Sansa ratata a unei generatii

Scriam in septembrie, cand urma sa jucati in Cupa Romaniei: ” Ca veti castiga, ca veti pierde, fiti maine, pe teren, unsprezece Mircea Luca si veti simti cu adevarat ca jucati la Universitatea.” Si ati facut-o. Si v-am aplaudat. Si am crezut, atunci, ca incepe o frumoasa poveste, asa cum sunt toate povestile “Universitatii”.

Unii ne-au “acuzat” ca prea va pupam in fund. Ca, de fapt, trebue intai sa demonstrati ca meritati sa purtati tricoul in care au asudat Mircea Luca, si Toni Dascalu, si Sever Coracu, si Ioanovici si fratii Medrea si Bungau si Mihai Adam si Dan Anca. Noi, creduli, entuziasti, am spus ca o generatie talentata ca voi, care a avut sansa sa iasa din juniorat (si din anonimat) in corpore, direct intr-o echipa de legenda ca cea a “Universitatii”, va fi cea care ne va umple inimile de speranta si de bucurie.

Am gandit, creduli si prosti, ca voi vedeti ca, in ciuda unor rezultate mediocre, stim sa va apreciem efortul, ca va gasim mereu scuze, ca cerem rabdare si va urmam in toate deplasarile pentru a nu fi singuri intr-un club batut de vant si de “condus” spre faliment de niste inconstienti si niste neaveniti.

Vedeti, toate verbele de pana acum sunt la trecut. Un trecut pe care ni-l asumam, dar unul caruia ii punem stop. Pentru ca da, prea v-am pupat in fund. Si voi? Copii tembeli si fara de judecata, voi??? Va bateti joc, in egala masura, de noi si de voi !

statuie 6

Am tot evitat sa nominalizez. Pentru noi ati fost “Copiii Clujului”, la plural, ca un grup, ca degetele unei maiini care se strang intr-un pumn in fata netrebniciei. Iar voi? V-ati ascuns in spatele “pumnului”. Ei bine, e timpul sa nominalizam.

Radu Crisan, ce ai baiete? Ai vise de Steaua? Crezi ca doar pentru tine e greu? Crezi ca pentru noi nu e o adevarata corvoada sa va vedem, mai nou, cum mimati jocul? Ti s-a urcat succesul la cap? Ai uitat ca inca nu ai dovedit NIMIC?

Florin Cordos, prietene, acum un an pe vremea asta jucai prin C fara perspective. Erai in sirul ala parca nesfarsit de juniori ce ies in seniorat si carora nu li s-a dat vreo sansa sa arate ce si cine sunt. Si ai avut sansa sa demonstrezi ca esti fotbalist. Si tu? Te infoi ca un gascan necopt ca cineva dezvaluie mizeriile ultimelor saptamani. Macar de te infoiai in teren in fata vreunui adversar !

Darius Hampea, baiete, ai in vena sange alb-negru. Nu e usor sa joci la “U”. Da, uneori mai esti si apostrofat. Poate chiar pe nedrept. Si? Asta iti da voie sa devii cocos? Invata lectia umilintei, macar si pentru ca ai alaturi un om pentru care sportul e religie si fair-play-ul e sfant.

Candea, Ursu, Bococ, voi ce aveti in cap? “U” v-a “scos in lume”. Cu “U” ati invatat cum e sa pierzi si sa fi aplaudat pentru ca, da, tu ai dat totul. Asta a fost. Acum nu mai dati. Si asteptati aplauze, ca voua vi se cuvin. Nu va arde tricoul ala alb-negru? Nu va arde obrazul de rusine?

Ati fost varfurile unor generatii consecutive ce au castigat cam tot ce se putea la juniori. Ati avut sansa unica sa continuati la seniori in corpore, Si ce ati facut? Dintr-un grup de foarte promitatori jucatori, sunteti la un milimetru de a ajunge un grup de ratati.

O sa cititi randurile astea la un ceas in care, unii dintre voi, veti fi prn club sau la mall. Sa “sarbatoriti” probabil ca i-ati mai prostit odata pe fraierii aia din peluza. Si cu gandul la transferuri viitoare. Sa nu uitati doar, ca oriunde veti merge din iunie incolo, nu veti fi decat niste mercenari care nu vor mai fi cautionati, care nu vor fi decat niste umpluturi care vor freca banca de rezerve. Aici, la “U” putetati fi fotbalisti. Voi ati ales altceva.

Cunosc placa. “Nu sunt platiti, nu au conditii, ce sa astepti de la ei?”. Ce sa astept? DEMNITATE. Sa fie barbati si sa spuna: eu nu mai vreau sa joc. Si sa plece. Sau sa gandeasca cu farama aia de creier care inca e valida. Sa recastige demnitatea si pretuirea celor care au crezut in ei. Poate ca unii o mai puteti face. Sau vreti sa o faceti. Daca nu, sa nu indrazniti sa mai intrati in vestiar.

Pomeneam in aceeasi postare din septembrie, descrierea lui Lay bacsi despre Doctorul Luca:nu era cel mai talentat fundas, dar stia sa adune echipa in jurul sau si sa puna fruntea, de era nevoie, in bocancul adversarului, aparand culorile alb-negre“. Treceti zilnic pe langa statuia lui. Sa aveti grija, nu e departe ziua in care de la inaltimea eternitatii sale va cobori de pe soclu si va va trazni in moalele capului pentru netrebnicia cu care duceti mai departe mostenirea pe care ne-a lasat-o!

 

Advertisements

“Cazul Candea”

De aia e frumos la “U”, ca nu te plictisesti niciodata. Cand crezi ca nimic nu te mai poate mira, mai apare ceva, mai vine cineva si iti arata ca optimistul ala care il contrazice pe pesimist (“Mai rau nu se poate” versus “Ba se poate”) are dreptate/

In seara asta nu voi vorbi despre walteri si mariete, despre boci si iordanesti, o fi vremea sa vorbim in seara asta si despre ei. Ca dezastrul in care se afla “U” este o realitate, pentru unii o adevarata tragedie, un abis din care putini mai vad o iesire.

Acum vom vorbi despre educatie. Ca de aia numele e “Universitatea”. Nu ma mai iluzionez sa cred ca mai avem multe din boemia si “studentismul” anilor de inceput. Si daca s-ar numi “Recolta Spicul Luna”, tot despre educatie ar fi vorba. Dar aici este “Universitatea”.

Aflam un caz uluitor. Un jucator al “Universitatii”, student la UBB, refuza “convocarea” la echipa UBB angrenata in Campionatul National Universitar. Stirea de aseara, care nu e infirmata de cel in cauza, spune ca Rares Candea, jucatorul “Universitatii” a facut tot posibil sa NU mearga la Arad, alaturi de alti sase colegi din echipa de seniori, la un meci din Campionatul National Universitar. Si nu a mers.

Candea

Lasand la o parte un principiu cat o axioma care spune ca cel mai bun antrenament este jocul, baiatul asta a dovedit ca nu a inteles absolut nimic din ceea ce inseamna “U” in spirit. Pentru ca la “U” asa a fost intotdeauna, cu spirit, cu studenti, cu studentie.

Indiferent de motivele pe care le-a avut, indiferent de cel/cei care l-au sfatuit, Candea isi taie singur craca de sub picioare. Nici macar sfert de fotbalist (inca nu a dovedit nimic, nici macar la nivelul ligii a doua nu a rupt normele), gandeste, probabil, ca legatura cu UBB e un fel de corvoada. Numa’ sa stie ca uneori si pentru noi, suporterii, e o corvoada sa ii urmarim evolutia.

In momentul asta, “cazul Candea” nu e o surpriza. Jucatori de 20-21 de ani, care, asemeni subiectului de azi, nu au aratat inca nimic, nu inteleg ca in momentul asta e cazul sa joace pentru ei si pentru suporteri, si atat. Sigur, evident, contractele trebuie respectate, banii trebuie platiti, cazari, masa, medicatie, absolut tot ce e contractual trebuie respectat. Numai ca, nu-i asa, contractul e intre doua parti. Principiul “ofera pentru a primi” fnctioneaza in ambele sensuri. Nu parafrazez nici un presedinte american, dar il intreb pe Candea: “Inainte de a cere sa fi respectat ca fotbalist, tu ce ai oferit lui U” ? Ma intreb, ca o perspectiva in viitor, ce va scrie in CV-ul lui Candea? Va scrie “U” si apoi ce? FC Zalau? Avantul Reghin? Poate CS Iernut? Cu o atitudine ca cea din saptamana asta, ma indoiesc ca CV-ul va contine ceva mai “acatarii”.

Pentru Rares Candea si toti copiii astia debusolati ai lui “U”, un citat la care eu tin foarte mult, apartinand unei fete care venea candva de la Bucuresti pentru a se atasa definitiv de “U” : “Si pentru ca, daca n-ar fi fost “U” n-am fi fost nici noi, miile, sutele de mii de iubitori ai lui “U”…Fiindca “U” ne-a atins sufletele…Si pentru ca oricine a simtit adierea “U”… s-a schimbat! Si pentru ca oricine a trait “U”… s-a schimbat!  Daca n-ar fi fost “U”… CINE AM FI FOST NOI?” – SVETLANA SIMION, multipla Campioana Nationala cu “U”, componenta a Echipei Nationale a Romaniei.

Foto: SILVIU CRISTEA

Heidemarie: “Sint mandra ca am facut parte din Familia „U”

Asa s-a nimerit, Ca intr-o seara frumoasa pentru baschetul clujean (Cupa Romaniei a ajuns, in sfarsit, sub Feleac), sa ne intoarcem cu un gand frumos si multa bucurie spre cei/cele care au facut posibil ca baschetul la Cluj sa fie un sport atat de iubit.

In “periplul” meu prin istoria baschetului clujean, am ajuns la o alta baschetbalista pentru care Clujul a insemnat “acasa”. Venita din Mediasul natal, plecata spre alte meleaguri, se declara clujeanca, cum va marturisi chiar singura.

“U” nu a fost doar o halta in viata ei. Dovada? In noiembrie, cu ocazia “reintregirii” (chiar daca doar pentru o zi) a “fetelor de aur ale Clujului”, nu a ezitat nici o secunda: “Vin! Nu pot lipsi”, mi-a transmis bucuroasa.

I-am spus ca vreau un interviu pentru “U”isti. Din prima clipa, la fel de directa, a spus “DA”. Mi-a mai spus ca va dura. Stiam. O “nemtoaica” cu o precizie milimetrica nu putea lasa nimic la intamplare. Nici macar niste raspunsuri la un “banal” interviu. Asa ca am asteptat rabdator. Si a venit momentul: “Ai email”. Stiam ce inseamna asta, asa ca am purces. Poate nu atat de savuroasa ca o olteanco-ardeleana precum Paula Misaila, sinceritatea si caldura, totusi, te cuceresc. Chiar si precizia amanuntelor.

Doamnelor si Domnilor, pentru toti “U”istii si nu numai, azi,

HEIDEMARIE SCHUSTER:

Heidemarie Schuster, cine esti tu? Da-ne cateva date personale
Sint nascuta la Medias. Scoala primara si liceul le-am facut la Medias. Dupa terminarea liceului m-am mutat la Cluj, pentru a urma cursurile la Facultatea de Matematica si pentru a juca baschet la Universitatea Cluj.

In anul 1986 am plecat in Germania si m-am stabilit la Nürnberg. Sint casatorita (cu un fost jucator de baschet) si am un fiu de 21 ani, care este student in Franta.

In prezent lucrez la o firma de IT ca Test Manager.

Cand si unde ai inceput baschetul?

Am inceput baschetul la virsta de 13 ani la Scoala Sportiva Medias.

Scoala medieseana a dat destui baschetbalisti de valoare. Cum ai ajuns la baschet?

Eram foarte inalta pentru virsta mea (mai inalta decit baietii din clasa) si pentru ca imi placea sportul, profesoara de sport de la Scoala Generala nr. 5 m-a trimis la Scoala Sportiva la sectia baschet (antrenoare era pe vremea aceea Marieta Schuster – coincidenta de nume ). A fost primul meu contact cu baschetul si mi-a placut atat de mult incat a devenit pasiunea mea.

Ai facut pasul, oarecum firesc, de la Medias la Cluj. Cum s-a intamplat?

Am atras atentia antrenorilor la finala de junioare de la Constanta, unde devenisem cosgetera. In timpul turneului m-a contactat domnul Bachner de la Timisoara si eram hotarata sa merg sa joc la dinsul in echipa. Insa soarta a vrut altfel… Dupa citeva saptamini, domnul Serban (antrenorul baietilor de la Medias) a venit la mine si mi-a spus ca dl. Nicolae Martin, antrenorul de la „U” Cluj vrea sa vorbeasca cu mine. Intr-o duminica, Nea Martin a venit la Medias. Impreuna cu tatal meu si cu domnul Serban ne-am intilnit cu dinsul la gradina restaurantului „Transilvania” ca sa discutam eventuala mea plecare la „U” Cluj.

Cine l-a cunoscut pe Nea Martin stie ce putere de convingere avea. Din clipa aceea doar Clujul mai conta pentru mine… (mai ales ca inca nu aveam noutati de la Timisoara). O saptamina mai tirziu ma aflam in tren catre Cluj, unde se desfasura un turneu amical international si unde urma sa joc si eu – in echipa „U” bine-nteles.

Ai gasit la “U” o echipa cu jucatoare deja consacrate. Cum a fost impactul?

Eu eram cam timida si aveam mare respect pentru jucatoarele consacrate ale caror nume le stiam deja. La inceput nu indrazneam sa ma adresez lor, insa datorita faptului ca m-au primit foarte bine, repede mi-a trecut „frica”. Pot sa spun ca m-am inteles intotdeauna foarte bine cu Ica Anca, Doina Mate-Prazaru si cu Mariana Bagiu, cu ultima devenind prietena foarte buna. Si cu restul echipei (mai „tinere”) ma intelegem bine – cu majoritatea colegelor locuiam la camin si ne vedeam si in afara antrenamentelor. M-am simtit foarte mindra si onorata ca am posibilitatea sa joc cu ele in aceeasi echipa.

20151230_143135

O intrebare pe care o pun tuturor: vorbeste-ne despre Nicolae Martin

Nea Martin….Ar fi multe de povestit… De unde sa incep? „Bivolu” sau „Burcus” cum il numeam J Si noi aveam fiecare cate o porecla, sau chiar mai multe. Nea Martin imi spunea Schustareata sau „Prepe”, de la Prepelicar – pentru ca sprintam pe contraatac, Ica Anca era „Vulpea”, Gica Bolovan – „Iepurele”. Anne Kirr era „Surubita”… doar citeva exemple). Echipa era familia lui, viata lui era baschetul. Nu era doar un antenor bun, ci si un psiholog bun. Stia cum sa ne ia pe fiecare in parte si cum sa ne pregateasca psihic in sedinta dinaintea unui meci. La antrenamente, si mai ales in cantonamente munceam din greu, dar si glumea cu noi. Am atitea amintiri frumoase…Iubea muzica, in special opera. Imi aduc aminte de cantonamentul de Craciun de la Predeal. Eu luasem cu mine casetofonul. Stateam in camera cu Mariana Bagiu si nea Martin statea in camera alaturata. Era la moda melodia „In Zaire” pe care o ascultam de nenumarate ori pe zi, iar Nea Martin batea in perete ritmul

(NA: Este de-a dreptul incredibil cat de frumos si cu cata recunostinta vorbesc TOATE fetele generatiilor de aur ale Clujului despre “Baciu” Martin. Este dovada, daca mai era nevoie de vreuna, ca a fost una din figurile emblematice ale sportului clujean si romanesc)

20151230_143115

“Urmasele” tale in echipa au avut o serie incredibila de titluri nationale. Ai avut regrete ca te-ai lasat, poate, prea repede?

Nu am avut regrete, pentru ca deja cistigasem si eu mai multe titluri. Am jucat in Cupa Campionilor Europeni (din pacate doar in meciurile de la Cluj, deoarece avind rude in Germania, nu am primit pasaport pentru deplasarile in tarile capitaliste) Am avut marele noroc sa traiesc momente memorabile la primirea care ni s-a facut la intoarcere in gara Cluj, atunci cind am cistigat primul titlu de campioane, la receptiile la care eram invitate si sarbatorite, la primul meci in CCE cand Sala Sporturilor era arhiplina cu suporteri si la multe altele…
Cind am primit pasaportul pentru plecarea definitiva in Germania am pus punct activitatii mele la echipa de baschet „U” Cluj.

Cum era viata de sportiv in acei ani? Care erau factorii mobilizatori? Ce v-a facut sa fiti acea echipa aproape invincibila?

Cind vad cite facilitati, ce conditii de antrenament, ce echipament sportiv etc. au sportivii din ziua de azi ma intreb cum am putut face noi performanta si cum am avut rezultate asa de bune, neavind manageri, fizioterapeuti sau ultimele modele de bascheti si tot felul de alte accesorii – inutile de multe ori. In acei ani ne cumparam noi baschetii, echipamentul pentru antrenament, noi ne spalam tricourile, DAR aveam multa dragoste pentru baschet, jucam din pasiune, nu pentru bani.
Bineinteles ca aveam si „avantaje”: jucatoarele studente locuiau la caminul studentesc pentru casatoriti (doar doua in camera cu baie – era un lux in vremea aceea), plecam in cantonamente la mare sau la munte, mai faceam cite o iesire in strainatate in tarile socialiste. Tot ce am trait, toate amintirile, momentele minunate, nu se pot plati cu bani, factorii mobilizatori fiind dragostea pentru baschet, satisfactia de a cistiga un meci si la sfirsitul sezonului medalia de campioana, suportul, dragostea si entuziasmul fanilor…

20151230_143013

Pentru mine a fost o mare onoare sa fac parte dintr-o echipa de baschet de valoare; nu oricine era „admis”.  Baschetul a facut din mine un alt om, m-a maturizat, am invatat sa fiu team-player (calitate care imi este foarte utila in viata profesionala), am devenit mult mai independenta si mai increzatoare in mine si in fortele proprii.

Ce ne-a facut aproape invincibile? Cred ca erau mai multi factori:

– componentele echipei, care erau jucatoare de valoare si faptul ca pe teren se armonizau si deveneau un angrenaj perfect

– valoarea si talentul psihologic a lui Nea Martin de a ne motiva inaintea meciurilor si de a crea spiritul de echipa

– faptul ca ne intelegeam bine si in afara terenului de baschet

– pregatirea serioasa pe care o faceam in cantonamente

– fiind si antrenor la echipa nationala de baschet, Nea Martin era plecat destul de des in strainatate, de unde revenea cu idei si tactici noi de pregatire, pe care le aplica la echipa noastra

Dintotdeauna la “U” a existat o simbioza intre sportivi si suporteri. Cum ai simtit tu aceasta apropiere?

Inainte de a deveni campioane nationale numarul spectatorilor la meciuri nu era prea mare. De abia dupa obtinerea primului titlu national tribunele au devenit pline, aveam galerie cu tobosari ca si la fotbal. Am avut si suporteri care au venit sa ne incurajeze chiar si la meciurile din deplasare.
Suportul galeriei era foarte important pentru noi, ne motiva si mai mult si jucam bine ca sa nu-i dezamagim. Ceva nou pentru noi era faptul ca dupa meci ne asteptau copii la iesire ca sa le dam autografe.
Dupa meciurile din deplasare, lunea dimineata in drum spre serviciu, de multe ori ma opreau suporterii sa ma intrebe rezultatul meciului (pe vremea aceea nu era internet).

Ai fost recent invitata la o reunire de suflet a “fetelor de aur ale Clujului”. Spune-ne cateva impresii

Am trait momente de neuitat. Bucuria a fost enorma atunci cind ne-am intilnit in fata salii polivalente. Pe unele colege nu le vazusem de mai mult de 30 de ani. Cu o mare parte din ele m-am revazut dupa 30 de ani de la obtinerea primului titlu de campioane nationale (datorita initiativei lui Ica Anca si Mariana Bagiu). Dar sa revin la reunirea „fetelor de aur”. As dori sa ii multumesc din suflet lui Aurora Dragos, care a facut posibila aceasta sarbatoare. Am asistat la un meci palpitant al echipei nationale si mi-a facut mare placere sa le vad pe baschebalistele romane (trebuie sa recunosc, ca nu am urmarit deloc baschetul feminin romanesc). In pauza meciului au urmat momente emotionante: noi, „fetele de aur” am intrat pe teren de mina cu cite o mini-baschetbalista, in timp ce se intona imnul „Universitatii”. Nu pot sa descriu emotiile si frisoanele pe care le-am avut – aveam lacrimi in ochi. Publicul nu a incetat sa aplaude, reprezentantii presei prezente sa faca poze… Am trait sentimente similare cu cele de la primul meci de CCE, numai ca de data aceasta le-am apreciat mai mult.

Fetele de aur

Ai plecat in Germania de multi ani. Mai ai contact cu baschetul? Care e nivelul baschetului feminin in Germania?

Cind am ajuns in Germania, ca sa-mi fac noi prietene, am cautat si am gasit o echipa care juca la nivel „judetean”. Acolo l-am cunoscut si pe viitorul meu sot.

De citiva ani sint antrenoare la o echipa feminina de senioare, insa doar ca un hobby.

Bineinteles ca merg la meciurile de Pro A la Nürnberg si nu ratez aproape nici un meci de baschet de la televizor.

Din pacate nu avem echipa feminina de divizia A in apropiere de Nürnberg si nici la televizor nu se transmit meciuri feminine, insa cred ca nivelul baschetului feminin german este cam acelasi ca si in Romania.

Ultimul cuvant iti apartine. Transmite ceva Clujului si suporterilor lui “U”

Sint mindra ca am facut parte din Familia „U” si ca am avut ocazia sa traiesc atitea momente minunate. Daca cineva ma intreaba de unde vin din Romania, raspunsul meu este: „din Cluj” si mai adaug apoi ca sint nascuta in Medias.

Suporterilor as vrea  sa le spun ca fara ei competitiile ar fi fara farmec. Ei dau sportivilor forta de a lupta si de multe ori o parte din meritul unei victorii le apartine.

E foarte important pentru jucatori in momentele in care echipa nu „functioneza” ca suporterii sa ii incurajaze, sa fie alaturi de ei. Adevaratii suporteri sint alaturi de echipa lor nu doar atunci cind cistiga, ci mai ales cind pierd.

La sfirsit as dori sa-ti multumesc tie, Calin, pentru faptul ca esti atat de atasat clubului si pui atita suflet. Fara „true fans” ca tine, sportul ar fi fara farmec.

Cateva imagini din arhiva personala :

img-b1-page-0

20151230_143055

img-a-page-0

Hai cu antivirus”U”

Nu asta era planificat. Nu despre asta voiam sa scriu azi. Dar e musai. De drag si DOR de “U”. Poate ca limbajul nu v-o placea, dar e musai. Cuvinte scrise la cald. Uneori e mai bine asa, ca, nu-i asa, nu apuca sa fie alterate de tot felul de retineri.

Dupa meciul de handbal de azi, mi-a venit o idee. Vad ca BGSoft s-a alaturat ca sponsor al echipei. Numa’ bine ! Ca ma gandesc ca poate le furnizeaza o scanare antivirus. Nu de alta dar trebuie.

Echipa de handbal feminin a devenit oglinda alora de o conduc. Cu fete cu tot. De aici si necazul. Ca daca era numa; antrenorii sau mai marii administrativi, treaca-mearga, ca nu ei joaca in teren. Numai ca acum nu mai e asa.

Antivirusul ala de care vorbeam s-ar pomeni de minune antrenoarei. Poate o curata. De toate alea. Poate ca apoi gasim si noi raspunsuri. La unele si altele. Ca de aici pleaca multe. De fapt, totul.

Ca nu si-a lasat echipa sa participe la mitingul “U”istilor din 10 martie asta e deja de notorietate. Ca niciuna din copile nu a gasit puterea sa reactioneze in vreun fel, de asemenea. Poate nu au stiut, poate nu au vrut, poate li se rupe. Greu de aflat si oricum tardiv. Numai ca atunci cand te conduce Zalaul acasa, la pauza cu 21-9, cand in repriza a doua scorul se face 11-26 la un moment dat, nu mai e vorba de mitinguri si frustrari. Nici macar de mize sau lipsa lor. E vorba de joc si de felul de a trata un meci, de respect fata de spectatori si, inainte de toate, de “U” ala pe care il poarta (inca) pe piept. Ca degeaba iti scrii pe tricouri cu emfaza “Ce m-as face eu/Ce te-ai face tu/Daca n-ar fi U” cand, in fapt, nu intelegi nimic din semnificatia acelor cuvinte. 

U Zalau handbal

Nu sunt specialist, nici nu vreau sa imi arog calitati tehnice, dar constat. Ca fete care “rupeau normele” nu mai stiu sa joace. Au uitat handbalul? Asta o fi? Sau totul vine de pe banca? Sunt cateva care, efectiv, nu joaca nimic. Din mari sperante cu aspiratii de echipa nationala, au ajuns niste simple anonime. Intr-un meci cu Zalaul de pe locul 8, sa ne intelegem ! Meciuri se castiga si se pierd, nimeni nu a inventat (din fericire) invincibilitatea, problema e cum joci si ce oferi spectatorului. Unele din fetele echipei sunt de o suficienta si o lipsa de implicare pe care tot antrenoarea ar trebui sa stie sa le contracareze. Sau nu.

Sala azi a aratat asa cum, probabil, ii place antrenoarei. Fara galerie, fara incurajari, asa cum o fi intalnit ea pe la Craiova sau Iasi sau pe unde o fi fost. Daca asta si-a dorit, asta are! Ca e mai important sa “iti arati muschii” (teribila impolitete fata de o femeie, scuze) decat sa faci un singur corp echipa-suporteri. Las’ ca-i mai bine asa !

Stiuuuuu, o sa mi se spuna ca echipa “se confrunta cu grave probleme financiare”. Desigur. Nu cred insa ca Zalaul se scalda in bani. Nici macar nu cred ca la ora actuala Zalaul e nu stiu ce echipa. Numa’ ca acolo sunt niste fete care joaca. O fi de frica lui Tadici, dar nu numai.

Nu vreau sa mai aud nici sloganul ala cu “trebuie sa fi langa echipa si la bine, dar mai ales la rau”. Daca echipa asta nu a fost sustinuta, inteleasa, mangaiata, adulata, apoi nici o echipa nu a  mai fost pe lumea asta!

Mesajul meu e scurt si concis: “Intai v-ati batut joc de noi, acum va bateti joc de voi insiva. Va place?” 

Trebuie insa sa spun ceva: Respect, Andreea (Tetean)! Respect Roza (Chintoan)!

Viata asta tin cu “U” !

Foto: facebook.com/U Alexandrion Cluj

Acelasi “U” din 1919. Vesnic

Acum, cu ratarea play-off-ului, e clar ca si firul ala cat bobul de nisip care dadea credibilitate discursului Marietei despre continuitate s-a rupt ca o boare.

Devine esentiala intelegerea a ceea ce va urma. Si mai ales cum va urma. Pentru ca este clar, “Universitatea” va continua sa existe, oricat pesmism ar exista in momentul de fata. Soptite pe la colturi, uneori murmurate in tristetea singuratatii, temerile trebuie risipite cumva.

Da, existenta marcii, a siglei si a palmaresului la Primarie este un avantaj deosebit. Asta pune intre paranteze orice speculatie despre bunul plac am marietelor si iordanestilor , despre “clone” si alte matrapazlacuri vizibile prin alte parti ale tarii.

E extrem de important sa stim ce si cum. Ce e aia marca, sigla, palmares, culori, pentru a sti cum ne raportam la realitati.

O marca iti da autenticitatea. Si unicitatea. Din punctul asta de vedere exista un organism national (OSIM – Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) care asigura protejarea acestor marci. In momentul asta exista doua marci reporezentand “Universitatea” Cluj:

M2006/07795 – (marca echipei de fotbal) – in proprietatea Municipiului Cluj-Napoca

marca FCU

M2007/11549 – (marca CS “Universitatea”) – in proprietatea CS “Universitatea” Cluj.

Marca 1 CSU

Din punctul asta de vedere, stam bine, le avem securizate si nu le pot folosi toti ipocritii si neavenitii.

Sa ne amintim de ce avem, pana la urma “doua Universitati”, una la fotbal si ceaalta cuprinzand celelalte sporturi.

Putina istorie nu strica: in 1919 cand s-a infiintat prin Societatea Sportiva a Studentilor Clujeni, nimeni nu isi punea problema marcii si a protectiei sale. Astea au venit mai tarziu, in epoca de dupa 1990. Pana atunci, chiar daca prin forta imprejurarilor s-a numit “Universitatea” sau “Stiinta”, “U” a fost si a ramas unica.

Inceputul anilor 90 (cred ca in 1994) a dus la separarea fotbalului. Nu ca voiau neaparat, dar se “reinfiintase” FRF si se infiintase Liga Profesionista si astea aveau ca si conditie ca membri sa fie enttati de drept privat, si structura monosportiva. Asa s-a infiintat un non-profit pe fotbal, separat din CS “U”. Apoi a urmat altul si, in sfarsit, actualul SA. Organizari juridice diferite, dar acelasi simbol: “U”. In palmaresul FRF indiferent ca a fost vechiul club sportiv (cu sectia de fotbal), non-porfitul sau SA-ul, rezultatele, participarile au un numitor comun: “U”. Unic si izvorat din initiativa aceea minunata de la 1919.

Sub acest “U” s-a castigat Cupa Romaniei in 1965 (chiar daca vremelnic atunci echipa se numea Stiinta), sub acelasi “U” s-a jucat in Cupa Cupelor cu Wiener Neustadt si Atletico Madrid, sub acelasi “U” a evoluat “U” in 1972 in Cupa UEFA contra Levski Spartak Sofia si tot “U” a jucat in 1995 in Cupa Intertoto. Tot acelasi “U” a mai jucat alte finale ale Campionatului National sau ale Cupei Romaniei. Sa ne amintim o data: 31 mai 2015. Pentru acelasi “U” au pornit la drum 5,000 de clujeni care au uimit (a cata oara?) Bucurestiul si o tara intreaga.

Legatura marcii inregistrata la OSIM cu palmaresul de la FRF este esentiala. Ce entitate si cum o gestioneaza e secundar, tocmai am dovedit prin insiruirea anterioara ca nu o societate non-profit sau una comerciala conteaza, ea doar gestioneaza activitatea curenta. Asta ca sa terminam cu spaimele legate de “clone”.

Cand a fost nevoie de echipament, cei doi studenti clujeni (Mihai Tripa si Andrei Suciu) au adus de la Praga un set de echipament alb-negru. Si alb-negrul a ramas timp de 97 de ani.

Sigla a fost si a ramas acest unic “U”, chiar daca, de-a lungul timpului, au existat diverse forme de design.

Nu o sa fiu partizanul unuia sau al altuia. Pentru mine, ca si pentru imensa majoritate a “U”istilor important e ca simbolul sa traiasca, sa raman unul din brandurile esentiale si perene ale Clujului.

Orice noua constructie care ar continua “U” va trebui insa sa ii urmeze celei actuale (in cazul falimentului) si nu sa o dubleze. Asta e ESENTIAL.

Nu mai e mult, vine 2019 si “U” isi va serba centenarul. E musai ca atunci, la aniversare, “U” sa fie acelasi din 1919. Si va fi !

Ce nu au inteles unii

Cand copiii frumosi din galeria “Universitatii” au pornit actiunea de organizare a mitingului “Daca n-ar fi U…” din 10 martie, au transmis un mesaj cu implicatii profunde:

Banner Nu e vorba de fotbal

Maturitatea unui astfel de mesaj este evidenta. Pornita de la situatia dramatica a echipei de fotbal, miscarea s-a dorit, constient, una de valorizare a brandului si tot ceea ce “U” inseamna in sport. Pentru ca nu doar fotbalul sufera, nu doar acolo sunt situatii si intamplari incompatibile cu sportul; de performanta. Intregul brand “Universitatea”, fie ca e reprezentat de FC “U” sau CS “U” este intr-o puternica deriva.

Sloganul de mai sus a fost o invitatie la solidaritate. Una in care incap sportivi, antrenori si suporteri. Una in care se revarsa intreaga suferinta si obida, una care se vrea o cale de speranta. pentru ca doar uniti brandul “Universitatea”  mai are sanse.

Echipele Universitatii. Aproape toate...

Echipele Universitatii. Aproape toate…

A fost cu adevarat frumos sa vezi ca la mitingul din 10 martie au participat aproape toate echipele “Universitatii”. In grup, cu staff alaturi, simtindu-se parte din familia “Universitatii”. A fost si o exceptie. Se stie. E una dureroasa, pentru ca vine de acolo de unde ne asteptam mai putin. Orgolii marunte, interese personale, poate o neintelegere a rolului acestui miting sau poate cate putin din toate astea, au facut ca handbalistele sa lipseasca. 

“Universitatea” are suporteri destepti. Mult mai mult decat simpli “urlatori” sau purtatori de torte. Sunt suporteri care STIU cam tot ce se intampla pe la echipe. Pentru ca le pasa. Iar protestul asta sub sloganul “Daca n-ar fi U…” a fost facut si pentru voi, fetelor. Stim ca aveti lipsuri, stim ca nu va e usor, asa ca si pentru voi am iesit in strada.

Poate ca cea mai mare realizare a mitingului a fost sa vezi sub steagul lui “U” aceste echipe de la sporturi diferite, unite cu suporterii. Asta a fost demonstratia, poate necesara, a valorii brandului si palmaresului pentru un club sau o echipa. Indiferent ce constructie se afla in spate, indiferent de forma de organizare, “U” a legat echipe si suporteri. Iar echipele, sportivii, au valoare simbolica atata timp cat au in spate un brand si o istorie aproape centenara cum e cea a “Universitatii”. Cu exceptia amintita, au inteles cu totii ca “U” e ceea ce ii leaga si ii defineste ca echipe si s-au alaturat miscarii facuta de suporteri. A fost, daca vreti, intalnirea intregii familii “U”iste.

Brandul, palmaresul si simbolul care e “Universitatea” sunt mai presus de orgolii, interese, meschinarii. Orice sportiv, orice echipa e valorizata in primul rand de asta. Accesoriile, partenerii, sponsorii, avand, desigur rolul lor, nu fac decat sa completeze si sa intareasca ceea ce e definitoriu: “U”. 

Viata asta tin cu “U” !

Cine mai misca uriasul cu picioare de lut?

Hai sa vorbim putin despre binomul echipa-suporter. Si sa uitam, putin, de fotbal. Sa il lasam sa isi gaseasca (sau nu) calea spre normalitate. Sa vorbim, asadar despre sport la “Universitatea” cea fara de fotbal.

Stiu, “noi nu suntem normali”. Noi, suporterii, adica. Am auzit in ultimele zile destule despre cum nu ne place noua nimic. Si nu stim, noi adica, sa fim alaturi de echipe si de sportivi. Asa o fi?

E drept ca nu ne plac multe. Si e la fel de drept ca astea “multe” nu le generam noi. Ca orice constructie umana, individual si ca grup avem si noi pacatele noastre. Orgoliosi, atotstiutori, partinitori, ca orice grup uman, le avem pe toate. De unele suntem constienti si incercam sa le indreptam, de altele ne dam seama doar dupa ce suntem trasi de maneca.

Zicand toate astea nu vreau sa subliniez decat ca suntem si noi oameni. Numai ca da, nu ne plac inciotarile si incuscririle, nu ne plac oamenii care una spun si alta gandesc, nu ne plac “U”istii de conjunctura si, in general, nu ne place impostura. Ca suporteri ai unui club aflat mereu “la greu”, am cam invatat sa le simtim si sa le vedem pe toate. Ne poti pacali o perioada dar adevarul iese la suprafata precum uleiul.

In binomul asta exista un al doilea “actor”: echipa . Si cand ma refer la echipa nu ma refer la sportivi sau staf tehnic, ci la tot ceea ce e in spate. Club si management adica.

CS “Universitatea” Cluj e ca un amortit cu uriase picioare de lut. Nu am alte surse de informare decat site-ul oficial, asa ca pe ele ma bazez. CS “U” are un Consiliu de Administratie format din (onorabili) profesori universitari, reprezentanti ai UBB, UMF, UTCN, USAMV. Sunt acolo, in CA de ani buni de zile. Eu unul nu am auzit de sedinte ale CA, de analiza adica a situatiei si starii de fapt. Poate or fi fost, desi, ca un club apartinand de Ministerul Educatiei Nationale poate trebuia sa gasim si noi pe undeva niste procese verbale. Ca sa nu spun de o strategie, niste planuri, ceva care sa ne arate ca e vorba de un organ de conducere viu si interesat. Pe site gasim o strategie taman din 2013.

In fapt, daca ne raportam la realitati, cand vorbim de conducerea CS “U”, toata lumea se raporteaza la Ovidiu Vasu, Director si membru in CA. Un “one man show” asupra caruia se revarsa toate. Bune si rele. Si cum situatia echipelor nu e una stralucita, acesta ia (pe merit) toate murmurele si nemultumirile.

Pana la urma, un club de amploarea si anvergura “Universitatii” ar trebui sa aiba o alta prezenta in sportul national. Este, poate, ultimul mare club polisportiv ramas din vremuri apuse. Si, asta e opinia generala, traieste o agonie continua. Un fel de “nu te las sa mori dar vai de ea viata traita”.

ucluj

Le sunt reprosate, de multe ori suporterilor absenta de la meciurile echipelor. O fi adevarat, numai ca ma intreb ce asteptari sa ai cand programezi un meci in zi de marti la ora 12,00? Cine, Doamne, le da asemenea idei? E ca o bataie de joc la adresa echipei in primul rand. Nu mai vorbesc de lipsa totala de informare. Daca nu ai inspiratia sa te uiti pe site-ul clubului, habar nu ai cand si unde joaca o echipa sau alta. Bine ca lasam intrarea libera, desi asta e o prostie fara margini. Daca tot nu ai bani, macar banii aia (putini) de pe bilete sa iti asigure plata baremurilor de arbitraj, sau a ambulantei sau a chiriei salii sau…. whatever. “U”istii nu au nevoie de gratuitati, asta nu e decat un mijloc indoielnic de a te plange: “uite domle, nici gratis nu vine nimeni”. Nu Domnilor, nu asa, programati meciurile la ore decente, asigurati eventual niste cuplaje posibile (cum era, odinioara ziua de sambata in Sala Sporturilor), mergeti in scoli, atrageti tineri si copii.

Inflatia de sporturi si de echipe e alta problema a clubului. De aici venind si problema finantarii. Clubul asta, din ce stiu, are un buget format din contributie de la Ministerul Educatiei de aproximativ 1 milion de euro, cam 500,000 de la CL Cluj si sponsorizari nu mai mari de vreo 250-300,000 de euro, Adica, undeva pe la 1,800,000 euro. Din calcule extrem de sumare, pentru o prezenta decenta in prima liga, necesarul unei echipe ar varia intre 350,000 de euro (la echipele de volei, handbal) pana la vreo 650-700,000 de euro (la echipa de rugby, cu un lot mult mai numeros). Asta ar insemna doar pentru sporturile de echipa un buget de 3,5- 4 milioane de euro. Fara a lua in calcul sectiile de sporturi individuale. Unde necesarul se ridica si acolo la aproape 2 milioane de euro. Asadar, o subfinantare cronica. Ma intreb care e rolul managementului daca nu asta, de a asigura o finantare corespunzatoare? Si, daca nu poti, sa lasi pe altii. Pana atunci, macar fa ceea ce poti ca resursele financiare sa se apropie de necesitati. E dureros sa vezi echipe si sportivi care se scalda in mediocritate.

Ca sa inchei rotund, sa ne intoarcem la suporteri. Va trebui sa trecem si noi peste acuza “astia stiu numai fotbal” si sa ne intoarcem spre intregul club. Nefacand insa compromisuri. Fara sa cautionam, de dragul lui “U” , persoane si personaje nocive si toxice. Asta nu se va intampla niciodata.

Viata asta tin cu “U” !

Apelul de dupa apel

Ma intreb de cateva zile daca ceea ce vedem azi la baschet mai e “U”. Poate parea doar o intrebare retorica, dar nu e. Am spus, am scris de atatea ori: dupa 2011, managementul echipei de baschet a “cultivat” un public ce e departe de ideea “U”. A cochetat cu modelul “popcorn-selfie-pepsi”. Un model care poate crea o masa de privitori. Care masa insa e una inerta, mai interesata de propria prezenta si check-in-ul pe facebook decat de jucatorii din teren si de disputa sportiva propriu-zisa. Dupa principiul afirmat de Cristescu “nu ne trebuie ultrasi la sala”. No bun, acum aveti ce ati vrut “Pofta ce-ati pohtit”, adica.

Cu un sponsor de calibru in spate, echipa nu se regaseste. Nu faptul ca nu castiga suficient e problema (spunea cineva ca “avem rezultate, echipa e pe locul 3”), ci faptul ca, in mod repetat, 50 de mureseni, oradeni sau sibieni te domina intr-o sala anosta si lipsita de viata.

Preocuparea pentru ceea ce a fost si nu mai este a cuprins multa lume. Poate ca cel mai aplicat diagnostic l-a pus o mare campioana: “…Noi,am fost o generatie de exceptie,datorita lui NICOLAE MARTIN! Din pacate voi nu aveti un LIDER de valoarea lui. SCUZE MIRCEA ,AI ESUAT, si caderea este iminenta. Ea se datoreaza celor care au incercat si au reusit sa scoata bani frumosi de pe urma performantelor reusite de generatii anterioare, iar acum, cand latul se strange, toata lumea incearca sa scape cu viata.

Intr-o incercare disperata de a-si readuce “ultrasii” (acum doriti) alaturi de echipa, managementul lui “U”-BT a facut un apel catre suporteri. Il gasiti AICI.

U Sibiu

Raspunsul nu poate fi decat unul singur: Domnule profesor Bojita, domnule Tarcea, nu aveti de ce sa faceti acest demers. Stiti realitatea, stiti ce asteapta suporterii. Apelul, discutia sincera, asumarea greselilor, pocainta trebuie asumate de un singur om: MIRCEA CRISTESCU. Daca el va sti sa o faca, daca va putea intelege, dupa atatia ani ce inseamna “U”, de ce la “U” nu conteaza baloanele si mascotele si carnatii aia aplaudaci, daca va confisca la intrare telefoanele setate pe facebook (glumesc, desigur), daca isi va aminti ce sala avea echipa formata din Cristescu, Sinevici, Rosnafsky, Pintea, Sebestyen, Tenter, Muresan, daca o va pune in oglinda cu ceea ce vede azi in sala, poate ca atunci apelul va fi unul inteles. Cand va lasa deoparte designurile avangardiste si sloganurile futuriste si emblema echipei va fi “U”, va recastiga suflarea “U”ista. Resentimentele genereaza resentimente, daca va intelege asta, va fi in ordine.

Daca nu poate face toate astea, va putea face, totusi ceva: va putea face un pas inapoi, constient de esecul unei constructii ce nu are fundatie solida, si va lasa echipa si suporterii sa se regaseasca. Managementul Bancii Transilvania are destui oameni destepti ca sa inteleaga ce spun aici si sa ramana pilonul de sustinere al unui “U” reintors la matca. Aruncati la gunoi, Domnilor, baloanele si carnatii -aplaudaci, toate astea nu v-au adus decat o sala amortita si anosta. Nu cred ca asta va doriti !

Vreau sa subliniez ceva: nu am uitat nici o clipa prezenta echipei de baschet la mitingul din 10 martie. Le suntem recunoscatori ca ni s-au alaturat. Este asta semnul ca legaturlle nu sunt rupte, sunt insa prea fragile. Lasati-i in fata pe Mihai Silvasan si Bobo Pintea, ei stiu cu adevarat sa vibreze intr-un “Haide U” plin si profund !

Nu e nimic anacronic si prafuit in a crede ca “…dragostea si dăruirea nu se plătesc nici în euro si in nicio altă monedă care să-ți umple viața cu amintiri atât de frumoase și comune tuturor ” U” istilor; aici banul își pierde total valoarea…” (Paula Misaila).

Vreti sa fim alaturi de “U”? Noi am fost mereu acolo, voi sunteti cei care v-ati indepartat!

Foto : Dan Bodea