Gata cu tandreturile!

In felul meu cred in cuvantul oamenilor. Mi se pare ca este cea mai de seama calitate. Nu de alta, dar fara asta nu mai insemni nimic.

Am tot spus ca CS “Universitatea” Cluj este in colaps. Ultima mostra? “Revolutia” de la echipa de baschet feminin. Hai sa o mai spun o data. Nu ma intereseaza disputele de copii dintre Vasu si Alexa. Decat in masura in care afecteaza imaginea unei echipe care a scris istorie petru “U” si pentru Cluj. Pentru ca, daca tot e la moda “pusul pe harta”, nimic nu poate fi mai adevarat decat de neuitatul meci cu Primigi Vicenza, neinvinsa campioana europeana a cluburilor. Intr-o vreme in care asta insemna cu adevarat ceva.

Ei bine, tocmai “disputa” asta m-a facut sa zic, asa cum o tot zic, ca, indiferent de angoasele unui director inexistent, “U” trebuie sa fie mai presus de micimile unuia sau ale altuia. Nu ma intereseaza, repet, dispute de doi lei. Ma intereseaza insa ca iti bati joc de munca unui Dragan Petricevic, antrenorul nationalei feminine, omul care, in diverse momente a facut pentru “U” cat nu au facut Vasu si Alexa la un loc.

Cand toate astea au rabufnit, am zis ca e bine sa incercam indreptarea lucrurilor. Am vorbit, eu personal, cu cativa dintre membrii Consiliului de Administratie, incercand sa inteleg de ce atata pasivitate, de ce unul ca Vasu ii domina pe toti. Am auzit multe. Greu de descris. Intrucat au fost discutii private, nu pot detalia. Dar va pot asigura ca sunt lucruri de neimaginat. Am crezut ca vorbesc, totusi, cu oameni de onoare. Au spus, toti, ca “asa nu se mai poate”, ca “trebuie clar schimbat ceva”, ca “Vasu nu mai poate fi lasat sa isi faca de cap”. Bun. Ce urma?

In 26 iunie a fost o sedinta a CA. In care, mi s-a promis, “se vor spune lucrurilor pe nume”. Se vor spala rufele in familie. Si se va veni cu o solutie. Solutia urmand sa fie validata intr-o noua sedinta CA in 3 iulie. Iar acea sedinta trebuia urmata de un comunicat oficial in care sa se comunice masurile Una din ele fiind “schimbarea de la baschet feminin nu va ramane asa”. Am asteptat. A trecut marti 3 iulie. Si 4. Si 5. Suntem la exact o saptamana dupa “minunea to be”. Si? tacere totala! Absolut nimic! De zici ca s-a pus batista pe tambal, in speranta ca se linistesc lucrurile, ca lumea uita si…. asta e. I-am mai prostit o data.

Ei bine, Domnilor, NU. Lucrurile pur si simplu nu pot ramane asa! Daca pana acum era Vasu, acum sunteti TOTI. In aceeasi oala a lipsei de comunicare, a lipsei de vointa, a lipsei de respect.Spuneati, unii dintre Domniile voastre ca “Demisionez. Noi sau el (Vasu)”. Si? Ce a urmat? Nu-s eu in masura sa va dictez conduita. Asa cum nu eu v-am pus sa spuneti ce ati spus.

E posibil sa va ganditi ca e vara, lumea e in concediu, multi sunt plecati, pana la toamna e mult, lumea uita. Si daca nu uita, se consoleaza cu acest status-quo. Ati gresit. Ati dovedit, TOTI ca nu aveti nimic in comun cu spiritul Universitatii. Ca nu va intereseaza, de fapt, decat confortul banal. Ca nu va doare. ca nu va intereseaza. Ca, pentru voi, Gheorghe Roman, regretatul fost presedinte, e doar o amintire. Ca, poate, pozitia asta in CA va incurca. va deranjeaza confortul zilnic si multele preocupari didactice si nu numai.

Din acest moment exista o singura solutie DEMISIA, intregul CA, impreuna cu directorul Ovidiu Vasu (care, unic probabil, el, executivul, este si membru in CA). Daca atat ati inteles, sa va faceti ca va pasa, PLECATI CU TOTI!

DEMISIA, Ovidiu Vasu, DEMISIA,membri ai CA! Lasati clubul asta amarat sa isi gaseasca calea. Lasati “Universitatea” sa intre in anul Centenarului curat de sinecuri si interese. E unica solutie. E singura si minima decenta ce v-a ramas.

Voi prezenta zilele urmatoare date despre bugetul “Universitatii”. Despre cum se aloca banii. Care alocare este, sa stiti si asta, atributul exclusiv al CA. Credeti ca s-a intamplat asta? Ma insoiesc!

Pana cand lucrurile se vor clarifica, eu unul nu mai sunt dispus sa cred ca sectiile astea reprezinta cu adevarat pe “U”. Si indemn pe toti “U”istii sa faca ca si mine. Asta nu mai e “U”, e o sinecura sinistra a unora.

#Impreuna SuntemU #NoinuVoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s