Arsita ce arde fotbalul

Titlul pare absurd. Nu doar pare, ci este. dar seamana al naibii cu declaratiile de dobitoace ale “responsabililor” federali dupa “victoria” din Franta. “Responsabili”? Care, ca nu mai avem de vreo 10 ani.

Initial nu am vrut sa poluez blogul asta dedicat mai ales “Universitatii” cu “realizarile” cocalarilor federali si a lor echipa nationala. A lor, ca a noastra nu mai este demult. Dar am realizat ca ceea ce am vazut timp de 9 zile in Franta (atat a durat “campania”), e o oglinda a ceea ce se intampla cu Universitatea. Pentru ca ce altceva decat mizerie, amatorism, interese obscure, dispret fata de valori si suporteri, manelizare, miticizare, se intampla la “Universitatea”, in consens cu “realizarile federale”? Da, am spus “miticizare”, dar nu va uitati mult peste Carpati, pentru ca “mitici” cu gramada avem si aici, printre noi, printre cei care sunt cumva legati de “U”.

Asemanarile sunt izbitoare. Are Burleanu 500 euro/zi diurna? Pai si ce? Nu s-a dus Marginean in primavara lui 2013 la TAS cheltuind 15,000 de euro? Sunt “tricolorii” niste manelizati si tatuati? L-ati vazut pe Stanciu? “Speranta” fotbalului romanesc…. Cred ca doar in varful degetelor nu avea un tatuaj. Si ce? Nu i-am avut si noi pe “copiii Clujului” plini de manele, fitze si sticle de whisky prin camere sau in cluburi? Sa dau nume? Nu, ca ii stiti. Mi-ar fi mai usor sa ii insir pe cei care “nu”. Avem la federatie “vorbitori” care vorbesc fara sa stie ce, care considera ca na, nu mai e Albania cea de pe vremuri, practicand un discurs nesimtit? Si ce? Nu o avem si noi pe Marieta noastra? Care te minte precum respira. Partea proasta e ca unii par a “pune botul” si asteapta “minuni” de la walterati si mariete.

"Biblia" si sapca fiecarui "U"ist

“Biblia” si sapca fiecarui “U”ist

Exista in opinia mea, pentru “U” si pentru intregul fotbal romanesc, o singura solutie: un moment cu adevarat ZERO. Unul care sa insemne ca:

  • incepand de la 1 iulie, se dizolva FRF si se recladeste cu anumite conditii: absolut nici un membru federal, al oricarui departament, staff, adunare, comisie, impreuna cu toti cei care au fost la conducerea cluburilor din liga I, II si III nu mai au voie sa activeze in fotbal in urmatorii 10 ani
  • noul for sa inceapa prin a crea un cadru legal coerent pentru cluburi care sa cuprinda cateva principii: plafon salarial maxim pe sezon (cum e in NBA), garantarea (reala, nu din vorbe) a bugetului sezonal
  • subventionarea reala cu o suma de 100-150,000 de euro a tuturor centrelor de copii si juniori care au “produs” macar trei jucatori care au continuat la seniori in una din primele doua ligi in ultimii trei ani
  • angajarea unui staff specializat pentru supervizarea centrelor de copii (cate un antrenor la doua-trei centre) din una din tarile cele mai avansate in academiile de fotbal, asigurand un buget corespunzator
  • acordarea unui deadline de trei ani pentru ca orice echipa din primele doua ligi sa joace pe un stadion cu adevarat modern si adecvat nevoilor sportive si ale suporterilor care sunt parte din finantarea necesara.
  • reorganizarea totala a sistemului competitional, prin: crearea unei prime ligi de 16-18 echipe (fara penibilitatea de play-off/play-out), trei serii geografice de liga a doua si liga a treia la nivel judetean. Crearea unui plan ca in 5 ani ligile inferioare sa se restructureze intr-o serie de liga a doua de 18 echipe si liga a treia in 8 serii de 18 echipe.

Hai sa vedem, se va intampla asta? Raspunsul il stiti: NU. De ce? Pentru ca avem mintea scurta, si, in arsita verii ce vine, vom uita repede de toate si vom continua sa ne balacim, precum bivolii in namol, in manelizata atmosfera creata de burleni, iordanesti, jiji, reji fara coroana si vom “visa” ca prostii la vremuri apuse si “glorioase” ale lui Mitica si Nasu’.

Iar noi, “U”istii, vom sta in continuare sa asteptam “semne” de la Bucuresti, cu mariete si iordanesti care ne vor minti, cu autoritati carora, deloc surprinzator, le convine starea asta de “nu putem face inca nimic”, cu de aia negri in cerul gurii care numara deplasarile si fac ierarhii de “mai Uist ca tine”. Va asigur ca veti primi “vesti bune”. Nu se vor inscrie toate cele 22 de echipe in liga a doua, ne va anunta marieta, triumfatoare, ca a acceptat situatia de a se inscrie din nou (regulamentar, cum altfel?) in liga a doua si ca “facem toate eforturile sa redresam clubul. Negocierile continua, daca n-o fi Nilor o fi Linor, si daca nu, om gasi noi ceva”. Dar nu va spunem pana prin 20 august, ca in 2 septembrie e iar termen la Botosani.

De ce sa ne agitam? Pai nu are cine? Uite, mariete, autoritati, universitati, toata lumea o face. Asa mult se agita ca ingheata apele in arsita asta a verii. Pai nu-i bine asa? Ce voiati, sa ajungem ca albanezii???

Viata asta tin cu “U”

Advertisements

Crampeie din povestea “U”

Randurile ce urmeaza nu sunt o explicatie. Nici o justificare. Cred insa ca suntem intr-un moment in care avem nevoie de frumos. Ca prea cenusiu e totul. O fi amestecul intre alb si negru care, cica, ar da un cenusiu sinistru? Nu stiu cum o fi cromatica, dar stiu ca albul si negrul din sufletele celor care simt “U” nu se poate amesteca.

Sa incepem, asadar. Intrebare de start? Cand ai cunoscut pe “U”? Raspunsul la intrebarea asta se leaga de una din fiintele dragi sufletului meu: tata. Spune “legenda” ca am fost cu tata de mana la aeroport cand au adus de la Bucuresti Cupa Romaniei. Nu imi amintesc, sincer, asta. Aveam doar vreo trei ani. Stiu insa ca, pe la 5-6 ani ma lua tata cu el si mergeam in Parcul Babes sa ne uitam la antrenamentele “Universitatii”.

E acolo, prima mea amintire: se antrenau pe terenul III si eu, pispirel printre “chibitii” de la gard, ma bagam printre barele alea ale gardului si ma trezeam in teren. Imi mai dadea cate unul o minge si ma “jucam” cu prietenul de gradinita Miki, atenti ca nu cumva sa dam mingea prea tare in teren si sa ii deranjam pe aia mari. Printre ei, “veteranul” Solomon, fundasul aflat la apusul carierei. Avea parul alb (sau o fi fost blond spalacit, dar mie imi dadea impresia de carunt). Era anul ala in care s-a intors de la Ariesul Turda sa isi incheie cariera la “U”. Banuiesc ca nea Remus Campeanu isi poate aminti anul. Io ma uitam cu gura cascata la el si ma intorc catre tata si il intreb, in rasetele “chibitilor”: “Tata, daca nenea ala carunt joaca fotbal, tu de ce nu poti, ca tu ai parul negru”.

Municipalul plin. Juca "U"

Municipalul plin. Juca “U”

In anii aia si mai tarziu, ne intalneam in Parc cu profesorul Arnautu, cu profesorul Neta, il vedeam mereu pe Neluta Banda sau Ghita Roman. Mai tarziu, student la Poli in anul I am avut onoarea sa il am profesor la Educatie Fizica pe insusi Ion Moina. Ce oameni, ce caractere a zamislit Clujul !!!!

Tot tata e legat de doua episoade esentiale intricatva in istoria lui “U”. Era cred, a doua “descalecare” a lui Titi Teasca la “U”. Erau vremurile cum erau si trebuia sa il plateasca cumva. Si atunci, au gasit, impreuna, solutia: Teasca a fost angajat ca “model” la Facultatea de Arte Plastice (actuala UAD) si uite asa ii puteau plati un salariu. Tot el, tot tata, era sa cauzeze un mic cutremur. Venea (cred ca de la Dinamo), Batacliu. Atacant in forma si in voga. “Trebuia” sa intre la facultate. La admitere, la Drept, se dadeau probe orale si scrise. La oral, oricat a tras de el, oricate intrebari i-a pus, omu’ era plumb. Principiile nu l-au lasat pe tata sa ii dea o nota prea mare. L-au “rezolvat” la scris si, uite asa, Batacliu s-a putut transfera la “U”. In schimb, pentru Ghita Roman s-a luptat o luna de zile sa reuseasca sa il transfere de la Oradea la Cluj. Si a reusit !

A avut tata, printre altii, doi favoriti intre sportivii-studenti. Unul era portarul Constantin Stefan, care il impresiona intr-atat prin seriozitate, corectitudine, respect si inteligenta, ca nu ii putea da decat 10. Altul (alta) era baschetbalista Dana Mangu, care ii era, de asemenea la suflet. Sa nu uit: pe Felician Muresan il tot pica si il reprograma la “re”. Cu cat drag imi povestea episodul asta si replica, mereu aceeasi, a fotbalistului :”Nu-i nimic, Dom profesor, pentru data viitoare incerc sa invat mai mult”….

Tata, stiu ca ma intrebai in anii din urma: “Ce mai e la “U”? De ce nu se rezlva ceva?”. Inghiteam in sec pentru ca nu puteam sa ii dau un raspuns. Stiu doar ca acum, de acolo de sus, unde s-a intalnit si cu Felician, si cu Dan Anca, si cu Ghita Roman, vegheaza la noi si la “U”.

“Intoxicat” asa, nu a fost greu sa raman pe veci cu alb-negrul in suflet si in sange. Si sa ii iubesc pe toti cei care au purtat “U” pe piept. Ce multi au fost! Baschetbalistii Marius Craciun, Traian (Duly) Trif, Horia Nicoara, Mircea Rotaru, Mircea Barna, Doina Prazaru, Mariana Merca, Viorica Jurca, Floare Anca, generatia fantastica a Magdei, a Paulei, a Annei Kirr, voleibalistele Laura Ruja sau Mela Vescan, handbalistii Costica Caldare, Liviu Jurca, Dan Petru, interminabila lista a fotbalistilor, de la amintitul Solomon, Pexa, Oprea, Mihaila, Adam, Tim Campeanu, Ciocan, Dobrota, Muzsnay, Sabau, Pojar, Maier, Cioloboc, Mircea Muntean, si atatia altii.

Nu am stat, pana in anii din urma, niciodata in galerie. Mi se parea ca nu-s demn de a fi in grupul ala pe care il admiram. Imi amintesc ca pe la 11-12 ani, cand galeria statea deasupra tunelului de la tribuna a doua a vechiului Municipal, incercam sa stau cat mai aproape de sfoara aia care delimita galeria si de care nu puteai trece. Admiram cu rasuflarea taiata cum unul dintre ei ii anima pe ceilalti, atent mai mult la galerie decat la meciul de pe teren. Aveam sa aflu mai tarziu ca era Ghita Florea, co-autorul “Slava tie, Studentie”. Mai tarziu m-am asezat in dreapta oficialei, alaturi de un grup de prieteni. Am simtit atunci ca trec anii, copiii prietenlor si cunoscutilor ma salutau cu “Saru’ mana, nenea”. Desigur, acum unii dintre ei au negru in cerul gurii, dar asta e altceva…..

Iertat fie-mi textul asta asa de lung. Sunt crampeie doar. Asa cum si voi, multi dintre cei care azi traiesc aceasta mare dezamagire, fecare aveti amintirile voastre. Si trebuie sa le spuneti.

Ce nu as vrea sa intelegeti din acest text este ca nu as vrea sa sune ca un necrolog. Pentru ca NU ESTE. Sunt amintiri care au parfumul inconfundabil al lui “U”. Sunt vorbe care trebuiau spuse acum. Sa ne fie imbarbatare si imbold. Pentru ca “U” inseamna toate aceste nume pomenite (si miile de alte nume nerostite). Pentru ei si pentru noi, povestea “U” MERGE MAI DEPARTE !

Viata asta tin cu “U” !

 

Copiii lui “U”

Nu, nu este vorba de “copiii” pe care i-am cautionat in toamna. Desi puteau fi si ei. Au “ales”, multi dintre ei, sa fie altfel. Cred, pana la urma, ca e pierderea lor. Asta si pentru ca nici noi, nici ei, nu vom fi pe veci. “U” insa va fi. Cu noi si cu altii.

Azi, de ziua Copilului. TransilvaniaReporter a realizat un demers jurnalistic de exceptie. “Condimentat” cu pozele celui pe care eu il numesc “maestrul tacut” al fotografiei sportive clujene (ma refer la Dan Bodea), articolul “ALEX²: cei mai mici, dar și cei mai mari susținători ai sportului clujean” este o pledoarie pentru frumusetea adevaratului spirit sportiv.

Pe “veteranul” Alex Radu l-am “descoperit” intr-o perioada la fel de tulbure a lui “U”, prin 2012, cand o parasutata de la Bucuresti facea si desfacea la “U”. Nu stiu daca am avut onoarea sa fac prima fotografie cu “micul suporter” Alex, dar cu siguranta este printre primele lui aparitii publice.

Mandru ca te-am cunoscut, copile!

Mandru ca te-am cunoscut, copile!

Alex astalalt, cel mic, ne-a incantat in primavara asta, in pauzele meciurilor, cu “evolutii” demne de un decar. Coordonare perfecta a miscarilor, bucurie absoluta a executiilor, Alex Tiplea e acea pata de culoare ale unor meciuri altfel cenusii. Daca ar fi zabovit un minut pe teren inainte sau dupa meciuri, “marii” fotbalisti purtatori ilegali de simbol ar fi inteles (sau nu) ce le reprosez. Bucuria simpla, autentica, increderea in apartenenta la o mare familie.

Cei doi Alex. Foto: Dan Bodea/TransilvaniaReporter

Cei doi Alex. Foto: Dan Bodea/TransilvaniaReporter

Poate ca cei doi Alex vor ajunge candva mari sportivi. Sau poate nu. Ce e sigur insa, este ca au primit de mici acel “microb” care nu trebuie tratat cu antibiotice sau dezinfectanti.

Spuneam ieri ca 31 mai e data evenimentelor la “U”. La acea data, in 2011, pispireii de la “U” castigau Cupa hagi-Danone la Timisoara. Uimeau o intreaga asistenta prin talent si daruire. Daca sunteti atenti, ii veti recunoaste in copiii de atunci pe aproape confirmatii de azi.

Ii recunoasteti?

Ii recunoasteti?

Pentru ca si asta inseamna “U”. Entuziasmul unor copii carora li se insufla bucuria jocului si satisfactia izbandei.

Si pentru ca nu pot uita “reprosul” aproape stereotip al mancatorilor de seminte cum ca in tribuna lui “U” nu isi mai au loc copiii, priviti rogu-va, in dreapta , in stanga, si ii veti gasi. Sunt acolo, cu frati si cu parinti.

LA MULTI ANI, copii ai lui “U” !