Cinsisprezece milioane de motive

“Universitatea” e mai mult decat un club sportiv. Este o stare de spirit, este un simbol al frumosului si nostalgiei dupa sport cu zambetul pe buze. Este? A fost?….

Daca vorbim despre fotbal, starea de acum, a curatarii de un trecut funest si cu speranta revenirii bucuriei de a exista onest si curat, este o binefacere. Nu vedeti? Fotbalul asta romanesc plin de becali si pascani, de burleni si iorgulesti, fotbalul asta mioritic in care in a doua liga unii pierd cu 16-0 si cu 7-0, este doar o caricatura. Am ajuns atat de jos incat e imposibil ca puroiul asta sa nu faca explozie. Nu sunt de acord cu expresia “un nou inceput” la U. Este doar o retragere decenta, provizorie, din aceasta mlastina urat mirositoare. S-a ajuns aici pentru ca, asa cum multe se intampla in tara asta, am tolerat penali si parashute. In atmosfera asta pestilentiala, e mai bine ca “U” isi traieste curatirea departe de mirosurile grele. Mai bine miros de aratura si de coline mangaiate de soarele toamnei decat in nocturne sclipitoare si false. Care, ele, stralucirile astea cu miros greu, se vor stinge izbavitor. Si atunci va straluci din nou lumina curata a adevaratelor protagoniste. Ca se va numi “U”, sau Petrolul, sau Farul, sau Rapid sau Oradea.

De ce ar fi fotbalul asta altfel decat intregul sport romanesc? De ce ne “miram” atat de “performantele” de la Rio de Janeiro? Oare nu vedem realitatea? Nu vedem adevarul crunt? Unii tanjesc dupa clasamentele pe medalii de la Olimpiadele anilor 8-90. A fost, intradevar, frumos. Cu Nadia, cu Patzaikin, cu Nicu Vlad, cu Maricica Puica si Doina Melinte, cu Fita Lovin sau Lavinia Milosovici.Ar putea unii sa spuna ca acea perioada era a unui sistem hipercentralizat, a unui sistem inchis. Poate… Dar in sistemul ala exista o piramida. A Scolilor Sportive (mai tarziu CSS), a centrelor olimpice. Si mai ales, existau OAMENII care conduceau.

In satul bunicilor mei s-a construit spre sfarsitul lui 1989 un adapost pentru oi. Al CAP-ului. Care nu a apucat sa fie folosit ca a venit “revolutia”. In februarie 1990 mai exista pe acel loc doar gropile stalpilor care, candva, sustineau acoperisul. Pai daca am pus noi la pamant minerit, flota oceanica, industria de armament, credeti ca ne-a fost greu sa “stergem” de pe fata Pamantului CSS-urile? Ok, nu a fost bun sistemul ala, era comunist si trebuia reformat. Si l-am “reformat” de i-au mers fulgii. Am distrus nu doar stadioane, ci si simple terenuri de sport. Ca era mai “profitabil” vreun “ansamblu rezidential” sau vreun club de fitze decat terenurile alea de unde au fost “extrasi” toti performerii pomeniti mai sus (si atatia altii). Si acum vrem ce? Rezultate? Poate doar daca am gasi vreo 200 de africani sa ii naturalizam la atletism, vreo 50 de americani sau sarbi sa ii naturalizam la baschet, si tot asa.

Delegatia ROMANIEI la Rio

Delegatia ROMANIEI la Rio

Urmaresc cu “interes” evolutia a ceea ce in ziua de azi indrazneste sa se mai numeasca “presa de sport”. La Olimpiadele alea de demult “consemnau” Ioan Chirila sau Ion Cupen sau Mircea M Ionescu. Azi ne “incanta” o pleiada de tolontani si geambasi, de macicaseni si aszalosi, Care ne “povestesc” cu mult patos cum s-a certat Alin Petrache cu Elisabeta Lipa, cum e contrafacut echipamentul. Asta daca au cumva o sincopa si nu au ce scrie despre Becali, Tamas sau, bineinteles, cu ce sportiv se mai “iubeste” Daniela Crudu. Dar nu ne spun ca sportivii aia au durna de 13 dolari/zi, sau ca nu am inclus in delegatia olimpica antrenori si maseuri si kinetoterapeuti, ca, vezi doamne, sunt bani putini. Da, sunt putini, pentru ca statul roman “onoreaza” toate federatiile apartinand de MTS (vreo 30) cu suma de 15 milioane de euro. Nu cred ca este vreo federatie care sa aiba mai mult de 1-1,5 milioane. PE AN. Cu banii astia trebuie (ar trebui) sa sustii centre olimpice, echipe nationale, competitii de juniori si tineret. Nu au timp tolontanii si macicasenii din presa de asta. Pentru ca nu sunt decat niste complici sinistri ai dezastrului. Sa ne intelegem, nu vreau sa fac presa principala responsabila, dar o spun raspicat, au fost principalii promotori ai nonvalorii si pupincurismului instaurat in sportul romanesc.

In conditiile astea nu pot decat sa ma inclin si sa aplaud oameni care fac eforturi sa reprezinte (inca) Romania. De la Andreea Chitu sau Corina Caprioriu, de la Eliza Samara sau Adrian Crisan . de la Catalina Ponor sau Marian Dragulescu, pana la Cristina Neagu sau Paula Ungureanu.

Sa nu ne mai amagim, sportul actual la nivel olimpic SE FINANTEAZA. Si se conduce de OAMENI PRICEPUTI. Ca nu ajunge sa fi fost mare sportiv ca sa ajungi su un conducator de succes. Dovada vie e, din atatea si atatea exemple, este Elisabeta Lipa. Care, va amintesc, cu cateva luni inainte de Olimpiada, avea o “inalta preocupare”: cum sa interzicem imnul national la competitiile interne…. Sublim, nu?

Asa ca, lasati-ma sa ma bucur ca acum “U” sta departe de mizerii. Optimist fiind, nu pot decat sa sper ca vom urca impreuna, club si suporteri, pe masura curateniei necesare. Optimist, sau naiv? Timpul ce vine va decide !

 

Advertisements

Lectia “copiilor”

“U” este o poveste fara sfarsit. Cu suisuri, cu multi “prieteni”, cu coborasuri. Da, in primul rand este O POVESTE. “U” in anii 20 a plecat in turneu in Italia, Franta si Iugoslavia in vagoane clasa a treia. “U” la Sibiu (ne povesteste Mircea Luca) mergeau la pescuit pentru a avea ce pune pe masa. De “U” s-au indragostit multi. Multi si iremediabil.

Au trecut anii in care veneai la “U” pentru ca era “altceva”. A trecut vremea cand erai imediat adoptat in vestiar daca stiai sa canti. A trecut vremea doctorilor, a avocatilor, a inginerilor. A venit vremea marketingului. A banilor. A falselor modele. A becalilor, nicolailor, negoitilor, pascanilor. Si da, a walterilor. Desi a trait mereu din entuziasm si din “produsele” centrului de juniori, in ultima perioada “U” a vrut sa fie altceva. A “importat” mult si prost, “s-a dat” pe mana bornestilor, galamazilor, cristestilor si, desigur, a printului. Nu, rege nu, ala e in alta parte.

Vara lui 2015. Putea fi inca o poveste la "U". N-a fost sa fie

Vara lui 2015. Putea fi inca o poveste la “U”. N-a fost sa fie

Ei bine, in toata aceasta ciorba fara gust, in vara lui 2015 a tasnit parca de nicaieri o generatie de copii. “Copiii Clujului”. Asa spuneau multi, asa spuneam si eu. Tineri, entuziasti, cu potential valoric si, mai ales, cu un urias capital de incredere acordat. Cumva in disperare, dar tot incredere s-a numit. Am fost (recunosc) unul care i-am cultivat. Si laudat. Si aplaudat. Numai ca, in scurt timp, cu lacune “de acasa” au crezut ca increderea aia e un cec in alb. Unul decontabil indiferent de ce fac. Sau, mai ales, nu fac.Sigur, au avut nesansa sa fie promovati intr-un sezon in care la “U” nu erau bani nici pentru apa minerala. Sigur, meritau, in mod sigur, alta atitudine din partea conducatorilor. Numai ca nu au inteles ceea ce li s-a tot transmis: ca de la generatia lui Cocis, Florescu, Goga, Giurgiu, adica de peste 10 ani, au fost generatia care a avut uriasa sansa sa se afirme. Ca titulari. La 19-20 de ani. In grup. Au ales alta cale. Nu stiu ce le va rzerva viitorul….

Desigur, mai bine mai tarziu decat niciodata, societatea walterata si-a dat obstescul sfarsit. Si ei, “copiii Clujului” s-au eliberat de obligatii. Sigur, sunt majori, isi gandesc viata asa cum cred, dar asteptam, naivul de mine, un gest. Se construieste ceva nou si curat. Ei, copiii astia, sunt ceea ce sunt acum, datorita lui “U”. Este o dezamagire uriasa ca nu am auzit ca macar unul sa vina si sa spuna “eu vreau sa continui, vreau sa dau inapoi ce am primit”. Poate nu ar fi fost multumiti, de divizie, de salarii, de conditii. Dar sa fi auzit ca macar unul sa fi facut gestul asta. Ce erai tu azi, prietene??? Probabil ca fiecare meritati mai mult decat liga a patra. Desi, daca “U” nu era in situatia aia critica in vara trecuta, jumatate dintre voi v-ati fi lasat din lipsa de perspective iar jumatate ati fi ingrosat randurile ligilor inferioare. Mi-ar fi placut, sincer, sa aud ca macar UNUL DINTRE VOI poate gandi asa. Nu ati facut-o si ne-am invatat lectia.

Noi mergem mai departe. Voi…. stiti voi mai bine. Sau nu?

Oricum, din partea mea nu va mai primi NIMENI nici un capital de incredere egal cu un cec in alb. Asta pentru ca increderea se castiga si se dovedeste. 

Viata asta tin cu “U” !