“Uistul de bine” versus “U”

Subiectul nu e nou. El revine, din cand in cand, ca si cum nu am avea ceva mai bun de facut.

Se stie ca “U” nu inseamna doar fotbal. Inseamna atatea alte sporturi, individuale sau de echipa. Asa si suporterul “U”ist. Unii prefera doar fotbalul. Altii baschetul. Unii handbalul. “U”istii adevarati prefera “U”. Cu bune si cu rele.

Multe s-au intamplat la “U” de-a lungul istoriei de 100 de ani. Nu au fost mereu bune. Dar toate aceste incercari au cernul. Si, asa precum in viata treci peste momentele mai putin placute, asa si “U”istii. Au stiut ca “U” e mai presus de o zi, o luna, un trofeu sau o persoana. Altfel, “U” nu ar fi atins anul CENTENAR. Ca doar bine nu se poate.

Baschetul la “U” a insemnat mereu in ultimii 40-50 de ani un reper. A adus performante care la fotbal erau mai greu de obtinut. Au creat caractere si oameni. Intotdeauna a fost, imediat dupa fotbal, aproape de inima si sufletul “U”istilor adevarati.

Dupa convulsii si “incercari” de 10-15 ani, echipa de baschet U-BT a revenit, firesc, sub adevarata identitate, cea de la 1919. Oamenii de la aceasta echipa au inteles ca “U” este doar unul, ca e contraproductiv sa ne risipim in false identitati si, totusi, sa ne revendicam din marea familie “U”ista. Tot de atunci a inceput o nefericita controversa. S-a “cerut” imperativ prezenta “ultrasilor” la meciuri ca “ce, noi nu suntem U?”. Aici o sa fac o scurta precizare: cei pe care unii ii numesc “iltrasi” au crescut alaturi de echipa de fotbal. Si au facut-o trecand prin toate incercarile lipsei de performanta. Au ajuns si in liga a patra. Si au fost tot acolo. Pe sate. Cu sutele. Nu s-au dezis niciodata de ceea ce iubesc. Sunt EI, au fost aceeasi. Nu sunt usa de biserica. Nici nu stiu sa fie. Dar au o calitate care ii face unici: nu se vor dezice niciodata de “U”. NICIODATA.

O sa preiau cuvintele unui foarte drag prieten: “…acei “golani” au fost intotdeauna acolo atunci cand SIMBOLULUI i-a fost greu.Ca ei au fost umarul pe care “U” s-a sprijinit si s-a ridicat de fiecare data. Ca acei “golani” au pus pieptul in fata celor care au dorit sa il faca disparut. Precis ca “intelectualul” nu a fost in ianuarie 2009 in strada fiindca era prea frig. Si nici in 2015 la Marsul pentru IDEE fiindca era ocupat cu nevasta…Si pentru el ce era daca “U” nu ar mai fi fost ? Nimic”

E o replica adresata unora care, “Uisti de bine” fiind, se declara oripilati ca la meciul de baschet “U” – CSU Sibiu s-au mai scapat cateva injuraturi. Nasol, nu? Crescuti la Windsor si obisnuiti cu plimbarile prin gradinile Versailles-ului nu suportam niste injuraturi… Ca ne cad greu la stomac. Si “noi” preferam sa nu…Ca noi “venim la sala 95% sa vedem spectacolul din teren”. Vedeti? Aici este diferenta! Ei, “golanii”, “ultrasii”, vin pentru “U”. Nu stiu ei cu totii de alleyup-uri, de pick-and-roll, de buzzer-beater, dar stiu ca acolo, pe teren, sunt niste baieti care au “U” pe piept. Pentru ei e de ajuns. Nu vin intotdeauna. dar vin cand simt ei ca prezenta lor este imperios necesara. Si stiu sa impinga de la spate echipa. Cum au facut si aseara. Ca acel teribil partial de 23-1 nu stiu daca era posibil fara ei si fara sala in picioare. Si sala nu vibra in picioare fara ei. Stim cu totii asta.

Am vazut destule alte meciuri fara ei si stiu cum e. Si nu ma va convinge nimeni ca o “sala ca la teatru” e ceea ce vor baietii aia de pe teren. Asa ca obisnuiti-va, suportati-i si luati tot ce e bun de la ei. Cateva derapaje nu-s gaura in cer. Pentru ca, nu-i asa, daca suntem onesti cu noi insine, le auzi in autobuz, in piata si, in general, in viata. Ca alb si negru e doau “U”. Restul sunt nuante.

#U100 #ImpreunaSuntemU

Advertisements

IN MEMORIAM Szoboszlay Nicolae

                        Motto:Nu am antrenat, am si educat. Avand credinta ca omul nu are doua eu-ri. Cum e in teren, asa e si in viata” – Szoboszlay Nicolae (1925-2019)

Cat e de greu sa scriu textul asta! Desi viata isi urmeaza implacabil calea, desi unde exista inceput intotdeauna exista si un sfarsit, speram ca momentul asta sa vina cat mai tarziu.

In istoria, iata, CENTENARA, a “Universitatii”, au existat generatii si personalitati despre care se va vorbi si la primul Centenar, si la al doilea, si la al oricatelea. Pentru ca au marcat prin prezenta si evolutia lor sportiva si umana simbolul pe care il iubim atat.

Despre Nicolae Szoboszlay – Lay Bacsi se pot scrie tomuri de carti. Omul asta a adunat nu doar repere sportive respectabile ci si o experienta umana impresionanta. Poate ca merita sa fie mai mult in prim plan, in lumina reflectoarelor. E drept, pe vremea aia nu exista explozia informationala de acum, asa ca multe din intamplarile, experientele, amintirile sale se vor duce odata cu Domnia Sa.

Pentru mine, faptul ca am avut onoarea sa ii fiu aproape in ultimii ani, ma innobileaza. Omul asta a fost de o eleganta si o verticalitate cum rar gasesti. Chiar si in generatia era considerat un model de conduita si eleganta. Pentru mine a fost o sursa inepuizabila de informare si amintire. Am avut ocazia sa il insotesc in ultimii ani la “pelerinajul” pe care il facea la mormantul parintilor sai la Orastie de luminatie. An de an. Drumul ala dus-intors era un regal pentru mine. Sa iti povesteasca cineva despre nume precum Ozon, Baratki, Silviu Ploiesteanu, Mircea Luca, Ioanovici, sa o faca din postura de “traitor” al acelor vremuri si ca partener de competitie (pentru ca pentru Lay nu existau adversari ci doar parteneri), credeti-ma, te transpune in acea lume. Intotdeauna ziua aceea a ramas memorabila. Intotdeauna, la intoarcere, faceam un popas la niste rude ale sale la Vintul de Jos, unde urma o alta “runda” de amintiri. Si ajungeam seara acasa cu sentimentul ca am fost si eu “acolo”. Cu Ozon, cu Baratki, cu Petschovschi, cu toti.

O sa va povestesc doar doua intamplari marca “Lay Bacsi”.

Tanar antrenor fiind, au avut deplasare la Oradea. Au primit un autobuz de la Clujana “care facuse razboiul” si, la drum. Pe Piatra Craiului, la coborare, harbul ramane fara frane. Iar dinspre Alesd urcau niste camioane incarcate cu piatra. Toti isi vedeau moartea cu ochii. Cum-necum, soferul a reusit sa tina autobuzul sub control si au ajuns la baza pantei. Unul din jucatori, alb la fata ca si ceilalti, a mai avut puterea sa ii spuna lui Lay: “Lay Bacsi, probabil nu ti-ai dat seama, dar in momentele alea tensionate ti-ai luat palaria si ai pus-o pe cap”. Raspunsul lui Szoboszlay: “Da, m-am gandit ca daca murim in accidentul asta, cand vin sa cerceteze, sa vada ca in autobuzul asta a fost si un domn”

A doua: prin anii 60 a fost convins sa antreneze Corvinul. S-a dus acolo si a primit, pentru un an de antrenorat, o suma ca “prima de instalare”. Treburile nu au mers tocmai bine, echipa nu prea a avut rezultate, si in iarna a hotarat, impreuna cu Conducerea Combinatului de la Hunedoara sa intrerupa contractul. A venit la Cluj, a luat din casa jumatate din suma primita si a dus-o la Hunedoara. “Era nemeritata, eu am stat doar jumatate de an. Aia din Federatie au ras toti, cred ca am fost singurul antrenor din lume care am dat inapoi de bunavoie din banii primiti. Dar nu am putut fi decat cinstit. In primul rand cu mine”.

Am avut bucuria, in ultimii ani, sa il avem oaspete la manifestari ale Asociatiei Sepcile Rosii. La lansarea editiei a doua a cartii “Sepcile Rosii” de Ioan Chirila, Lay Bacsi a strans,probabil, cele mai multe aplauze

La implinirea a 90 de ani de viata, Asociatia Sepcile Rosii a avut onoarea sa il aniverseze si sa ii asculte, din nou, amintirile sale inegalabile. Un scurt pasaj, mai jos:

Am ramas, sufleteste, mai saraci. Sunt convins ca, acolo, sus, s-a alaturat “echipei din ceruri a Universitatii”. Si ca de acolo va veghea la binele “Universitatii”.

O sa ne lipsesti, Lay Bacsi!

 

Universitatea CENTENAR

Mai sunt mai putin de doua ore pana intram in 2019. An-reper al “Universitatii”. Anul in care “Universitatea” adauga primul secol de existenta istoriei sale.

“Universitatea” nu a fost “croita” sa fie o prezenta oarecare. “Universitatea” a fost unul din cei cativa piloni ai Unirii cu tara. Opera Nationala, Universitatea ca institutie academica si Clubul Sportiv “Universitatea” au fost cei cativa piloni cu care Consiliul Dirigent, prin eminentul sau reprezentant la Cluj Onisifor Ghibu, a inceput reconstructia Clujului romanesc.Tocmai pentru acest motiv, “Universitatea” a fost si va ramane veci “simbolul unor inimi romanesti”.

Celebrele vorbe ale fondatorului recunoscut al “Universitatii”, profesorul Iuliu Hatieganu, spuse in 1932, descriu perfect ceea ce inseamna “Universitatea”: “…Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoşi. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie. Nu victorie personală, ci victoria naţiunii. Nu speculă, ci jertfa…“. Sigur, erau timpuri romantice in care un dribling, un gol sau o alunecare la sacrificiu insemnau mai mult decat un rezultat cu orice pret. S-au mai schimbat vremurile, s-au schimbat prioritatile, si tocmai de aceea, “U” a creat adevarati CAMPIONI. Doar ca ei au  fost nu doar campioni pe teren, au fost adevarati campioni in viata, in comunitate. Sunt mult prea multi pentru a-i mentiona. Si nici nu cred ca asta ar fi scopul, “U”istii adevarati ii stiu si ii apreciaza.

“Universitatea CENTENAR”…Traim vremuri de istorie a “Universitatii”. Si nu pot sa nu afirm ceea ce cred cu adevarat: flacara vie a “Universitatii” a fost tinuta aprinsa aproape intotdeauna de catre suporterii ei minunati. Ei si doar ei au crezut si vor crede mereu in “Universitatea”, fara vreun interes, fara sa ceara nimic. Pentru ca, nu-i asa, “Cat e Clujul de frumos / Fara “U” nu are rost“.

LA MULTI ANI, “Universitatea” Cluj, LA MULTI ANI “U”isti!

Pentru ca… “U”

Nouazeci si noua

M-am tot gandit cum ar trebui sa sune un text despre aniversarea “Universitatii”. Sunt atatea de spus, sunt atatea personaje in povestea aproape centenara a “Universitatii”! Cum sa te expui riscului de a uita pe cineva? De cat spatiu e nevoie sa ii cuprinzi pe toti? Care sunt “povestile” care merita spuse mai intai? Vorba unui drag prieten, “Avem atatea povesti frumoase ca nu le putem in vecii vecilor povesti pe toate!”

In dilema asta, am ajuns azi in jurul amiezii la o expozitie-eveniment organizata de Peluza Sepcile Rosii intitulata atat de simplu “U-99”. Este acolo atata istorie, atatea imagini, atatea obiecte, atata caldura si atata pasiune…Priviti:

(Am vrut doar sa va “tentez”. Vizitati maine 25 noiembrie expozitia Peluzei Sepcile Rosii organizata la BTArena si intrati in povestea “Universitatii”)

Pasind in spatiul atat de plin de “povestea U”, am inteles cum sa ies din dilema de la inceput. Pentru ca alaturi de parintele fondator, alaturi de atatea personalitati, atatia sportivi, antrenori, conducatori, alaturi si mereu dispusi la iubire neconditionata au stat SUPORTERII “Universitatii”.

Suporterii, cei care au compus “Tempo U” in 1943, cei care in anii 70 au facut din “Slava tie, Studentie” declaratia de iubire si fidelitate cantata azi la fiecare meci. Cei pentru care nu exista nevoia de trofee, de sclipiri efemere. Cei pentru care e de ajuns ca “Universitatea” exista. Sigur, se mai supara, mai fac “scandal”, dar se intorc mereu aceeasi patimasi si plini de pasiune. Suporterii care apreciaza mai mult un sportiv dedicat, sau o echipa care “moare” pe teren decat un trofeu obtinut cine stie cum. Ca asa e la “U”, sportivi, antrenori si suporteri sunt o mare familie.

Ei, suporterii, sunt cei care au tinut “Universitatea” in viata. Ei o vor duce mai departe. Pentru ca dupa 99 vine… Centenarul. Pentru SUPORTERII “Universitatii” va fi anul bucuriei. Asa cum a fost anul 99. Si asa cum va fi si anul 101.

La Multi Ani, “Universitatea” Cluj!

Ne vedem la CENTENAR. Pentru ca… “U”

Copiii “Universitatii” joaca acasa. Si pentru noi.

Sa ne aplecam putin spre juniorii nostri. Daca echipa mare ne da doar batai de cap, juniorii “Universitatii” sunt in plin avant spre varful campionatelor. Si o fac bine.

Dupa cum stiti, Juniorii U19 sunt in Liga Elitelor U19, dupa 10 victorii din 10 meciuri in grupa de calificare.

In Seria Elite U19 Vest, s-au desfasurat doua etape. Dupa o victorie acasa cu 3-2 contra CSM SColar Resita, “U”istii s-au deplasat la Arad pentru meciul cu UTA. Au fost, au castigat. 5-0 in deplasare. Dupa 2 etape, clasamentul seriei arata cam asa:

1. U Craiova 1948 Club Sportiv SA 2 2 0 0 10-1 9 6
2. AS FC Universitatea Cluj 2 2 0 0 8-2 6 6

Juniori U19 “Universitatea” Cluj 2018-2019

Sambata 13 octombrie, de la ora 12,00, pe Stadionul Clujana, se desfasoara derbiul seriei, intre “U” si CSU Craiova. Merita din plin copiii sa ii incurajati. “Incalzire” pentru meciul de seara (20,30) cu Braila.

Juniorii U17 au ratat calificarea in Liga Elitelor U17 si joaca in Campionatul National U17. Repartizati in Seria 9, au disputat doua etape, cu urmatoarele rezultate: “U” – Ariesul Turda 1-0 si Electrica Baia Mare – “U” 1-10. Dupa doua etape, clasamentul arata asa:

1. CS Minaur Baia Mare 2 2 0 0 13-3 10 6
2. AS FC Universitatea Cluj 2 2 0 0 11-1 10 6

Juniori U17 “Universitatea” Cluj 2018-2019

In etapa de sambata 13 octombrie, “U” va intalni, pe Stadionul Clujana, de la ora 14,00, CSS2 Baia Mare.

Copiii “Universitatii” joaca pentru performanta si pentru a face pasul spre echipa mare. Incurajarile noastre i-ar ajuta mult. Cum ar fi sa joace ascultand, la inceputul meciului “Slava tie, studentie”?

#ImpreunaSuntemU #CopiiiUniversitatii

Copiii lui “U”

Articolul asta poate fi o provocare. Sa fiu bine inteles, sunt foarte multe lucruri bune care s-au intamplat la FC “U” din vara lui 2016 incoace. Doar ca mai e mult pana departe.

Atunci, in vara lui 2016 cand Marieta a “decis” sa sa termine odata cu “U” a lui Walter, s-a distrus nu doar o echipa. S-a distrus si viitorul. Centrul de Juniori avea,la momentul ala destui fotbalisti ce promiteau. Doar ca, in haosul de atunci s-au raspandit care unde. Erau, atunci, Morutan, Chindris, Berci, Chifu, Pintea, Hatiegan si atatia altii….

In vara lui 2016 s-a resetat totul. Si am luat-o de la zero. Greu, cu multe dificultati, dar lucrurile se misca. Dupa doi ani in care s-au cautat si s-au adus juniori, dupa ce au jucat in liga judeteana a juniorilor si apoi ca “U” II in liga a patra, a venit vremea sa ne luptam, din nou, cu elitele juniorilor din Romania.

In anul asta sistemul la juniori (atat U19 cat si U17) este unul impartit in doua etape. O etapa de calificare (19 serii a 6 echipe) si apoi competitia adevarata a Ligii Elitelor U19 si U17, cu castigatoarele grupelor.

Din pacate, dinspre club vin foarte greu informatii despre juniori, asa ca o sa incerc sa umplu golul asta. Incepand de acum.

Asadar, miercuri 5 septembrie a fost etapa a 7-a a grupei preliminare. Cele doua echipe au jucat acasa (in noua casa a juniorilor, stadionul Clujana) cu Atletic Zalau.

Sa le iau pe rand:

Juniori U19 – etapa 7

“U” – Atletic Zalau 5-0, marcatori Forna (2), Cobarsan, Sarosi, Balha

“U”: Gorcea – Potcoava, Telcean, Vomir, Matis – Vasalie, Cobarzan, Berindea, Bara – Forna, Balha.

Un meci fara istoric, in care juniorii “Universitatii” au ratat inca 10-15 ocazii mari de gol. O echipa cu cateva nume cunoscute, cu jucatori care deja au debutat la seniori (Gorcea, Potcoava, Telcean) si cu o frumoasa perspectiva.

Dupa etapa a 7-a, “U” este lider in grupa 19:

Juniori U17 – etapa 7

“U” – Atletic Zalau 0-1

“U”: Bledea – Oltean, Pop, Molnar, Moraru – Costea, Trifan, Cotenescu, Hofman – Sima, Bicuschi.

Echipa asta de U17 a fost “adunata” cu 2-3 saptamani inainte de campionat si asta se vede. Nu stiu daca mai au sanse de a se califica in Liga Elitelor U17, pentru ca, dupa 7 etape, clasamentul grupei arata asa:

Opinia mea este ca juniorii merita mai multa atentie. Atat din partea clubului (apropo, pe cand o sectiune “Juniori” pe site-ul clubului?) cat si din partea suporterilor. Ca sunt ai nostri, unii vor ajunge cu siguranta in prima echipa, si incurajarile tuturor le prind bine.

Cu ajutorul nelipsitului Stefan Martinescu, aveti cateva imagini de la cele doua meciuri:

Intre timp s-a desfasurat si etapa a 8-a. Echipele noastre au jucat la LPS Satu Mare. Au castigat ambele, U19 cu 6-0, iar U17 cu 2-1.

#ImpreunaSuntemU

 

Ganduri de duminica

Dintotdeauna la “U” a fost asa. Dintotdeauna au existat suisuri si coborasuri. De cand ma stiu si de cand va stiti! Poate ca parte din farmecul inconfundabil vine exact de aici, de la lipsa de liniaritate. La “U” au fost nenumarate “momente zero”. Zero adica pornire, dar si zero ala negru al lipsei oricarei sperante.

Lasam pasarea Phoenix sa doarma linistita, dar stim ca intotdeauna exista renastere. Ca altfel nu se poate. Pentru ca la “U” e viata. E o viata “imprumutata” crampeie din viata fiecaruia din cei ce simt “U”. Si cum ei transmit de la unul la altul, de la bunic, la tata, la copil, viata e fara sfarsit.

Participand azi la un eveniment fericit din familia unui drag prieten, am simtit asta. Ne-am gandit noi, o mana de “batrani Uisti” ca e locul si momentul sa cantam un “Slava tie, studentie” de dragul lor, al familiei lor si da, de dragul nostru. Pentru ca fara “U” eram, mana asta de oameni, niste necunoscuti care trec pe strada ignorandu-se. “U” ne-a unit si ne-a legat. Infinit mai mult decat doar pe stadion sau in sala. Eram, cum spun, o mana. Si am inceput sa cantam. Imnul de suflet al “Universitatii”. Bucuria mare a fost cand am vazut ca dupa cateva clipe s-au alaturat multe voci pe care eu, personal, nu ii cunosteam. Multi, majoritatea. Intre ei, multi tineri. Am inteles ca in asta consta forta si identitatea de simbol. In capacitatea perpetua de regenerare. In capacitatea de a atrage. In felul unic in care simbolul asta pe care unii l-ar vrea sters din istorie, se regenereaza. Mereu si mereu.

#ImpreunaSuntemU. Succes in viata, Sorana si Adrian!

100,000

Nu sunt “blogger”. Nu sunt un profesionist al scrisului. Imi place doar ca uneori sa impartasesc cu voi, prietenii mei, ceea ce gandesc.

Ceea ce am inceput in noiembrie 2012 a ajuns azi la o borna aniversara. Chiar azi, cand am scris despre “Intoarcerea la adevar”. Chiar azi… Si chiar despre adevar e vorba.

100,000 de citiri. Stiu, nu-s “unici”, nu ma bat in “rating”, nici nu urmaresc asta. Va asigur, dragi prieteni, ca tot ce am scris, de la primul titlu pana la ultimul punct, reprezinta ceea ce gandesc. Nu am fost, nu o sa fiu, niciodata, a cuiva. Ba nu, gresesc. O sa fiu. Prietenul adevarului. Asa cum il percep eu.

Pentru ca… “U”. Va multumesc!

Despre intoarcerea la adevar

Intotdeauna am fost mandru ca am prieteni destepti. Si ma bucur ca pot impartasi cu voi gandurile lor.

Spune Dan Andreica, viseuanul-baimarean indragostit de “U”:

“Am început in 2016 cu un 12-0, încheiem azi cu un 7-0. Au fost cei mai romantici ani din istoria nouă a lui “U”. Au fost meciuri în care uneori la marginea terenului s-au mâncat mici si s-a băut bere, în care s-au bătut recorduri la numărul de spectatori (chiar și pt liga 1, câteodată), în care jucatorii oaspeti s-au pozat cu galeria lui “U”, în care s-au blocat drumuri comunale si sătești, în care s-au ridicat tribune si s-au vopsit gardurile si pomii pentru că “vine U”… Au fost 2 ani relaxați, cu scoruri fluviu si fara emotii, cum probabil n-au mai fost si nu vor mai fi la “U”. … A fost frumos! Acum s-a terminat cu joaca, încep lucrurile serioase. Dar distracția nu e nici pe departe gata, pt că ne așteaptă o liga 2 cum la fel, probabil, nu a mai fost in istorie – FC Argeș, Farul, UTA, Poli, Petrolul, Oțelul, poate Jiul Petroșani vor fi și ele toate acolo. Liga 1 poate să mai aștepte, deocamdată mai vrem să ne bucurăm de fotbal adevărat!

Nu cred ca poate fi sintetizat mai bine astia doi ani decat acel “s-au ridicat tribune si s-au vopsit gardurile si pomii pentru că vine U”. Pentru ca DA, poate ca asta e cel mai mare castig al celor doua sezoane. “U” a redescoperit boemia si lumea a redescoperit farmecul si frumusetea comuniunii cu “U”. Cand insa au avut ocazia sa isi demonstreze profesionismul si valoarea, au facut-o cu varf si indesat. Meciul cu Dinamo din cupa a aratat ca acest club nascut din nimic, doar cu vointa de a pastra un simbol viu, a stiut sa se “bata” si sa bucure. A stiut sa adune peste 10,000 de suporteri, a stiut si a fost egal cu o echipa cu buget de multe milioane.

Au fost, probabil, cei mai frumosi doi ani de la Diktat incoace. Nu intamplator, poate, asta s-a intamplat in preajma si in anul Centenarului National. Pentru ca asa s-a nasut “U”. O spune seniorul scriitor indragostit de “U” Mircea Tomus, in, poate, cea mai incarcata de semnificatii vizite pe care “U”istii au facut-o anul asta, cea de la Avrig: “Onisifor Ghibu, reprezentantul pentru Cluj al Consiliului Dirigent de după 1 Decembrie 1918, a decis, împreună cu reprezentanții locali, primele masuri pentru Clujul românesc: înființarea unei Universitati Românești, a Operei Romane si a unei echipe de fotbal. Si s-a născut “Universitatea” Cluj. Simbolul unor inimi românești!”

Sunt atatea repere si amintiri nepretuite in acesti doi ani: prima deplasare, la Gilau, meciul-spectacol din barajul de promovare de la Tg.Lapus, mocirla de la Galda, meciul jucat sub Fagarasul inca acoperit de zapada de la Avrig…Peste toate, personal, imbratisarea unui vechi cunoscut, la Iernut, cu acel “in sfarsit ati ajuns si la noi! De azi, terenul asta se poate numi stadion!

Inainte de orice, “U” a fost si va ramane o stare de spirit. Nu poti uita vorbele intemeietorului, dar trebuie sa fi, in acelasi timp, ancorat in realitate. Din clipa asta, “U” a luat viteza pe drumul spre PERFORMANTA. Oricat de mult ne-am dori boemia vremurilor trecute, ea, performanta, este singura care ne va tine in viata. NOI, cei cu fularul la gat, vom ramane aceeasi. Pentru noi va fi la fel ca jucam la Avrig, Recea sau Reghin, sau ca vom juc cu Steaua (care o fi aia), Dinamo sau altii. Pentru ei insa, pentru fotbalisti, staff, conducere, PERFORMANTA este liantul continuitatii. Lumea s-a schimbat, generatiile ce vin cer altceva.

Nu pot si nu trebuie sa uit: Dorin Goga, Gabriel Giurgiu, Tavi Abrudan, mai apoi George Florescu si Andrei Cordos, pentru gandul de a va intoarce la originile voastre, pentru daruire si pasiunea pentru “U”, pentru ca ati lasat false lumini de rampa pentru gazonul de la Triteni sau Cugir, v-ati asigurat un loc in istoria “Universitatii”

La Gherla, intr-un anonim meci de Cupa (faza judeteana) un necunoscut imi spune, bland si asezat: “a mai fost stadionul asta plin la un meci cu Steaua, tot in Cupa, dar atata bucurie si lumina nu am mai vazut”. Dupa cateva minute, a aparut un frumos curcubeu care a invelit meciul si intregul stadion.

Pentru ca… “U”

Foto: acelasi Dan Bodea

Obiectiv: Campionatul

Incerc sa evit sabloane. Incerc sa fac din vorbele astea ceva viu, decent, real si frumos. Pentru ca voi vorbi de echipa de baschet feminin a “Universitatii”. Cea mai galonata echipa a “Universitatii” din toata istoria sa. Echipa care a aratat ca, uneori, se poate imbina declaratia de credinta a doctorului Hatieganu cu marea performanta.

S-a incheiat sezonul 2017-2018. Un sezon inceput la sfarsit de septembrie 2017 sub auspicii nu tocmai bune. A fost un an macinat de accidentari si de schimbari in lot. Parea ca e un sezon complet ratat.

Numai ca incepand cu decembrie, s-a structurat un lot omogen si cu doua plombe extrem de reusite, echipa a ajuns in sferturi. Asa e la “U”, mereu trebuie sa se intample ceva. Accidentarea severa suferita de Leslie Vorpahl a privat echipa in semifinale si finala mica de cea mai buna marcatoare, de conducatorul de joc care amintea uneori de geniul din jocul Paulei Misaila.Cu toate astea, fetele astea au jucat ca o echipa. Daca ma uit la rezultatele din finala de pana acum unde “sugativa de bani publici” din Satu Mare nu conteaza si pierde la 30 si 20 de puncte, o echipa cu vedete platite (incredibil) cu 6-7,000 de euro lunar, fetele astea, asa cum au putut, cu banca scurta, cu Leslie departe de teren, s-au comportat exemplar.

“U” Cluj, locul 4, final de sezon 2017-2018.

Leslie Vorpahl, absenta din poza de final.

Trebuie musai sa remarc un fapt ce nu trebuie neglijat. In tot acest sezon, Dragan si Meda au jucat cu doua romance de mare perspectiva. Daca Ioana Ghizila era deja un nume care promitea, prezenta si insistenta cu care Dragan a dat incredere Irinei Parau, fata care a inceput campionatul avand doar 17 ani trebuie semnalata. Iar Irina ne-a rasplatit pe toti. A crescut enorm si se anunta nu doar o titulara pentru viitorul sezon, cat, mai ales, aproape o certitudine pentru nationala Romaniei.

Locul 4 obtinut in aceasta seara este unul mai mult decat ce speram toti la inceputul sezonului. Este un loc care, fara aceste accidentari repetate, putea fi si mai bun.

Sa nu uitam contextul. Daca va uitati in lista celor 10 echipe din LNBF, “U” este singura echipa care nu sta la mana fondurilor de la autoritatile locale. E un model de cum ar trebui sa fie. Si cum, din pacate, nu e. Cum dracu sa te “bati” cu o echipa care primeste buget de la Primarie 4,000,000 de lei? De la Primaria unui oras care e departe de a-si fi rezolvat celelalte probleme. Cu toate astea, in acest mediu ostil si nefunctional, “U” a aratat bucuria jocului, a aratat ca daca esti ECHIPA reusesti. Pentru ca acest loc, in acest context, este O REUSITA.

Va veni sezonul 2018-2019. Unul special. Unul la sfarsitul caruia suntem in AN CENTENAR. Centenarul nostru, al “U”istilor. Sezon in care singurul obiectiv nu poate fi decat TITLUL DE CAMPIOANA. Pentru “U”, pentru istoria acestei echipe si pentru sarbatoarea noastra. Proiectul este matur si consider ca acesta trebuie sa fie singurul  obiectiv.

Nu pot termina fara sa spun cateva cuvinte despre noi. Despre “U”isti. Fetele astea, Dragan, Meda, merita mult mai mult. Nu cred ca a fi “U”ist rimeaza prea bine cu sala mult prea goala. Sa nu uite nimeni ca acolo, jos, in teren nu joaca, Alexa. Acolo jos este sudoarea si efortul fetelor. Iar pe banca este efortul si multele nopti nedormite ale antrenorilor. Pe terenul pe care juca Magda, Aurora, Paula sau Tunde, acum joaca, cu acelasi “U” pe piept, Ioana, sau Irina, sau Olena, sau Theeira sau Misu. Pe banca aia pe care e acum Dragan si Meda au stat Nicolae Martin sau Pop Horea. Pana la urma e respectul pentru simboluri. “Razboaiele”, mult prea mici si subiective, nu isi au locul in sala. Oriunde, dar nu in sala aia care a vibrat pentru “U”.

Foto: Dan Bodea, fotograful cu suflet de “U”ist