IN MEMORIAM Szoboszlay Nicolae

                        Motto:Nu am antrenat, am si educat. Avand credinta ca omul nu are doua eu-ri. Cum e in teren, asa e si in viata” – Szoboszlay Nicolae (1925-2019)

Cat e de greu sa scriu textul asta! Desi viata isi urmeaza implacabil calea, desi unde exista inceput intotdeauna exista si un sfarsit, speram ca momentul asta sa vina cat mai tarziu.

In istoria, iata, CENTENARA, a “Universitatii”, au existat generatii si personalitati despre care se va vorbi si la primul Centenar, si la al doilea, si la al oricatelea. Pentru ca au marcat prin prezenta si evolutia lor sportiva si umana simbolul pe care il iubim atat.

Despre Nicolae Szoboszlay – Lay Bacsi se pot scrie tomuri de carti. Omul asta a adunat nu doar repere sportive respectabile ci si o experienta umana impresionanta. Poate ca merita sa fie mai mult in prim plan, in lumina reflectoarelor. E drept, pe vremea aia nu exista explozia informationala de acum, asa ca multe din intamplarile, experientele, amintirile sale se vor duce odata cu Domnia Sa.

Pentru mine, faptul ca am avut onoarea sa ii fiu aproape in ultimii ani, ma innobileaza. Omul asta a fost de o eleganta si o verticalitate cum rar gasesti. Chiar si in generatia era considerat un model de conduita si eleganta. Pentru mine a fost o sursa inepuizabila de informare si amintire. Am avut ocazia sa il insotesc in ultimii ani la “pelerinajul” pe care il facea la mormantul parintilor sai la Orastie de luminatie. An de an. Drumul ala dus-intors era un regal pentru mine. Sa iti povesteasca cineva despre nume precum Ozon, Baratki, Silviu Ploiesteanu, Mircea Luca, Ioanovici, sa o faca din postura de “traitor” al acelor vremuri si ca partener de competitie (pentru ca pentru Lay nu existau adversari ci doar parteneri), credeti-ma, te transpune in acea lume. Intotdeauna ziua aceea a ramas memorabila. Intotdeauna, la intoarcere, faceam un popas la niste rude ale sale la Vintul de Jos, unde urma o alta “runda” de amintiri. Si ajungeam seara acasa cu sentimentul ca am fost si eu “acolo”. Cu Ozon, cu Baratki, cu Petschovschi, cu toti.

O sa va povestesc doar doua intamplari marca “Lay Bacsi”.

Tanar antrenor fiind, au avut deplasare la Oradea. Au primit un autobuz de la Clujana “care facuse razboiul” si, la drum. Pe Piatra Craiului, la coborare, harbul ramane fara frane. Iar dinspre Alesd urcau niste camioane incarcate cu piatra. Toti isi vedeau moartea cu ochii. Cum-necum, soferul a reusit sa tina autobuzul sub control si au ajuns la baza pantei. Unul din jucatori, alb la fata ca si ceilalti, a mai avut puterea sa ii spuna lui Lay: “Lay Bacsi, probabil nu ti-ai dat seama, dar in momentele alea tensionate ti-ai luat palaria si ai pus-o pe cap”. Raspunsul lui Szoboszlay: “Da, m-am gandit ca daca murim in accidentul asta, cand vin sa cerceteze, sa vada ca in autobuzul asta a fost si un domn”

A doua: prin anii 60 a fost convins sa antreneze Corvinul. S-a dus acolo si a primit, pentru un an de antrenorat, o suma ca “prima de instalare”. Treburile nu au mers tocmai bine, echipa nu prea a avut rezultate, si in iarna a hotarat, impreuna cu Conducerea Combinatului de la Hunedoara sa intrerupa contractul. A venit la Cluj, a luat din casa jumatate din suma primita si a dus-o la Hunedoara. “Era nemeritata, eu am stat doar jumatate de an. Aia din Federatie au ras toti, cred ca am fost singurul antrenor din lume care am dat inapoi de bunavoie din banii primiti. Dar nu am putut fi decat cinstit. In primul rand cu mine”.

Am avut bucuria, in ultimii ani, sa il avem oaspete la manifestari ale Asociatiei Sepcile Rosii. La lansarea editiei a doua a cartii “Sepcile Rosii” de Ioan Chirila, Lay Bacsi a strans,probabil, cele mai multe aplauze

La implinirea a 90 de ani de viata, Asociatia Sepcile Rosii a avut onoarea sa il aniverseze si sa ii asculte, din nou, amintirile sale inegalabile. Un scurt pasaj, mai jos:

Am ramas, sufleteste, mai saraci. Sunt convins ca, acolo, sus, s-a alaturat “echipei din ceruri a Universitatii”. Si ca de acolo va veghea la binele “Universitatii”.

O sa ne lipsesti, Lay Bacsi!

 

Advertisements

Universitatea CENTENAR

Mai sunt mai putin de doua ore pana intram in 2019. An-reper al “Universitatii”. Anul in care “Universitatea” adauga primul secol de existenta istoriei sale.

“Universitatea” nu a fost “croita” sa fie o prezenta oarecare. “Universitatea” a fost unul din cei cativa piloni ai Unirii cu tara. Opera Nationala, Universitatea ca institutie academica si Clubul Sportiv “Universitatea” au fost cei cativa piloni cu care Consiliul Dirigent, prin eminentul sau reprezentant la Cluj Onisifor Ghibu, a inceput reconstructia Clujului romanesc.Tocmai pentru acest motiv, “Universitatea” a fost si va ramane veci “simbolul unor inimi romanesti”.

Celebrele vorbe ale fondatorului recunoscut al “Universitatii”, profesorul Iuliu Hatieganu, spuse in 1932, descriu perfect ceea ce inseamna “Universitatea”: “…Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoşi. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie. Nu victorie personală, ci victoria naţiunii. Nu speculă, ci jertfa…“. Sigur, erau timpuri romantice in care un dribling, un gol sau o alunecare la sacrificiu insemnau mai mult decat un rezultat cu orice pret. S-au mai schimbat vremurile, s-au schimbat prioritatile, si tocmai de aceea, “U” a creat adevarati CAMPIONI. Doar ca ei au  fost nu doar campioni pe teren, au fost adevarati campioni in viata, in comunitate. Sunt mult prea multi pentru a-i mentiona. Si nici nu cred ca asta ar fi scopul, “U”istii adevarati ii stiu si ii apreciaza.

“Universitatea CENTENAR”…Traim vremuri de istorie a “Universitatii”. Si nu pot sa nu afirm ceea ce cred cu adevarat: flacara vie a “Universitatii” a fost tinuta aprinsa aproape intotdeauna de catre suporterii ei minunati. Ei si doar ei au crezut si vor crede mereu in “Universitatea”, fara vreun interes, fara sa ceara nimic. Pentru ca, nu-i asa, “Cat e Clujul de frumos / Fara “U” nu are rost“.

LA MULTI ANI, “Universitatea” Cluj, LA MULTI ANI “U”isti!

Pentru ca… “U”

Nouazeci si noua

M-am tot gandit cum ar trebui sa sune un text despre aniversarea “Universitatii”. Sunt atatea de spus, sunt atatea personaje in povestea aproape centenara a “Universitatii”! Cum sa te expui riscului de a uita pe cineva? De cat spatiu e nevoie sa ii cuprinzi pe toti? Care sunt “povestile” care merita spuse mai intai? Vorba unui drag prieten, “Avem atatea povesti frumoase ca nu le putem in vecii vecilor povesti pe toate!”

In dilema asta, am ajuns azi in jurul amiezii la o expozitie-eveniment organizata de Peluza Sepcile Rosii intitulata atat de simplu “U-99”. Este acolo atata istorie, atatea imagini, atatea obiecte, atata caldura si atata pasiune…Priviti:

(Am vrut doar sa va “tentez”. Vizitati maine 25 noiembrie expozitia Peluzei Sepcile Rosii organizata la BTArena si intrati in povestea “Universitatii”)

Pasind in spatiul atat de plin de “povestea U”, am inteles cum sa ies din dilema de la inceput. Pentru ca alaturi de parintele fondator, alaturi de atatea personalitati, atatia sportivi, antrenori, conducatori, alaturi si mereu dispusi la iubire neconditionata au stat SUPORTERII “Universitatii”.

Suporterii, cei care au compus “Tempo U” in 1943, cei care in anii 70 au facut din “Slava tie, Studentie” declaratia de iubire si fidelitate cantata azi la fiecare meci. Cei pentru care nu exista nevoia de trofee, de sclipiri efemere. Cei pentru care e de ajuns ca “Universitatea” exista. Sigur, se mai supara, mai fac “scandal”, dar se intorc mereu aceeasi patimasi si plini de pasiune. Suporterii care apreciaza mai mult un sportiv dedicat, sau o echipa care “moare” pe teren decat un trofeu obtinut cine stie cum. Ca asa e la “U”, sportivi, antrenori si suporteri sunt o mare familie.

Ei, suporterii, sunt cei care au tinut “Universitatea” in viata. Ei o vor duce mai departe. Pentru ca dupa 99 vine… Centenarul. Pentru SUPORTERII “Universitatii” va fi anul bucuriei. Asa cum a fost anul 99. Si asa cum va fi si anul 101.

La Multi Ani, “Universitatea” Cluj!

Ne vedem la CENTENAR. Pentru ca… “U”

Handbal a la Cl”U”j

Azi am vazut, prima data dupa ani si ani, o incercare de ancheta jurnalistica legata de activitatea Clubului Sportiv “Universitatea”. Nu foarte bine documentata, dar are meritul ca este prima care ridica o problema pe care eu o spun de atata vreme: managementul de doi lei de la CS “Universitatea” Cluj.

Articolul il gasiti aici. Spuneam ca nu este “foarte bine documentat” pentru ca in ceea ce priveste bugetul Potaissei Turda (totusi, detinatoarea Cupei Challange la handbal masculin), datele nu-s chiar corecte. Astfel, prin doua HCL succesive, Consiliul Local Turda acorda contributii financiare lunare de 190,000 lei (de la Consiliul local) si 130,000 lei (de la SC Salina Turda, societate a Consiliului local). 320,000 lei / luna, adica 3,840,000 lei/an. La asta se adauga doua alocari suplimentare din anul 2018 pentru organizarea semifinalei si finalei Cupei Challange, de inca 290,000 lei. Cu alte cuvinte, Primaria Turda aloca (direct sau prin Salina) suma de 4,13 milioane lei (“decat” aproape 900,000 de euro) pe an, catre o echipa de handbal.

Daca tot suntem la capitoulul asta, sa va anunt ca nu e asta un caz izolat. Consiliul local al orasului Mioveni aloca in 2018 prin HCL 64/12.04.2018, catre echipa de handbal feminin Dacia Mioveni 2012 suma de 1,760,599 lei, (aproape 400,000 de euro). Echipa asta este in liga a doua. Sa mai spunem si ca CS Mioveni, echipa de fotbal, tot in liga a doua primeste, conform aceleiasi hotarari fix 1,000,000 de euro. Un milion.

Hai sa vedem acum ce si cum finantam la CS “U” la handbal (subiectul zilei). In 2016, oficial, clubul a cheltuit 650,000 de lei cu echipa de handbal feminin. Si 230,000 de lei cu cea d ehandbal masculin. Sasesutecincizeci de mii. De lei. Sub 150,000 de euro pentru o echipa de liga intai. Nu stim in 2017, ca transparenta la clubul asta este egala cu zero.

 

Si pentru a completa informatiile acelui articol, pe langa cei 2,5 milioane primite de la Consiliul Local Cluj, clubul a mai fost finantat, in 2018 cu suma de 5,471,024 lei. Adica un buget care se ridica la vreo 8,000,000 lei. Toate cifrele astea sunt oficiale, atat cat s-au putut ele obtine de la club si de la Minister. Nu imi permit sa speculez si sa introduc in discutie alte cifre. Daca il “imparti” insa cu scrabble, cu fitness si cu schi fond, normal ca ajung maruntisuri la fiecare.

E o discutie intreaga despre moralitatea alocarilor din bugetele locale. Sigur ca, ideal, ar trebui ca astea sa se refere la infrastructura si sectorul juvenil, lasand sportul profesionist sa fie manageriat de profesionisti, pe finantari private. Numai ca, pana la urma, asta e “atmosfera”, in asta trebuie sa joci. Sau nu. Poti, sigur, sa nu aloci bani, si sa faci fantezisto-hilare studii de fezabilitate si oportunitate la rauri navigabile sau metrouri, dar rezultatul il stim. Poti sa “intorci spatele” si sa te dai moral. Gestul asta insa, in contextul dat, seamana al naibii cu ridicatul cozii la caine.

Poate ca nu scriam, dar m-a impresionat TERIBIL ce a scris unul din cei mai devotati si meseriasi fotografi ai sportului clujean, Dan Bodea. Imi permit sa ii pun aici vorbele, in loc de orice concluzie. Judecati voi singuri!

“Mai mare rușinea, ca unul dintre cele cele mai importante cluburi universitare din România să aibă două echipe cu cinci înfrîngeri din cinci meciuri, clasate pe ultimele locuri în Ligile Naționale de handbal, ambele cu șanse mici de menținere în LN… Și asta cînd, tocmai în anul cînd primul club sportiv universitar din România va celebra 100 de ani de înființare… Să știți că dacă iertarea este omenească, ISTORIA NU VĂ VA IERTA ŞI NICI UITA PE CEI CARE AȚI FI PUTUT FACE CEVA ȘI NU AȚI FĂCUT PENTRU SALVAREA ACESTOR ECHIPE…” – Dan Bodea.

 

 

Spre ce se indreapta Clujul?

Am trait una din cele mai triste seri din existenta mea de “consumator” de sport. Una in care intrebarile fara raspuns au curs, una dupa alta.

Lumea este intr-o continua schimbare. Lumea cica “se adapteaza”. Se “recalibreaza” Se “aliniaza”. Pe buneee? Si se indreapta… spre ce?

In seara asta s-a jucat returul turului preliminar de FIBA Europe Cup la baschet masculin. A fost meciul retur dintre “U” si Ironi Ness Ziona din Israel. Stiti, vine din campionatul ala unde joaca Maccabi Tel Aviv. Un meci tare, asadar. In tur au castigat gazdele cu 13p diferenta. Asadar era nevoie de o mica minune pentru calificare.

Care nu a venit. Meciul s-a terminat, totusi, cu victoria lui “U”, 89-88, un cos de 3p in ultima secunda a lui Alexandar Rasic.

Ce vreau sa spun… Zi dupa zi, an dupa an, Clujul se transforma in ceva amorf si diform. Clujul, care se lauda cu cea mai buna infrastructura sportiva din Romania, Clujul care are “oferte” sportive diverse, Clujul care se lauda ca e “oras-comoara”.

Clujul asta a “produs” in seara asta imaginea a ce e pe cale sa devina. Cu 10 minute inainte de inceperea meciului amintit, sala arata cam asa:

Sa nu credeti ca s-au schimbat multe in 10 minute. Cu ingaduinta, 2,000 de spectatori au asistat la un meci international in care juca “Clujul” (cum le place unora sa spuna) cu o echipa buna dintr-un campionat de top din Europa.

De-a lungul anilor ati primit destule. Mai multe decat trebuia si, constat tot mai des, mai mult decat meritati. La baschet ati primit invitatii gratuite cu nemiluita, baloane, evantaie. E drept, nu ati primit sandwiciuri si sucuri. Alea se dau…. in alta parte. Acum, ca trebuia sa platiti 24 de lei. ati strambat din nas. Puteati intra cu abonamentul anual, care costa 250-300 de lei pentru vreo 20-25 de meciuri, dar nici abonament nu aveti. Ca no, ce atatia bani?

Clujeanul increzut si cu nasul pe sus nu stie ce inseamna comunitatea. Si ca un asemenea eveniment e parte din viata comunitatii. Si de unde sa stie daca tot ceea ce conteaza este sclipiciul, selfismul si spiritul de turma? Rupeti sala aia cand joaca Cristina Neagu sau Simona Halep, ca no, e in trend. E rost de selfie, de chekuire nesfarsita. E pe principiul “Nu esti acolo, nu existi”. Acolo dati 50-100-150 de lei sa “va vedeti”. Unii, persoane importante, spun ca “nu isi mai spala camasa asta” dupa o imbratisare cu Halep. Dar atat. Cand e vorba sa va identificati cu simbolurile orasului care v-a ridicat, pe multi, din colbul “nonexistentei”, nu, nu va intereseaza. Ca, nu-i asa, mai bine o muie, niste pancarde dragute si funny (bune si alea intr-un anume moment) decat in sustinerea simbolurilor locale.

Da’ nu ma mir. In masura in care, pentru multi, simbolurile Clujului sunt numai Untold, vreun Street Food Festival sau noroaiele Electric Castle, de unde sa stiti voi de comunitate? De apartenenta? De amprenta profunda a Clujului in viata contemporana?

Sa ma ierte cei care nu-s asa. Stiu ca exista. Ca sunt, probabil, la fel de tristi ca si mine. Ziceam undeva ca, pe vremuri nu prea indepartate, Clujul era reprezentat mai ales prin vocile lui Emil Racovita, Lucian Blaga, Iuliu Hatieganu, Tiberiu Popovici sau Iuliu Hossu. Cine-s aia? Parca niste strazi, o piata. Nu?

Spre ce se indreapta Clujul?

NeverEnding story la CS “U”

Inainte de orice trebuie sa spun ca ma bucura orice copil, orice tanar care face sport. Intr-o tara fara absolut nici o politica coerenta la nivel national, asemenea tineri trebuie aplaudati si incurajati. Doar ca…

CS “Universitatea” Cluj si-a facut (iar) echipa de baschet masculin. Trec peste penibilul “dualismului U versus U”, ca si o gaina beata pricepe inconsistenta unei asemenea “formule”. Vasu (ca el inseamna CS U, sa nu ne facem ca nu intelegem) s-a “gandit” el sa aiba inca o echipa. Bun. A “recuperat” o generatie de jucatori de la CSS Viitorul (una care nu a stralucit la nivel de juniori dar asta nu e musai vina lor) si “si-a facut echipa”. L-a numit pe eternul Florin Covaciu antrenor, si gata. Profitand de reorganizarea gandita de FRB pentru sezonul 2018-2019 (o sinistra tampenie daca ma intrebati pe mine), a inscris-o (auziti!!!) in Liga Nationala Grupa C.

Am auzit ca au azi meci (ceva faza incipienta a Cupei Romaniei) si m-am dus sa ii vad. In sala, maxim 30 de oameni si 5 jandarmi. Pe teren, “U” Cluj versus Cuza Sport Braila. O echipa din fosta liga secunda, desfiintata (liga, nu echipa). Ati auzit pana acum de Cuza Sport? Ca si mine, probabil. Stati sa va zic scorul: 52-85. In teren la “U” copii. Sau no, aproape, in masura in care cel mai batran e nascut in 1997. Mi-am amintit ca echipa “lui Vasu” a jucat in weekend si in campionat. Prima etapa in Liga Nationala. Scor? CSM Sighet – “U” 101-62.

la o”sueta”

Sa fiu foarte bine inteles: nu am nimic cu echipele astea, bravo lor ca se organizeaza si duc baschetul la nivel de seniori in Sighet sau Braila. Numa’ ca…

Cum, Doamne, sa duci in derizoriu simbolul “U” in asemenea hal? “U” este in baschet un nume. “U” a insemnat sportivi si oameni adevarati. “U” a insemnat nea Martin si Vasile Geleriu, a insemnat Ghita Roman, a insemnat Marius Craciun, a insemnat Mircea Barna, a insemnat incredibilele Magda Jerebie, Paula Misaila, Tunde, IIldiko, Aurora, Svetlana, Simona Musat, a insemnat Floare Anca si Viorica Jurca, Mery Merca si Doina Prazaru, Heidi Schuster si Gica Bolovan. Cum Doamne, TU, cel care ar trebui sa pazesti simbolul asta de ridicol si pierzanie, CUM, Directore sa faci asa ceva??? Si stati, ca urmeaza echipa feminina, care inca nu a inceput campionatul, echipa formata aproape exclusiv din junioarele de la NBS. Dupa o revenire si doua semifinale in ultimele doua sezoane, ma gandesc cu groaza la un meci acum “U” – Sepsi Sf Gheorghe.

Si intreb: CUI foloseste? Cum poti crede ca niste copii, juniori sau aproape juniori pot “supravietui” unor infrangeri la rand la 30-40-50 de puncte? Ce rau v-au facut copiii aia sa ii “ingropati” asa?

Tinerii pe care i-am vazut azi nu au nici o vina. Joaca pentru ca le place baschetul si este admirabil asta. dar NU ASA. Puteau sa isi faca o echipa pe care sa o numeasca …sa zicem… “Furiosii din Babes”. Sunt convins ca gaseau in orasul asta mare resurse sa joace in Liga. Pentru ca, sa o stiti si asta, de la CS “U”. mai mult de 200-250.000 de lei anual nu primesc. Adica atat cat sa acopere deplasari si meciuri acasa. Pentru asta faceam noi cheta si ii ajutam. Si ne bucuram pentru bucuria lor. Dar nu asa. NU ASA!!!

Motivele “aparitiei” acestei echipe sunt atat de evidente ca nu le mai reiau. Sectie, sportivi, joc de echipa la sport olimpic, finantare de la MEN, etc. Se stiu. Si stiti de ce se intampa toate astea ? Pentru ca nu exista decat formal un Consiliu de Administratie. Pentru ca nu il controleaza nimeni pe Vasu. Pentru ca (iertata fie-mi duritatea), membrii Consiliului de Administratie resimt prezenta lor ca o corvoada si nu ca pe o datorie de suflet. Nu e asa? In vara ati avut ocazia sa o dovediti si nu ati facut NIMIC!

Nu uit nici o clipa celebrele vorbe ale fondatorului “Universitatii”, doctorul Iuliu Hatieganu. Numai ca ceea ce era valabil in 1919 trebuie adaptat anului 2018. DA, “oameni sanatosi”, DA, “nu ura, ci camaraderie”, DA, “nu specula, ci jertfa”. Ceea ce se intampla de cativa ani la CS “U” numai jertfa nu e. Si atunci, o fi “speculand” cineva starea de neputinta, indiferenta, prostie, poate chiar o anume complicitate? Gasiti fiecare raspunsul…

Imi spun prieteni ca “am ramas singur” in revolta mea. Probabil. Dar de tacut nu o sa tac. Cand o sa am ceva de spus, o sa o fac. Nu cred ca e nimic jignitor in a afirma,precum in povestea lui Hans Christian Andersen, ca “imparatul este gol”.

Stiti de ce nu ma opresc? Pentru ca, DA, “U” este o POVESTE. Poate cea mai frumoasa din sportul romanesc. Si, ca orice poveste, e nesfarsita. Chiar daca apar balauri si hidre, tot apare el, Fat Frumos!

Pentru ca… “U”

“U”-BT baschet feminin. E MUSAI!

M-am oprit din orice alta activitate pentru ca azi a aparut vestea pe care nu o doream nici in cele mai negre cosmaruri. Ovidiu Vasu “a infrant”.

Da, “a infrant” orice idee de performanta, orice bun simt si orice logica. “Si-a luat inapoi” echipa de baschet feminin. Da, echipa aia cu 14 titluri nationale si prezente multiple in Cupe Europene, echipa aia in care au stralucit  Magda, Paula, Aurora, Tunde, Svetlana si atatea si atatea campioane. A manjit o istorie si un simbol.

Ca sa stiti despre ce vorbesc, ia priviti:

In comunicatul asta sinistru are tupeul sa vorbeasca de “performanta”. Stie el ce e performanta? A “performat” vreodata vreo echipa aflata in mana lui?

Cand, acum trei ani, a inceput acest frumos proiect, am fost sceptic. Pentru ca erau atatia ani de nerealizari, pentru ca era Alexa cu bubele lui, pentru ca… pentru ca…

In cei trei ani, echipa a cumulat o finala de Campionat National (2017) si o semifinala (2018). Adica lucruri nemaiintalnite la “U” de vreo 15 ani. Parea ca e momentul unei renasteri de care cei mai batrani se bucurau si cei tineri invatau. Nu a fost bine. Pai nu, ca “aia de la bashet fete” nu mai faceau sluj la Vasu, nu mai stateau drepti in fata lui. Ma si gandesc cum era sa se intample asta cu Dragan Petricevic? Sau cu Meda? Si atunci, Vasu “a mutat”. A aratat cine-i “seful”. Pur si simplu “si-a luat echipa inapoi”. Bine, ideea de echipa, ca echipa nu mai exista. Si se mai si lauda cu asta…

Bun, daca suntem atat de impotenti ca nu il putem clinti pe matusalemicul Vasu, trebuie sa gandim altceva. pentru ca, acolo la Vasu, nu mai e “U”. Eventual e “VasU”. Ce e de facut?

Au demonstrat de ataia ani ca stiu ce inseamna un management performant. Au cucerit Campionate, Cupe si Supercupe. Au strans in jurul lor cam tot ce e mai bun. Si, lucru mare , nu “au infrant”. “U”-BT a avut taria si inteligenta sa revina sub umbrela marcii originare a lui “U”. La “U”-BT exista in acest moment Aurora Dragos. Si Simona Musat. Si Mioara Iurian. Doar trei din multele fete care au stiut si au simtit ce inseamna “U” Cluj. Exista fundatia. E MUSAI ca “U”-BT sa preia tot ce inseamna “U” Cluj-baschet feminin. Pentru ca, sunt sigur, Clujul vrea ca istoria acestei echipe sa nu se scalde in mediocritatea pe care unul ca Vasu e pe cale sa o readuca. E MUSAI! “U”-BT baschet masculin si “U”-BT baschet feminin inseamna “U” in cea mai curata forma a sa. Daca vrem sa cinstim toate generatiile de “U”iste (si sunt asa multe ca mi-e frica de orice insiruire ca sigur uit pe cineva) E ABSOLUT OBLIGATORIU ca “U”-BT sa fie catalizatorul ambelor echipe. Manusa e aruncata, daca vreti sa sa dovediti cu adevarat ca sunteti integri, ca sunteti cu adevarat pastratorii traditiei simbolului “U”, construiti “U”-BT baschet feminin. “U”istii vor fi alaturi de voi!

#ImpreunaSuntemU

Intrebari care “ard”

Chiar daca sunt cam gura sparta, aici, in scris, am incercat sa fiu mai ponderat in exprimare si sa nu dau frau liber tututor vorbelor care imi vin “din prima”.

Cred insa ca de data asta o sa fiu mai “contondent”. Ca eu unul M-AM SATURAT! Poate ca nu doar eu. SPER ca nu doar eu. Imi asum sa fiu “vocea” celor care gandesc ca mine dar tac.

Spune un prieten pe care il pretuiesc: “In an centenar, echipele Clubului “Universitatea” ar trebui sa defileze prin campionate si sa onoreze evenimentul. Cand colo toate se bat la retrogradare“. Nu o puteam spune mai bine.

“Cosmarul Uistilor” e pe cale sa se infaptuiasca. Clubul se duce in jos. De tot. An de an ni se tot spune ca atat se poate, ca nu se poate mai mult, ca “noi suntem pepiniera pentru altii”. Si atunci intreb: DE CE sa fim pepeniera? Ce, suntem ferma Steluta? Pepiniera? Si ce “prducem”? Pepeni? Ceapa? Puieti de salcii plangatoare?

Am spus-o de atatea ori, totul se reduce la managementul clubului. Care este incapabil sa “produca” mai mult. Care nu face nimic si produce nimic. Nu mai reiau idei deja spuse, cu sectii care mai de care mai exotice si mai inexistente in peisajul sportiv, cu o diluare bugetara din care nimeni nu primeste destul, cu o incapacitate endemica de a aduce langa club un partener/parteneri care sa intregeasca un buget considerat insuficient.

De cate ori sa o mai spun ca vizibilitatea e data de echipele de jocuri sportive? Ca degeaba iei medalii la hectar la scrabble, la box feminin sau la fitness, degeaba ne umpli newsfeed-ul retelelor cu multilple cupe si medalii la sporturi si competitii de care au auzit doar cei ce participa, daca echipele de jocuri sunt tinute la limita subzistentei. Stim si de ce. Demult ar fi renuntat la echipe dar, ce sa vezi, astea sunt la sporturi olimpice si prin simpla lor existenta aduc puncte multe in evluarea anuala a Ministerului. Pai da, le tinem doar cat sa existe.

Pentru ca “tortul” sa fie plin de frisca umilintei, aud ca singura echipa care a facut performanta, e in pragul disolutiei. Da, echipa lui Magda Jerebie, a Paulei Misaila, a Aurorei Dragos si a Virginiei Popa, isi va pierde conducerea, antrenorul si, ca atare, sponsorii. Este, cu alte cuvinte, in pragul colapsului. Cred ca e vremea sa nu ne mai ascundem (eu si voi, cititorii) dupa cires si sa o spunem direct: mereu si de catre multi s-a spus ca “asta e echipa lui Alexa” ca un fel de “scuza” penibila pentru neimplicare. Da, stim. Alexa e un tip complicat, buruienos in exprimare uneori, cu bubele lui (care dintre noi nu le are pe ale sale?). Numai ca echipa asta fanion, cea cu 14 titluri nationale nu o duce Alexa in sufrageria proprie, nu o face vector de imagine (cum s-a speculat). Vrem nu vrem, ne place sau nu, a facut dintr-un proiect utopic unul cu realizari. Echipa asta a jucat o finala nationala si o semifinala, asta in doar trei ani. Dupa ce vreo 15 ani de “onesta pastorire” directa a Clubului a fost invizibila si fara importanta in peisajul sportiv. Inteleg multe, pot intelege suparari si revolte la adresa unui limbaj mai colorat, dar, pentru Dumnezeu, este vorba despre “U”. Cum, Doamne, tu ditamai conducator sa iti dai in judecata propriul colaborator, cel care a adus echipei 70% din buget in fiecare din astia trei ani? Cat de mizerabila poate fi o asemenea atitudine? Orice neintelegeri sau certuri or fi, rezolva-le naibii in interesul lui “U”.

“U” Cluj, locul 4, final de sezon 2017-2018.

Cu echipe slabe si manageri nesemnificativi, cu sportivi platiti ca niste amatori, clubul asta e numai bun sa fie o feuda. Cam asa arata din exterior. Nu exista nici un argument, absolut niciunul, ca nu ar fi asa.

Mi s-a spus personal ca sunt asteptat de conducere “sa mi se explice”, Pardon, eu sunt nimeni, nu mie trebuie sa mi se dea explicatii. Ci “prostilor” alora care cred ca “U” este o valoare a orasului, un simborl ce anul viitor ajunge la Centenar. Lor, nu mie, le datoreaza o conducere incremenita in vreme raspunsuri. Alora care platesc bilet. Si alora care nu mai platesc, ca nu mai vin. Scarbiti de halul in care a ajuns Clubul Sportiv “Universitatea”.

Consemnez: volei feminin – locurile 7-10 (din 10); volei masculin – locul 10 (din 12); handbal feminin – locul 10 (din 14); handbal masculin – locul 3 in liga a doua; rugby masculin – locul 6 (din 6); rugby feminin – locul 3 (din 3).

Baschet feminin – locul 2 (din 12) in 2017, locul 4 (din 10) in 2018. Pai no, sa nu ii dam in cap? Nu vedeti ca nu e “in trendul” celorlalte rezultate?

Grav este ca acesta conducere a Clubului pare batuta in cuie. S-a argumentat de multe ori ca “mai mult nu se poate”. Serios? Poate altul poate. Poate altul, cu drag de “U” si cu mai multa stiinta, ar putea! Ce motive, ce interese, ce scopuri exista in a perpetua o stare si un management de mandra minune?

Dragi “U”isti, vine Centenarul. Va place cum arata CS “Universitatea”? Daca nu, e cazul sa intrebe fiecare. Ce facem cu “U”? Ca daca nu, mai ramane doar urarea:

Noapte buna, dragi “U”isti.

 

Ganduri de duminica

Dintotdeauna la “U” a fost asa. Dintotdeauna au existat suisuri si coborasuri. De cand ma stiu si de cand va stiti! Poate ca parte din farmecul inconfundabil vine exact de aici, de la lipsa de liniaritate. La “U” au fost nenumarate “momente zero”. Zero adica pornire, dar si zero ala negru al lipsei oricarei sperante.

Lasam pasarea Phoenix sa doarma linistita, dar stim ca intotdeauna exista renastere. Ca altfel nu se poate. Pentru ca la “U” e viata. E o viata “imprumutata” crampeie din viata fiecaruia din cei ce simt “U”. Si cum ei transmit de la unul la altul, de la bunic, la tata, la copil, viata e fara sfarsit.

Participand azi la un eveniment fericit din familia unui drag prieten, am simtit asta. Ne-am gandit noi, o mana de “batrani Uisti” ca e locul si momentul sa cantam un “Slava tie, studentie” de dragul lor, al familiei lor si da, de dragul nostru. Pentru ca fara “U” eram, mana asta de oameni, niste necunoscuti care trec pe strada ignorandu-se. “U” ne-a unit si ne-a legat. Infinit mai mult decat doar pe stadion sau in sala. Eram, cum spun, o mana. Si am inceput sa cantam. Imnul de suflet al “Universitatii”. Bucuria mare a fost cand am vazut ca dupa cateva clipe s-au alaturat multe voci pe care eu, personal, nu ii cunosteam. Multi, majoritatea. Intre ei, multi tineri. Am inteles ca in asta consta forta si identitatea de simbol. In capacitatea perpetua de regenerare. In capacitatea de a atrage. In felul unic in care simbolul asta pe care unii l-ar vrea sters din istorie, se regenereaza. Mereu si mereu.

#ImpreunaSuntemU. Succes in viata, Sorana si Adrian!

100,000

Nu sunt “blogger”. Nu sunt un profesionist al scrisului. Imi place doar ca uneori sa impartasesc cu voi, prietenii mei, ceea ce gandesc.

Ceea ce am inceput in noiembrie 2012 a ajuns azi la o borna aniversara. Chiar azi, cand am scris despre “Intoarcerea la adevar”. Chiar azi… Si chiar despre adevar e vorba.

100,000 de citiri. Stiu, nu-s “unici”, nu ma bat in “rating”, nici nu urmaresc asta. Va asigur, dragi prieteni, ca tot ce am scris, de la primul titlu pana la ultimul punct, reprezinta ceea ce gandesc. Nu am fost, nu o sa fiu, niciodata, a cuiva. Ba nu, gresesc. O sa fiu. Prietenul adevarului. Asa cum il percep eu.

Pentru ca… “U”. Va multumesc!