Furtuna dintr-un pahar cu apa

Daca e nevoie, le cer eu scuze tuturor celor afectati de derapajele de limbaj de la meciurile de baschet. O fac eu, o asum, pentru ca, pana la urma, ImpreunaSuntemU.

Disputa asta generata este fara sens. La CSM Targoviste, VCM Zalau sau Phoenix Galati, vorbim de niste echipe. Care nu se stie de unde vin si pana cand vor sta in lumea asta. (numele sunt absolut la intamplare, pot gasi inca 174 de exemple). Cand e vorba de “U”, e altceva. E stare, e traire, e pasiune. E mai mult decat sport.

Acceptati, rogu-va, scuzele, daca veti intelege si voi ceva. La “U” nu exista “galeria de la fotbal” si “galeria de la baschet”. La “U” exista … “U”. Ca a existat o fractura, o vreme indelungata, intre o aripa mai vocala a galeriei si conducerea echipei de baschet, asta e altceva. Nu discutam acum si aici asta.

S-au vehiculat de vreo 24 de ore tot felul de pareri. De la “baschetul nu e fotbal” pana la “mancatori de popcorn si selfisti”. S-au dat verdicte, s-au infierat atitudini, s-au pus pe masa toate cartile. Fiecare si-a spus parerea. TOTI insa (me included) am gresit. Toti am vorbit de toate, dar am uitat sa vorbim de… “U”.

Sportul e un fenomen social. Sportul de performanta este pentru public. Sa imi aratati un sportiv, oricare, ce spune ca prefera sa joace in anonimatul tacut al unei sali. Pline sau goale, dar tacute. Sa imi aratati un sportiv care nu is doreste sa isi alimenteze adrenalina de la publicul care il impinge de la spate. Publicul care il admira. Publicul pe care il reprezinta. Publicul care se vede in acel sportiv si ii transmite energia dorintei de victorie.Daca il gasiti, sa mi-l aratati.

“Sala nu e stadion”. Absolut de acord. Pentru ca sala, constructiv, creaza o alta simbioza sportiv-public. Pentru ca acolo, in sala, se aude rasuflarea sportivului si oftatul spectatorului. Pentru ca sunt la cativa metri unul de altul. Si da, pentru ca energia publicului se simte altfel. E ca o imbratisare care te impinge, te ridica atunci cand crezi ca esti terminat, te face sa mai incerci o data, si inca o data….

E de neiertat sa auzi injuraturi din public. E de neiertat. E de neiertat sa parchezi (“doar 5 minute, ce mare branza?” ) langa semnul de parcarea interzisa? E de neiertat sa dai telefoane sa iti gasesti “o pila” la Primarie sau aiurea? E de neiertat sa bei o bere ( “doar o bere, ce mare lucru?” ) si apoi sa conduci pana acasa? E de neiertat sa parchezi absolut oriunde in jurul parcului mare pentru ca, nu-i asa, iti duci copiii la joaca?

Cine stabileste ce e “mai de neiertat” dintre toate astea? Cine e cel care poate  sa spuna ca el e perfect si ii poate judeca pe altii?

“Ultrasii”… Nu mai am varsta lor, poate nu inteleg tot ce gandesc si cum actioneaza. Stau insa intre ei si stiu ceva… “Ultrasii” au strans bani sa dea unor jucatori neplatiti cu lunile. “Ultrasii” au donat sange pentru ca echipa sa nu ramana fara sustinere la un anume meci, pe un anume deal. Ultrasii se scoala dimineata la 3 sa ajunga pe la Tarlungeni, Pancota sau Targoviste. “Ultrasii” nu au acceptat si nu vor accepta sa le fie platita “prestatia”. Pentru ca ei nu-s de vanzare. Nu-s usi de biserica. Mai chiulesc de la scoala sau de la un job amarat. Nu conteaza ca ploua sau e zapada sau sunt 38 de grade la umbra. Cand multi dintre noi ne gandim de doua ori daca sa iesim din casa, ei nu au deloc aceasta dilema. Pentru ca ei simt ca trebuie sa fie unde e “U”.

V-ati suparat ca au dat niste … Aveti dreptate, au gresit. Au fost si provocati. Stiu, nu e o scuza. Stiu insa ca 95% din timp au cantat de si-au rupt plamanii. Va asigur ca azi inca nu au voce. Dar se vor obloji. Ca vine meciul urmator.

“Ultrasii” insa au ridicat sala in picioare si au creat energia aia fantastica ce a simtit-o echipa. Nu stiu ce procent, dar meciul 5 cu Oradea si cele doua meciuri din finala au fost opera salii. Sala care nu a mai fost acea masa inerta si condescendenta. Sala care a erupt cand trebuia. V-a cuprins si pe voi frenezia. V-a scos din suficienta si obisnuinta de spectator tacut. In clipele alea ati trecut peste nefericitele momente de trivialitati si ati erupt. Pentru ca… ati simtit “U”. Daca nu credeti, intrebati-l pe Moldoveanu. Sau pe Adamovic. Sau pe Kyndall.

Inchei cum am inceput: sa ii iertati ca au injurat. Poate o sa ii si intelegeti. Poate nu. Ce trebuie insa sa intelegem toti este ca de-acum, pururi, U-BT = FC “U”. Mi-as dori sa fie si invers. Mi-as dori sa vad spectatorii salii si pe stadion. Multi ati fi surprinsi. Pentru ca multi, foarte multi, nu ati fost pe stadion. Sa ii vedeti. Sa ii ascultati. Si, poate, in timp, sa cantati cu ei. Aratati-le copiii. Va asigur ca vor sti sa ii fereasca de trivialitati si obscen. Aratati-le respectul. Si vor respecta, la randul lor.

PS: Poate textul asta imi va aduce noi “prieteni”. Ii asigur pe ei, si pe orice cititor al modestrelor mele randuri, ca au acelasi respect. Mana trebuie sa fie mereu intinsa. Si vom sti sa fim impreuna. Pentru ca:

ImpreunaSuntemU

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s