Povestea fara sfarsit

Azi 23 noiembrie 2012 ,”Universitatea” Cluj implineste 93 de ani.La Multi Ani !

Eram tanar , elev.. Sambata seara. Asteptam sa ma culc. sa adorm, sa treaca mai repede noaptea. Sa vina din nou ziua. Duminica dimineata. Juca “U”. In vreo Liga “a la Platini” ? Nici vorba! Oaspeti erau Aurul Brad. Sau Minerul Cavnic. Uneori Minerul Anina. Sau Chimica Tarnaveni. Ma gandesc acum ca parca niciodata Gaz Metan Medias. Pentru ca ei erau in Seria a II-a si noi in a III-a. Sa va spun pe nerasuflate o echipa “standard” ? Uite-o: Lazareanu – Anca, Mos, Ciocan, Iosif Muresan – Manu, Vidican, Campeanu (Tim) – Dobrota, Florescu, Batacliu. Rezerve “de lux” Pop Florin si Sandu Suciu. Si altii. La 9 jumate eram acolo, pe Municipal. Da, era Divizia B. Dar erau 10-12,000 de spectatori. Doar juca “U” !!!!

Maine e un meci. Unii il catalogheaza drept derby. Al Clujului. Asa ceva e cu neputinta! Pentru simplul fapt ca nu poti imperechia mere cu pere. Nu poti aseza pe acelasi teren urmasii lui Guga, Sepci, Ioanovici, Dr.Luca, Traian Georgescu, Al. Vasile, Barbu, Anca, Adam, Szabo, Remus si Tim Campeanu, cu….ce? Inaintasii lui Cadu sau Bastos care or fi ? Ai lui Sougou? Imi vor sari unii in cap acuzandu-ma ca “traiesc din amintiri”. Poate. dar sunt ale mele. Cei care privesc tantos de pe un deal oare ce “amintiri” au? Oare nu aceleasi? Notiunea de derby presupune mai mult. Da, sigur, “U”istii sunt vai de capul lor, mananca peste si se ineaca cu oasele (i-as da lui Sumudica o carte in care ar citi ca echipa bejeniei sibiene pescuia in Cibin ca sa aiba ce manca, si nu au murit. Ba s-au intors mai mandri si mai verticali). Poti sa ii compari cu echipa adversa care traieste in sferele rarefiate ale avioanelor care strabat Europa? O sa spuneti ca nu. Sunt de acord. “U”istii astia amarati de azi, se numesc Cleiton, Dinu, Patrascu, Draghici (oo, daa, Draghici), Lupu sau Muzac. Nici nu mai stiu cine le e antrenor. Sunt convins ca au uitat PIN-ul cardului de salarii de atata nefolosinta. Toata echipa asta de amarati nu are salarii insumate cat are Sougou. Si ? “O sa fie un scor fluviu” spun unii. De parca n-am mai trait asa ceva! De parca n-am mai pierdut cu 6-0 sau 8-1.

Unii spun ca e cantecul de lebada al “Universitatii”, ca e ultimul meci dupa care echipa se va retrage. O fi, n-o fi, vom vedea. Ce nu se va retrage NICIODATA este starea de apartenenta a simbolului “U” la inimile si viata noastra. A fost candva Nottingham Forest. A aparut de nicaieri si a castigat de doua ori consecutiv Cupa Campionilor. Unde sunt? Am avuit curiozitatea sa ii caut pe net. Sunt in The Championship, liga a doua britanica. In FA Premier League sunt tot Manchester United, Tottenham, Arsenal, Alea umilite la inceputul anilor 80 de Nottingham. Nu compar incomparabilul. Doresc doar sa ii linistesc pe cei ce ne canta azi prohodul. “U” nu moare nici daca maine va pierde cu 10-0 iar apoi va fi exclusa din campionat. Pentru ca “U” este o STARE DE SPIRIT. Intrebati-i pe cei din Zalau, Baia Mare, Deva, Sibiu, Tg,Mures, Slobozia, Botosani sau Constanta. Cei care au venit boboci la facultatile Clujului si au plecat dupa studii cu “U” in suflet.

Maine e un meci. Atat. Unul in care voi fi acolo, langa Luci, Dorin, Calin, Adi si toti ceilalti. Si imi voi aminti cu drag de Sandu cu a lui tactica invincibila “pase, pase, sut si gol”. Cei care nu credeti, veniti sa vedeti “U”isti cantand indiferent de scor. Indiferent de cleitoni sau muzaci. De prodance sau walteri. Mai ales de boci si uioreni. Pentru ca toate aceste entitati neglijabile enumerate nu inseamna nimic in fata stralucirii alb-negre.

Celor care cred ca “U”istii sunt doar violenti, necivilizati, barbari, primitivi, le dedic clipul de mai jos. Priviti, taceti, e cel mai bun lucru pe care il puteti face :


Haide “U” !

Leave a comment