Urias cat Feleacul si frumos precum Gradina Botanica.

Viata asta tin cu “U” !!!

Foto: maestrul Dan Bodea

Daca n-ar fi fost “U”…. cine am fi fost NOI ?

Mereu m-am intrebat ce are “U” atat de special de misca si transforma oameni care vin de peste tot de pin lumea asta si simt ca la “U” e … altceva. Ce resorturi, ce trairi, ce se intampla de fapt cu toti oamenii astia? Recunosc ca nu am gasit raspunsul singur. Dar ma ajuta, putin cate putin, cei ce poarta pe “U” in suflet de acum pana-n vecie !

In avalansa asta de mesaje de solidaritate, unul mai emotionant ca celalalt, exista mereu ganduri si vorbe care emotioneaza.

Cand credeam ca nu ma mai poate misca nimic mai mult decat ceea ce deja citisem si traisem alaturi de autori si cititori, primesc un email azi care… Care dezvaluie de ce “U” este altceva.

Spune Svetlana Simion, numarul 8 intr-o echipa de baschet de mari campioane:

Svetlana si "U". O poveste inca neterminata....

Svetlana si “U”. O poveste inca neterminata….

“SERVUS! Ieri, cand m-am trezit, mi-am spus… “voi scrie astazi, voi trimite un mesaj pentru Cluj”… M-am asezat si am incercat sa astern cateva randuri… avalansa de amintiri… tren, hotel, ploaie, U, echipa , baschet, fotbal, handbal, sali pline, U, mesajul scris pe-o strada a Clujului, spunea asa: ”mama TE IUBESC, dar nu ca pe U!”…

Nu am reusit sa scriu nimic… doar emotiile imi invadau sufletul… cum sa iesim in strada pentru “U”? ar fi ca si cum am iesi in strada pentru aer, apa sau soare… pentru viata…

luni, dimineata, m-am trezit… am ajuns la birou… nu… trebuie sa scriu… despre U…

incep:

“Slava tie studentie…” nu… nu este bine…

Daca n-ar fi “U”…nu… nu este bine…

Daca n-ar fi fost “U”… nu…

Imi amintesc, parca a fost ieri…Incerc… stau de 45 de minute in fata unei coli de hartie A4 si incerc sa-mi astern gandurile despre si pentru “U”…

Daca n-ar fi fost “U” n-am fi fost nici noi, miile, sutele de mii de iubitori ai lui “U”…

Fiindca “U” ne-a atins sufletele…

Si pentru ca oricine a simtit adierea “U”… s-a schimbat!

Si pentru ca oricine a trait “U”… s-a schimbat!

Si pentru ca, daca n-ar fi fost “U”… CINE AM FI FOST NOI?

 

 

Magda Jerebie pentru “U”

Se apropie ziua de 10 martie 2016. Un apel lansat de Peluza Sepcile Rosii ne cheama sa fim acolo unde trebuie sa fim. Alaturi de “U”.

De ce? Pentru ca … “U”.

Multi, tare multi dintre cei care au purtat cu mandrie “U” pe piept au transmis mesaje pentru familia “U”ista. Este plin facebook-ul de mesaje venite de la cei pentru care, macar o perioada, cariera sportiva a insemnat “U”. Ce spun toti si fiecare dintre ei?

“…Tu insa esti norocos….ai sansa sa faci parte din istoria acestui oras, pentru ca nu cred ca iti poti imagina Cluj-Napoca fara “U” – Mihaela Tivadar, handbalista, fosta componenta a echipei nationale de handbal a Romaniei si fosta jucatoare la “U”…

“…pentru tot ce am simtit cat am jucat in alb-negru, pentru ca nu te poti gandi la Cluj fara “U”, in 10 martie o sa va fim alaturi…” – Nicoleta Dinca si Ovidiu Stoianof, ea fosta componenta a echipei de handbal “U”, el, candva atacantul fotbalistilor de la “U”

“…Fii alături de cei ce tin în viata simbolul unei inimi românești,în 10 martie de esti U-ist pe străzile Clujului ai sa marsaluiesti! Doar împreună puteti salva Universitatea!!!” – Dragos Balauru, fostul portar al echipei de fotbal “U”

Pana apuc sa public asta, sunt convins ca vor aparea si alte reactii, si alte indemnuri. Cateva dintre gandurile transmise familiei “U”iste au pentru mine o incarcatura emotionala si o semnificatie aparte. Pentru ca vine de la un OM care ne-a invatat ce inseamna talent, devotiune, determinare si reusita la cel mai inalt nivel.

MAGDALENA PALL-JEREBIE: “”U”-simbolul tineretii! “U” nu imbatraneste niciodata! Fiecare generatie de sportivi care cel putin pentru anii studentiei apara culorile clubului, daruiesc din tineretea lor, din dragostea lor, ca recunostiinta pentru posibilitatea de a evolua in fata unor spectatori, sustinatori care ii incurajeaza permanent,la bine si mai ales la rau! Anii petrecuti la “U” au fost cei mai frumosi din viata mea,ca jucatoare ,apoi ca antrenor! Mult succes in tot ce va doriti sa realizati! Cu mult drag,anii petrecuti la “U”au fost cei mai frumosi din viata mea,ca jucatori ,apoi ca antrenor! Haide “U”!”

"U"nicul numar 13. Alatur de "baciul" Martin

“U”nicul numar 13. Alaturi de “baciul” Martin

Ascultand-o, ramane doar intrebarea: Tu poti sta deoparte? Joi, 10 Martie, orele 17,00, Piata Unirii din Cluj. Se intalnesc “U”istii. Vii ?

Despre vaci si…. boi

Chiar nu voiam acum sa discut despre asa ceva. Numai ca, nu stiu cum se face dar mereu ne impiedicam de cate un tiriplici cu aere de filosof. Nimic nou, lumea asta a sportului e capusata din greu de “ocoshi”.

Din pacate este unul caruia i se aplica perfect aia cu “prostu’ nu e prost destul daca nu ….il cheama reghecampf.”…..Cum care? Ala numit (asa umbla vorba pe la colturi) “blatistul de la Cottbus & Aachen”….

Zice tiripliciul asta: “Referitor la comentariile făcute de domnul Emil Boc, cred că nu a înţeles mesajul meu pentru că e mic atât la propriu, cât şi la figurat. Cred că ar trebui să se uite în ograda dânsului, a lăsat o echipă de tradiţie să dispară, iar pe gazonul de la Cluj nu cred că pot să pască nici vitele

No stai mai parabola neincheiata, ca aici sunt cateva subiecte:

Nu cred ca ai tu a vorbi despre cum a lasat Boc o echipa sa dispara. Ca inca n-a murit. Razboiul nostru cu Boc ne priveste, nu avem nevoie de sprijinul tau. Dar daca tot vorbim despre “echipa de traditie” (pe care, sa stii si tu, tiripliciule, o cheama “U”), sa vorbim un pic despre cei care au facut tot ce au putut sa o terfeleasca. Sau in fine, cea. Ca daca tot esti tu, un familist convins, asa de sensibil la echipa respectiva si te superi ca prostu’ pe sat, sa ne amintim. Ca a existat o seara de duminica, tarziu spre noapte, cand “moapa” pe care o idolatrizezi a “condus” echipa aia spre un 1-5 in Ghencea, asa, spre linistea lui “Laur”, dragutu’ de el. Si care echipa a fost trimisa, la 12 noaptea, cu un autocar spre Cluj, direct din vestiar, cu niste sandwichiuri cumparate de pe la o benzinarie. Sa ne mai amintim de niste “valori” impresariate de “moapa” ta, care, nu-i asa, nu avea nici o problema ca impresaria jucatori si conducea in acelasi timp un club. Dar despre o seara de iarna cu -7 grade la Bistrita in care “oamenii ei” au facut totul sa piarda “echipa ei” ( stiu ca n-o sa pricepi, asa am zis si noi, multa vreme n-am priceput), numa’ ca altii, mai prosti, au tras cu dintii de un 0-0 care a devenit unul eroic. Nu stiu urmarea, cred ca la intoarcerea aia catre Cluj au “sarit” si sandwiciurile, ca n-a iesit pasenta. Ca tot “moapa” cu gura mare si minte putina a demonstrat ca e o mitomana dovedita. Chiar vrei sa stii, “Laur” dragutule, cum ne mintea in fata? Daca n-ar fi vorba de inocenta unui copil, ti-as spune una din intamplarile de pe vremea cand “manageria” la Cluj. Traita de mine, auzita de mine, vazuta de mine.

Noi n-am uitat frigul ala de la Bistrita

Noi n-am uitat frigul ala de la Bistrita

Cam atat despre “o echipa de traditie” pe care o plangi tu. Ca inainte sa “nu faca nimic Boc” a facut consoarta ta. Tot ce a putut. Sa o omoare. Ca asa i-a cerut cineva. Ghici cine? Prietenul vostru, ala de nu lipsea de la aniversari si chiolhanuri maneliste… Da, da, de Walter e vorba.

Cat despre iarba si vaci, da-mi voie sa iti zic ceva: daca ai fi avut o copilarie mai putin “stralucitoare”, daca ai fi avut adica si tu niste bunici pe la tara, ai fi invatat de acolo ceva: vacile nu pasc niciodata pe o pasune dupa cacareze de oaie. Si da, dupa ce oile tale au jucat azi toamna la Cluj si au umplut gazonul de cacareze scremute in fata unor juniori aproape necunosuti care nu au avut aere de vareli, bourceni si marici, da, iarba a trebuit refacuta. Dar nu-i bai, se va reface. Numa’ ca sti ceva? Iti spun tie, tiriplici de dambovita, si transmite-i si jeneralului pupator (de icoane cumparate de la talciocurile din fata manastirilor) ca va puteti lua naibii “nationala” aia si sa v-o bagati in….. sufragerie. Ca noua ni s-a aplecat de atatea bocete si lacrameala de fanar. Luati-o si duceti-o la Mogosoaia, ca asa a zis Nasu’, ca “doar nu era sa iau pisoare ieftine”. No, vorba lui Iuan a lu’ Glanetasu’ din capu’ satului, mereti acolo, la “pisoarele” lu’ Nasu’ Sandu. Sau du-o la palatu’ lu’ ciobanu’ sef, ca ala ii obisnuit cu cacarezele. Am auzit ca face o plimbare in fiecare dimineata in fundu’ curtii sa se “odorizeze”… No bine, blatistule ot Cottbus & Aachen?

Sa imi iertati limbajul, dar cred ca a ajuns. Ne tot purtam cu manusi cu toti tiriplicii care in lipsa reactiei noastre cred ca se pot…. pe noi.

Si tocmai de aia, pentru ca ne-au ramas asa putine simboluri, nu ai voie nici tu, “U”istule sa lipsesti joi 10 martie, ora 17,00 din Piata Unirii. Acolo unde se strang “U”istii.