Intamplari in Tara Lapusului

Dupa ce treci Magoaja, te intampina un semn care iti spune “Bun venit in Tara Lapusului”. “Tara” asta are un farmec aparte. Nu doar pentru ca e una din cele patru “tari” care se aduna in minunatul Maramures. De ieri este una din bornele drumului prin istorie al “Universitatii”.

O promovare mica, dintr-o liga minuscula intr-una, totusi, mica? Poate ca asa ar suna pentru un observator neutru. La urma urmei, ce mare performanta ca treci din liga a patra in liga a treia? Pragmatic vorbind asa o fi. Doar ca “U” este altfel. La “U” se traieste frumos. La “U” se traieste din performante de astea “mici”. Mici? Cand niste sute de oameni isi lasa confortul de weekend, isi lasa “micii si gratarele” si trec Magoaja, doar asa, pentru ca joaca U, astea nu mai sunt mici. Turul fusese castigat cu 8-0, returul era doar asa, “ca e musai”. Si pentru lapuseni a fost insa, sunt convins, o borna. Ca nu cred ca se intampla etapa de etapa sa gazduiesti un meci cu 2,000 de spectatori. Dintre ei, coborati de pe Dealul Feleacului, cateva sute bune de “U”isti.

Foto: aceeasi Noemi

Scor? Cartonase? Statistici? Ce conteaza… Vorba unui drag prieten, “ Poate cel mai frumos capitol din istoria modernă a Universității s-a încheiat azi la Tg Lăpuș. Am mai câștigat un oraș de partea noastră! ” Cand vezi bucuria din ochii unor copii lapuseni care au primit in dar cate o esarfa a “Universitatii”, intelegi ca mai presus de nocturne si ligi, frumusetea sportului este data de bucuria de la marginea terenului. Din tribuna sau de la gard. Acolo clocoteste pasiunea si bucuria.

Da, sigur, e o “performanta mica” dupa standarde globaliste. Sunt convins insa ca toti cei care au batut ieri drumul Lapusului judeca dupa alte standarde. Atata vreme cat o fac, sportul traieste. Doamne fereste sa nu mai fie asa !

De-acum intram in “malaxorul national”. A fi mai greu, or incepe alte “episoade”. Daca insa vom reusi sa mai “castigam cate un oras”, va fi precum gandea Hatieganu.

Sunt mandru de fiecare “U”ist care a trecut ieri Magoaja. Si de cei care nu au facut-o. Dar simt in alb-negru.

Multumim, Tg.Lapus! Sunteti “de-ai nostri”. Pentru ca… “U”.

Ce facem cu “U”?

Trebuia sa o fac demult. Trebuia sa scriu asta de ceva vreme. Am tot tacut. Am zis ca pana la urma, nu-i asa, se regleaza ele, lucrurile.

Rabdarea mea are limite. Stiu, nu sunt nici cel mai obiectiv, nici cel mai profesionist. Nici nu caut asta. Nu am facut inalte studii de jurnalism, nu fac sedinte de redactie. Fac altfel de sedinte. Cu propria mea constiinta. Cu gandurile mele.

Dragan Petricevic a plecat. Nu am obiceoiul sa imi fac idoli, nu cred ca e nevoie de asa ceva. Dragan este un profesionist. Si un om. Ca toti oamenii, are si bune si rele. Dar are ceva ce imi place. Nu se ascunde dupa degete. Nu evita sa spuna, raspicat si ferm, ce crede. Si ce i se intampla. Spre nemultumirea multora, Dragan nu e deloc un om comod. In meseria asta nici nu e nevoie de asa ceva.

Nu plecarea lui Dragan doare, ci motivul. Care e pe cat de simplu pe atat de dureros. Hai sa o luam altfel. In 2012/2013 “U” Cluj handbal feminin juca in EHF Champions League. In grupa cu Krim, Gyor si Podravka. Si nu se facea de ras. In 2016/2017 abia s-a salvat de la retrogradare. Pentru 2017/2018 apasa nori negri asupra acestei echipe.

Pana in 2015, “U” Cluj baschet feminin, cea mai titrata echipa din baschetul feminin romanesc, echipa cu 14 titluri de campioana nationala, era la nivelul amatorilor. Ajunsese aici de atata “profesionalism” si atata “interes”.

Si pentru ca ne-am tot ferit ca niste fete mari sa o spunem, tai eu acum nodul asta. Au venit in 2015 la echipa asta 2 oameni: Alexa si Dragan. Unul “rau” si unul “bun”. Dragan venea pe caii frumosi ai amintirilor titlului de la baschet baieti, Alexa venea “sa castige capital” ca erau alegeri de primar. Dracu’ stie ce a fost in capul lui sau daca asta a fost cu adevarat tinta. Sa fie sanatos ! Numa’ ca alegerile au trecut si el a a ramas cu Dragan. Si a urmat un sezon incununat cu o finala. Una care, daca echipa avea un milimetru de stiinta in plus, o si castiga. Si au umplut iarasi Sala. Si s-a cantat ca pe vremuri.

Eu unul sincer m-am cam saturat de discutiile astea interminabile despre bun si rau. Ca de aia e Alexa rau ca, virgula, candva, a avut nu stiu ce afaceri cu nu stiu cine (ba stim foarte bine, dar no…). Ca e guraliv. Ca nu-i clujean. Ca “cine e el, o vinitura, sa ne dea noua lectii?”. Pai ne-a cam dat, ma clujeni cu pene in frunte! Si eu unu’ m-am saturat sa gasim mereu si mereu si mereu motive. Sa nu facem nimic. Ca nu-i asa, “e Alexa, io acolo nu ma bag”. Da’ nu va suparati, langa penalul de Walter v-a placut? Cand va dadea sa mancati si sa beti ca porcii, v-a placut? Dupa aia, sigur, ati uitat ca l-ati cunoscut….

Cat o fi Clujul asta “oras-comoara” este “populat” de mici si foarte mici. Fara nici un menajament, o sa ii intreb pe Emil Boc sau pe Alin Tise unde mama dracului au fost cand s-a jucat finala feminina? Fetele alea aveau si pe tricoul de incalzire “U” si “CLUJ”. Asta v-a retinut ? Ca “acolo e Alexa, nu ma bag”? Ati dus intr-o mizerabila miza personala imaginea lui “U” si a orasului pe care ziceti ca-l iubiti ?

Unde ai fost, Ovidiu Vasu, la meciurile finalei feminine? Daca nu de altceva, macar sa vezi si tu 2,500 de oameni in sala cantand pentru clubul pe care (cica) il conduci? Unde-s banii de premieri pentru fetele care ti-au pus tie in palmares medalia de argint nationala la unul din cele mai populare sporturi de echipa din Romania? Unde ti-a fost minimul bun simt sa vii sa le multumesti?

Bravo lor baschetbalistilor care au adus titlul la Cluj. Dar cred ca si ei sunt de acord cu mine ca si fetele de argint meritau un minim respect. Daca nu parade si scene, macar o intalnire publica si o prajitura de 3 lei pentru o echipa care a ajuns de nicaieri vice-campioana nationala. O echipa care este a Clujului.

Am zis ca nu o arat, dar e musai. Cum CS “Universitatea” este un club public, subordonat Ministerului Educatiei Nationale, e musai sa se supuna prevederilor Legii 544 a accesului la informatii de interes public. Asa ca am transmis clubului o solicitare de informatii continand 7 intrebari despre activitatea din 2016. Dovada o aveti aici:

Sigur, nu au trecut cele 30 de zile legale. Dar un elementar bun simt spune ca macar confirmi primirea cererii. Ca nu ceream secrete militare sau brevede despre fisiunea nucleara. Nu am primit, bine inteles, nimic. O sa astept pana in 29 iunie. Cand legal ar trebui sa raspunda. Ce pariu sa pun ca nu se va intampla nimic?

Nu stiu ce bugete au alte echipe si de unde il obtin. Nu e treaba mea sa stiu asta. dar da, este treaba mea sa spun ca mi-e rusine ca un oras care se tot alinta ca e cel mai bun, cel mai performant, cel mai civilizat, cel mai pol de IT, cel mai centru studentesc si in general “cel mai de toate” nu e in stare sa sustina echipe care fac ne reprezinta. A iesit legea aia cu limita de 5%. O sa vina ele si normele. Si ce? O sa auzim acelasi discurs de doi lei despre prioiritati si cadre si norme… Asta in vreme ce dam 52,000 de euro (stai sa va scriu in litere: cincizecisidouademii de EURO) pe un chiosc din Piata Unirii. Pe buneeee?? Chiar suntem cu totii nebuni???????

Daca v-am suparat cu tonul acestui text, nu imi cer scuze. Ca uneori e nevoie si de o scuturatura si un ton mai putin academic. Pana una alta, Hvala Dragan! Un pic din tine nu va pleca de la Cluj. Succes Meda! Cum te stiu, o sa reusesti!

Desteptarea pana nu e prea tarziu! Ce facem cu “U”?

 

Furtuna dintr-un pahar cu apa

Daca e nevoie, le cer eu scuze tuturor celor afectati de derapajele de limbaj de la meciurile de baschet. O fac eu, o asum, pentru ca, pana la urma, ImpreunaSuntemU.

Disputa asta generata este fara sens. La CSM Targoviste, VCM Zalau sau Phoenix Galati, vorbim de niste echipe. Care nu se stie de unde vin si pana cand vor sta in lumea asta. (numele sunt absolut la intamplare, pot gasi inca 174 de exemple). Cand e vorba de “U”, e altceva. E stare, e traire, e pasiune. E mai mult decat sport.

Acceptati, rogu-va, scuzele, daca veti intelege si voi ceva. La “U” nu exista “galeria de la fotbal” si “galeria de la baschet”. La “U” exista … “U”. Ca a existat o fractura, o vreme indelungata, intre o aripa mai vocala a galeriei si conducerea echipei de baschet, asta e altceva. Nu discutam acum si aici asta.

S-au vehiculat de vreo 24 de ore tot felul de pareri. De la “baschetul nu e fotbal” pana la “mancatori de popcorn si selfisti”. S-au dat verdicte, s-au infierat atitudini, s-au pus pe masa toate cartile. Fiecare si-a spus parerea. TOTI insa (me included) am gresit. Toti am vorbit de toate, dar am uitat sa vorbim de… “U”.

Sportul e un fenomen social. Sportul de performanta este pentru public. Sa imi aratati un sportiv, oricare, ce spune ca prefera sa joace in anonimatul tacut al unei sali. Pline sau goale, dar tacute. Sa imi aratati un sportiv care nu is doreste sa isi alimenteze adrenalina de la publicul care il impinge de la spate. Publicul care il admira. Publicul pe care il reprezinta. Publicul care se vede in acel sportiv si ii transmite energia dorintei de victorie.Daca il gasiti, sa mi-l aratati.

“Sala nu e stadion”. Absolut de acord. Pentru ca sala, constructiv, creaza o alta simbioza sportiv-public. Pentru ca acolo, in sala, se aude rasuflarea sportivului si oftatul spectatorului. Pentru ca sunt la cativa metri unul de altul. Si da, pentru ca energia publicului se simte altfel. E ca o imbratisare care te impinge, te ridica atunci cand crezi ca esti terminat, te face sa mai incerci o data, si inca o data….

E de neiertat sa auzi injuraturi din public. E de neiertat. E de neiertat sa parchezi (“doar 5 minute, ce mare branza?” ) langa semnul de parcarea interzisa? E de neiertat sa dai telefoane sa iti gasesti “o pila” la Primarie sau aiurea? E de neiertat sa bei o bere ( “doar o bere, ce mare lucru?” ) si apoi sa conduci pana acasa? E de neiertat sa parchezi absolut oriunde in jurul parcului mare pentru ca, nu-i asa, iti duci copiii la joaca?

Cine stabileste ce e “mai de neiertat” dintre toate astea? Cine e cel care poate  sa spuna ca el e perfect si ii poate judeca pe altii?

“Ultrasii”… Nu mai am varsta lor, poate nu inteleg tot ce gandesc si cum actioneaza. Stau insa intre ei si stiu ceva… “Ultrasii” au strans bani sa dea unor jucatori neplatiti cu lunile. “Ultrasii” au donat sange pentru ca echipa sa nu ramana fara sustinere la un anume meci, pe un anume deal. Ultrasii se scoala dimineata la 3 sa ajunga pe la Tarlungeni, Pancota sau Targoviste. “Ultrasii” nu au acceptat si nu vor accepta sa le fie platita “prestatia”. Pentru ca ei nu-s de vanzare. Nu-s usi de biserica. Mai chiulesc de la scoala sau de la un job amarat. Nu conteaza ca ploua sau e zapada sau sunt 38 de grade la umbra. Cand multi dintre noi ne gandim de doua ori daca sa iesim din casa, ei nu au deloc aceasta dilema. Pentru ca ei simt ca trebuie sa fie unde e “U”.

V-ati suparat ca au dat niste … Aveti dreptate, au gresit. Au fost si provocati. Stiu, nu e o scuza. Stiu insa ca 95% din timp au cantat de si-au rupt plamanii. Va asigur ca azi inca nu au voce. Dar se vor obloji. Ca vine meciul urmator.

“Ultrasii” insa au ridicat sala in picioare si au creat energia aia fantastica ce a simtit-o echipa. Nu stiu ce procent, dar meciul 5 cu Oradea si cele doua meciuri din finala au fost opera salii. Sala care nu a mai fost acea masa inerta si condescendenta. Sala care a erupt cand trebuia. V-a cuprins si pe voi frenezia. V-a scos din suficienta si obisnuinta de spectator tacut. In clipele alea ati trecut peste nefericitele momente de trivialitati si ati erupt. Pentru ca… ati simtit “U”. Daca nu credeti, intrebati-l pe Moldoveanu. Sau pe Adamovic. Sau pe Kyndall.

Inchei cum am inceput: sa ii iertati ca au injurat. Poate o sa ii si intelegeti. Poate nu. Ce trebuie insa sa intelegem toti este ca de-acum, pururi, U-BT = FC “U”. Mi-as dori sa fie si invers. Mi-as dori sa vad spectatorii salii si pe stadion. Multi ati fi surprinsi. Pentru ca multi, foarte multi, nu ati fost pe stadion. Sa ii vedeti. Sa ii ascultati. Si, poate, in timp, sa cantati cu ei. Aratati-le copiii. Va asigur ca vor sti sa ii fereasca de trivialitati si obscen. Aratati-le respectul. Si vor respecta, la randul lor.

PS: Poate textul asta imi va aduce noi “prieteni”. Ii asigur pe ei, si pe orice cititor al modestrelor mele randuri, ca au acelasi respect. Mana trebuie sa fie mereu intinsa. Si vom sti sa fim impreuna. Pentru ca:

ImpreunaSuntemU

 

Joia baii in Somes

Magda Jerebie: “…Anii petrecuti la “U” au fost cei mai frumosi din viata mea,ca jucatoare ,apoi ca antrenor! Mult succes in tot ce va doriti sa realizati!…”

Paula Misaila: “…MULȚUMESC “U” pentru tot ceea ce mi-ai oferit!! Inima mea a bătut și  bate in ritmul Clujului, in ritmul lui “U”. Haide “U” si numai reușite!!!…”

Annemarie Kirr: “…Primul gust al suporterilor “Universitatii” din Cluj l-am simtit la un turneu la de divizia A, eu jucand atunci cu dubla legitimare la CSS Medias si Comertul Tg.Mures! Am ramas atat de impresionata…. E momentul aici sa le multumesc din suflet pentru tot ce mi-au oferit. Niste oameni deosebiti! Vorbind de suporteri, ei erau al saselea jucator. Le multumesc si le multumim si le dorim forta ca sa continue si cu generatiile care ne-au urmat. Rolul lor e de maxima importanta. Chiar daca nu ei iti castiga meciul, pot insa contribui decisiv la reusita sportiva…”

Suzana Sandor: “…Nu voi uita niciodata numarul de spectatori din sala, cordonul in jurul salii, atmosfera care era extraordinara. “U” era o familie, cu totii – sportivi, oamenii care veneau mereu la meciuri. Fanii trebuie sa stie ce putere dau echipei daca aceasta simte suportul publicului, e al saselea jucator pe teren!…”

Svetlana Simion: “…Iubesc Clujul, iubesc ploaia lui, iubesc strazile acelea care mi-au purtat pasii tineretii, iubesc Hasdeul, iubesc Zorilor, iubesc Horia Demian, iubesc Catedrala, iubesc gradina botanica, iubesc parcul mare, iubesc parcul Babes, iubesc amintirile noastre, iubesc… U!…”

Toate aceste vorbe pline de emotie din partea unor voci atat de importante ale baschetului, “atinse” definitiv de “U”. Impreuna, Magda, Paula, Anne, Zsuzsa si Svetlana au strans multe SUTE de meciuri in nationala Romaniei, atunci cand aceasta conta in baschetul european.

Intr-un aprilie asa de capricios, “U” iese din nou la rampa. In toamna trecuta ne gandeam la un traseu mai bun decat in sezonul precedent, probabil o semifinala. Numai ca fetele “Universitatii” au vrut altceva. Au avut un final de sezon regulat impecabil, cu victorii la toate contracandidatele, terminand pe locul doi. Sferturi si semifinale incheiate en fanfare (victorii cu 2-0 cu Arad si Targoviste) si iata-le in finala. IN FINALA.

E destul? Fetele si trio-ul Dragan-Meda-Misu spun NU. Si incep finala cu o victorie impresionanta in ostilitatea de la Sf Gheorghe. Azi au pierdut in meciul doi. Este 1-1, dar au intors avantajul terenului propriu catre Cluj.

Am mai spus-o, o mai spun: Ce ar mai trebui sa demonstreze echipa asta pentru a umple Sala Horia Demian? Ele ? NIMIC!. Noi? TOTUL. Si nu pentru ca adversara e Sepsi. Ci pentru ca e atat de aproape victoria. O victorie ca un omagiu. Pentru “U” despre care atat de frumos vorbesc Magda si Paula si Anne si Zsuzsa si Sveti…Pentru nemuritorul Nicolae Martin. Pentru tot ceea ce inseamna culorile alb-negru.

Fetele astea si antrenorii lor au demonstrat TOT. Indiferent de rezultatul final, echipa asta este LAUREATA ANULUI la “U”. Si, ca orice laureata, trebuie purtata pe brate. Si in inimi de “U”ist. Miercuri 26 si joi 27 aprilie sunt zilele. Locul il stim. Sala celor 14 titluiri nationale. Sa fim acolo. TOTI !!!

Viata asta tin cu “U”!

 

Vremea faptelor la “U”

Au trecut sase luni. De cand “U” s-a ridicat in picioare, s-a scuturat de mizerii si incearca sa paseasca pe propriile picioare. Cine credea ca e floare la ureche, inca o data, s-a inselat. Cu incredere si pasiune insa, lucrurile se pot schimba.

De o gramada de ani la “U” si-au facut mendrele toti neavenitii. Unii prosti, altii misei, unii in cautare de sinecuri, altii in cautare de bani de ciordit. Si au facut-o toti. Au devalizat tot ce se putea. Daca puteau, furau si negrul din “U”.

A inceput, cum spuneam, in august, noul drum al “Universitatii”. Cu Consiliul Local ca detinator al brandului (slava Domnului ca nu-i ca prin alte parti) si cu cele sase Universitati. Se pare ca multi nu au inteles. Cei sapte “piloni” nu au fost si nu pot fi “finantatorii”. Ei sunt si trebuie sa ramana garantii unei constructii sanatoase. Nu CL si Universitatile trebuie sa aduca aportul financiar unei activitati sportive de performanta. Ele pot face, ca gesturi simbolice, ceea ce fac deja: UBB asigura terenurile din Babes, cazari, masa. USAMV asigura transport. Si asa mai departe.

ucluj

FINANTAREA insa nu trebuie sa fie pe umerii fondatorilor. Exista doua parghii ce trebuie sa constituie originea finantarii: suporterii si mediul de afaceri.

Asa cum era de asteptat, primii care s-au “activat” au fost suporterii. “U” Cluj are in momentul asta aproximativ 700 de membri sustinatori. Fiecare dintre ei scot bani din buzunar pentru “U”. Unii, “ocoshi si deontologi” iau in deradere demersul asta. Ca sumele sunt mici, ca-s numai 700 si nu 10,000, ca, vezi Doamne, nu inseamna nimic in economia unui club. Cum sa le spui ca, de fapt, multi-putini, numarul celor inscrisi si sumele respective reprezinta ceea ce unii cauta si nu gasesc (si n-or gasi vreodata): IDENTITATEA. Ca fara aceasta identitate, azi esti si maine nu. Cand la meciurile ligii intai peste jumate din meciuri au sub 1,000 de spectatori, cei 700 care “cotizeaza” la un club de liga a patra inseamna ENORM. Sigur, daca vrei sa ne arati ca esti bun la aritmetica, ne spui ca 700 x 100 = 70,000 de lei, adica mai nimic. Saptezecidemii de lei astia inseamna, in simbolistica lor, infinit mai mult decat milioane evazionate si mereu imprumutate prin liga intai.

Asadar suporterii sunt aici. Cum era si normal, vine intrebarea: si mediul de afaceri? In ultimii 10-15 ani mereu au stat deoparte. ca e Walter, ca se fura, ca-i mizerie, ca seara la 22 se intuneca, etc… Argumente care aveau adevarul lor. Si acum??? Acum care mai sunt argumentele? Aud ca unele “marimi economice” stramba din nas cum ca “e un proiect politic”, ca ei nu se baga, etc. Serios???? Iertata fie-mi intrebarea, dar domniile voastre cand v-ati facut averile si v-ati dezvoltat companiile, nu in acelasi mediu politic ati trait? Nu “mediul politic” v-a dat concesiuni pe terenuri de ati construit (si inca o mai faceti) cartiere si imobile de birouri? Nu “mediul politic” v-a tratat pe la tot felul de zile si baluri? Nu alaturi de “mediul politic” va incuscriti, incumetriti si innasiti? Pana la urma, nu Clujul asta v-a facut mari si tari? Imi vine sa dau niste nume de ipocriti absoluti, dar deoacamdata nu o fac. Deocamdata…

Nu va ingrijorati, “U” nu va disparea, “U” va merge spre varful ierarhiei. Cu sau fara voi. Doar ca, atunci cand va fi sus, sa nu va prind ca sunati dupa gratuitati si vipareala… “U” va sti sa isi recompenseze partenerii. Pe cei care ii sunt alaturi de acum, din liga a patra. Cu care va creste spre Centenar. Atunci si acolo, ati putea fi si voi, potentatii Clujului. Cu o conditie: sa veniti de acum.

 

Asta e “Universitatea”

Initial am vrut sa intitulez aceste ganduri “Intalnirea cu istoria”. Apoi am realizat. Ca ceea ce s-a petrecut in seara de sambata la stadionul ce poarta, indiferent de ce e oficial, numele bunului sau prieten si tovaras de “batalie” Mircea Luca, a fost o lectie oferita noua de un DOMN. Nu voi inceta sa il numesc asa, pentru ca Nicolae Szoboszlay insusi, prin tinuta intelectuala si morala este definitia vie a DOMNULUI. 

Am vazut in seara asta, dragii mei “U”isti, ca se poate si asa. Am ascultat impreuna, un discurs impecabil al celui ce detine fraiele sportive ale “Universitatii”. Cum putea altfel Ioan Ovidiu Sabau sa vorbeasca, daca a fost “slefuit” nu doar sportiv cat si uman de cel care a fost figura centrala a intalnirii de suflet de sambata. Nicolae Szoboszlay l-a primit in casa pe tanarul Sabau, navetistul din Valea Florilor, copilul ce avea sa devina fotbalistul respectat de o intreaga Europa. A fost ca un gest simbolic, casa mesterului Szoboszlay fiind, de fapt, acea “Universitatea” pe care a cunoscut-o si indragit-o si despre care spune ca i-a marcat existenta. Cuvintele lui Sabau sunt dovada, daca mai era nevoie, ca, intr-o lume a kitsch-ului si stralucirii false de nocturna, intr-o lume in care multi “fotbalisti” intreaba mai intai “cat imi dai?” inainte de a oferi macar cinci minute de devotament, “Universitatea” se poate recladi frumos si “altfel”. Vazandu-l si ascultandu-l pe Nelutu Sabau, mi-am amintit de vorbele aceluiasi Szoboszlay: “Universitatea a avut intotdeauna conducatori adevarati. Chiar daca nu erau mari specialisti in fotbal, stiau sa creeze acea atmosfera de familie, de iti era rusine sa nu dai totul“. In ultima vreme, poate tocmai asta a lipsit. Printre multe altele. Prestanta si eleganta (fizica si in exprimare) a managerului sportiv al “Universitatii” ne da sperante ca “U” poate reveni acel club care l-a vrajit pe adolescentul din echipa Aiudului. 

Discurs demn de "Universitatea Cluj"

Discurs demn de “Universitatea Cluj”

Cartea lansata sambata este o pledoarie pentru bun simt. Pentu onestitate. Pentru corectitudine. Asa cum a fost, de altfel, toata viata venerabilului Szoboszlay.

Confesiunile unui DOMN

Confesiunile unui DOMN

Nu pot sa inchei pana nu spun ceva. In discursul sau, cuprins de emotie cum nu l-am mai vazut niciodata parca, Nicolae Szoboszlay nu a “uitat” sa fie caustic si sa spuna lucrurilor pe nume. “Personajele” pomenite de dansul, (unul care si-a schimbat buletinul si celalalt alungat din propriul oras – cum plastic i-a descris), au facut poate cel mai josnic gest dintre toate gesturile si tot dispretul cu care au “carmuit” vremelnic “Universitatea”. Au indepartat fara macar sa spuna un “multumesc” simplu, unul din reperele morale si de conduita ale lui “U”. Sa ne ierti, Nicolae Szoboszlay, ca atunci am tacut. Multi nu am stiut. Unii nu au avut curajul. Domnia ta ai trecut insa peste acest episod si ai ramas acelasi “U”ist cu sange alb-negru. A fost, poate, inca o demonstratie ca dragostea infiripata in anii bejeniei sibiene nu poate fi rasturnata de nici un vremelnic.

Cititi, asadar cartea “Nicolae Szoboszlay – Ultimul cavaler al fotbalului romantic”. Daca nu v-ati indragostit definitiv de “U”, dupa aceasta lectura cu siguranta o veti face!

Confesiunile unui DOMN

Am onoarea sa il cunosc pe Nicolae Szoboszlay de ceva vreme. Este un “personaj”. Total atipic zilelor si epocii pe care le traim.

Daca ai privilegiul de a-i vizita casa, o sa ramai uimit. Un om care a batut 90 de ani locuieste in “buricul targului” intr-o casa ca un bibelou de epoca. Curata, impecabila si respirand aer de boem.

Daca ai intalnire cu Domnia sa, fa bine si fi punctual. Pentru ca Lay-bacsi este intotdeauna la locul intalnirii cu minim 5-10 minute inainte de ora stabilita. Asa a fost educat.

Orice discutie cu Domnia sa este ca o carte de istorie. Vorbeste de personaje din fotbalul romanesc (si nu numai), pe care nu doar ca nu le-am vazut jucand, dar nici nu le-am prins in viata. Iar el, seniorul, le-a fost partener de competitie. Tony Dascalu, Sever Coracu, Doctorul Luca, Ioanovici, dar si Baratki, Petschovschi, Ozon, Pisti Kovacs, nume din galeria personalitatilor sportului romanesc. In ultimii cativa ani facem, anual, impreuna, un drum aproape sacru. Pentru ca, la 91 de ani, nu concepe sa nu cinsteasca memoria parintilor sai, ducand o floare la mormantul lor de la Orastie.

Omul plecat din Orastia natala, trecut pe la Aiud si indragostit pentru totdeauna de alb-negrul “Universitatii”, se confeseaza in volumul autobiografic “Ultimul cavaler al fotbalului romantic”. Lansarea cartii va avea loc sambata, 26 noiembrie, orele 17,00 la sala de conferinte a Stadionului ce pe veci va purta numele altui romantic al “Universitatii”, Dr. Mircea Luca. daca nu l-ati auzit niciodata povestind, sa nu ratati momentul. Pentru ca acest om al fotbalului adevarat are multe de spus. Si o spune cu o vitalitate si consecventa pe care o gasesti tot mai rar in lumea “moderna”.

szoboszlay-lansare-carte

O fericita coincidenta (sau poate e vrerea cuiva) face ca aceasta intalnire cu DOMNUL Nicolae Szoboszlay sa aiba loc in saptamana in care “Universitatea” implineste 97 de ani. Ce cadou mai potrivit  pentru toti “U”istii decat aceasta intalnire cu ultima “istorie vie”?

Viata asta tin cu “U” !

Nouazecisisapte “U”

1919… toamna…. Se aduna studentii. Se naste “Universitatea Cluj”

16 mai 1920 … “U” joaca primul meci din istoria sa: 3-1 la Arad cu Gloria. Cu cateva zile inainte, Mihai Tripa si Andrei Suciu aduc de la Praga un rand de echipament alb-negru. Si alb-negru a ramas!

"U" 1920

“U” 1920

1933 … “U” joaca in prima finala a Campionatului National al Romaniei. 3-5 si 0-0 cu Ripensia Timisoara

1940 … Incepe bejenia sibiana. “U” a ales calea ONOAREI. 

1945 “U” – Ferar (Vasas) 4-0 in Cupa Orasului Cluj, si “U” revine triumfal ACASA.

1965 … “U” castiga Cupa Romaniei, 2-0 cu Dinamo Pitesti

31 mai 2015 … “U”istii arata intregii tari ce inseamna Fidelitate, Onoare, Respect, Traditie. 5,000 de “U”isti insotesc echipa la Bucuresti, in finala Cupei Romaniei, 0-3 cu FCSB. 

2016 … Continua frumoasa poveste. In speranta ca se va aduna din nou Clujul.

Pentru “U” povestea a continuat si mai frumos ori de cate ori parea ca se incheie. Pentru ca… “U”.

u97

LA MULTI ANI, “Universitatea Cluj”

Impreuna suntem “U”

Nu stiu daca tata va putea sa vina la meciuri, iar eu sunt in Germania, dar vrem sa fim membri sustinatori al “Universitatii”. Ma ajuti?“. Mesajul asta vine de departe de tara. Din alt colt de lume, din Canada, Nick Carabas cauta “pile” sa fie cat mai rapid membru. Ca el, multi.

Suntem intr-o etapa a primenirii. Ne-am asumat un restart despre care nu stiam multe. Stiam insa, ca, atata vreme cat exista “U”isti, va exista si “U”. Acum patru ani, pe o scena, inconjurat de copiii de la Centru de Copii, un mare “U”ist a spus ceva memorabil: “Cand ultimul om va parasi Pamantul, o va face strigand Haide U !“.

FC Universitatea Cluj a demarat actiunea de inscriere a membrilor sustinatori. A fost un semnal mult asteptat. Si s-au strans din nou “U”istii. In mai putin de 10 zile, “U” s-a “imbogatit” cu peste 350 de membri. Multi din cei ce suntem in tribuna meci de meci, sau umar langa umar in deplasari, ne-am “acontat” deja aceasta onoare. Ca intotdeauna, “falanga activa” a raspuns cu promptitudine.

impreunasuntemu

Mesajul de azi e adresat “multimii mute”. Ati spus, chiar daca nu prin cuvinte, ca “U” este in sufletul vostru. Pana acum, conjuncturi potrivnice v-au tinut departe si tacuti.

Acum A VENIT VREMEA ! Veniti langa noi, veniti langa “U”. E TIMPUL !

Amanunte despre campanie si despre modalitatea de a deveni membru sustinator al Universitatii, gasiti AICI.

Eu sunt “U”member #23. VOI ?

Aici “U” Cluj, ROMANIA

Acum treizeci de ani “rupeam” usile Salii Sporturilor asa cum doar la Cenaclul Flacara se mai intampla. Si aveam de ce. Jucau fetele de la “U”. Conduse de inegalabilul Nicolae Martin, omul care s-a confundat cu “U”.

"U"nicul numar 13. Alatur de "baciul" Martin

“U”. Alaturi de “baciul” Martin

Au trecut anii. S-au intamplat multe. Mai ales multe rele. Au fost cateva incercari de “restart”. Nereusite. Am intrat in “globalismul” sportiv in care banii bugetului local sunt aruncati discretionar si fara nici o noima si perspectiva pe echipe. Mereu pe “proiecte interesante”. Mereu “ingropate” inainte de a deveni certitudini.

Nici acum nu am certitudinea unui proiect sanatos. Vremurile sunt altfel decat in anii 80. Infinit mai greu este de a inchega si creiona un proiect sportiv adevarat. Singura certitudine a acestui moment este ca exista nucleul de jucatoare si stafful tehnic. Unul, dupa doua decenii, cu adevarat valoros. Si, pare-se, unit in realizarea unui obiectiv. Nu e mare deosebire fata de cel de acum trei decenii. Doar “aria de selectie” pare mai generoasa ca atunci. In anii 80 se adunau jucatoare de la Brasov, Medias, Valcea, TgMures, alaturi de “pustoaicele” Clujului. Acum, alaturi de Andra Mandache si Gabi Irimia, aria s-a extins pana in SUA. Asa-s vremurile.

"U" in 2016, foto Silviu Cristea

“U” in 2016, foto Silviu Cristea

Vremea este de a confirma. Si cum altfel decat in compania campioanei in exercitiu, Sepsi SIC Sf Gheorghe? “Un meci ca oricare altul”, spune Dragan Petricevic. O fi, dar pentru “U” poate fi inceputul confirmarii. Si asa precum in anii aia, e nevoie de “U”isti si de sala plina. Vineri, 28 octombrie, ora 18,30 la Sala Sporturilor Horia Demian. Incercati sa lasati deoparte prietenii si aversiuni, uitati, pentru o clipa ca va place unul si va displace altul. Ca nu ei joaca. Joaca “U” !

Si inca ceva: sunt convins ca vineri va fi o sala plina, Nu-i de ajuns. Luni, fetele au un nou meci, cu Alexandria. Si apoi altul, si altul… Poate ca cei tineri nu stiu cum e sentimentul ala de sala vibrind cu echipa. Noi, astia mai batrani insa, incepem sa retraim. Sa o impartasim si celorlalti, sa ii luam alaturi la noi momente de viata in alb-negru. Pentru ca… “U”.