Obiectiv: Campionatul

Incerc sa evit sabloane. Incerc sa fac din vorbele astea ceva viu, decent, real si frumos. Pentru ca voi vorbi de echipa de baschet feminin a “Universitatii”. Cea mai galonata echipa a “Universitatii” din toata istoria sa. Echipa care a aratat ca, uneori, se poate imbina declaratia de credinta a doctorului Hatieganu cu marea performanta.

S-a incheiat sezonul 2017-2018. Un sezon inceput la sfarsit de septembrie 2017 sub auspicii nu tocmai bune. A fost un an macinat de accidentari si de schimbari in lot. Parea ca e un sezon complet ratat.

Numai ca incepand cu decembrie, s-a structurat un lot omogen si cu doua plombe extrem de reusite, echipa a ajuns in sferturi. Asa e la “U”, mereu trebuie sa se intample ceva. Accidentarea severa suferita de Leslie Vorpahl a privat echipa in semifinale si finala mica de cea mai buna marcatoare, de conducatorul de joc care amintea uneori de geniul din jocul Paulei Misaila.Cu toate astea, fetele astea au jucat ca o echipa. Daca ma uit la rezultatele din finala de pana acum unde “sugativa de bani publici” din Satu Mare nu conteaza si pierde la 30 si 20 de puncte, o echipa cu vedete platite (incredibil) cu 6-7,000 de euro lunar, fetele astea, asa cum au putut, cu banca scurta, cu Leslie departe de teren, s-au comportat exemplar.

“U” Cluj, locul 4, final de sezon 2017-2018.

Leslie Vorpahl, absenta din poza de final.

Trebuie musai sa remarc un fapt ce nu trebuie neglijat. In tot acest sezon, Dragan si Meda au jucat cu doua romance de mare perspectiva. Daca Ioana Ghizila era deja un nume care promitea, prezenta si insistenta cu care Dragan a dat incredere Irinei Parau, fata care a inceput campionatul avand doar 17 ani trebuie semnalata. Iar Irina ne-a rasplatit pe toti. A crescut enorm si se anunta nu doar o titulara pentru viitorul sezon, cat, mai ales, aproape o certitudine pentru nationala Romaniei.

Locul 4 obtinut in aceasta seara este unul mai mult decat ce speram toti la inceputul sezonului. Este un loc care, fara aceste accidentari repetate, putea fi si mai bun.

Sa nu uitam contextul. Daca va uitati in lista celor 10 echipe din LNBF, “U” este singura echipa care nu sta la mana fondurilor de la autoritatile locale. E un model de cum ar trebui sa fie. Si cum, din pacate, nu e. Cum dracu sa te “bati” cu o echipa care primeste buget de la Primarie 4,000,000 de lei? De la Primaria unui oras care e departe de a-si fi rezolvat celelalte probleme. Cu toate astea, in acest mediu ostil si nefunctional, “U” a aratat bucuria jocului, a aratat ca daca esti ECHIPA reusesti. Pentru ca acest loc, in acest context, este O REUSITA.

Va veni sezonul 2018-2019. Unul special. Unul la sfarsitul caruia suntem in AN CENTENAR. Centenarul nostru, al “U”istilor. Sezon in care singurul obiectiv nu poate fi decat TITLUL DE CAMPIOANA. Pentru “U”, pentru istoria acestei echipe si pentru sarbatoarea noastra. Proiectul este matur si consider ca acesta trebuie sa fie singurul¬† obiectiv.

Nu pot termina fara sa spun cateva cuvinte despre noi. Despre “U”isti. Fetele astea, Dragan, Meda, merita mult mai mult. Nu cred ca a fi “U”ist rimeaza prea bine cu sala mult prea goala. Sa nu uite nimeni ca acolo, jos, in teren nu joaca, Alexa. Acolo jos este sudoarea si efortul fetelor. Iar pe banca este efortul si multele nopti nedormite ale antrenorilor. Pe terenul pe care juca Magda, Aurora, Paula sau Tunde, acum joaca, cu acelasi “U” pe piept, Ioana, sau Irina, sau Olena, sau Theeira sau Misu. Pe banca aia pe care e acum Dragan si Meda au stat Nicolae Martin sau Pop Horea. Pana la urma e respectul pentru simboluri. “Razboaiele”, mult prea mici si subiective, nu isi au locul in sala. Oriunde, dar nu in sala aia care a vibrat pentru “U”.

Foto: Dan Bodea, fotograful cu suflet de “U”ist

 

 

Advertisements